13. Ai făcut duete cu chitarişti foarte buni, Herdina, Nuţu, Adi Ordean, etc. Ţi-au plăcut duetele?
Nu neapărat, nu uita că am avut două formaţii în care am activat în trio. În două chitare am fost în formula cu Progresiv TM, apoi cu IRIS care a fost o variantă mai power prin natura muzicii. Era şi altă epocă, apăruse AC/DC deja, s-a schimbat puţin, muzica anilor ’80 a fost mai în forţă. Cu Adi Ordean am făcut duet în Roşu şi Negru după Iris, după ce-am făcut primul disc al trupei Iris, aşa-zis discul cu ochiul ... făcut la Electrecord. Despărţirea de Iris s-a datorat însistenţei lui Minculescu de-a merge la Cenaclu în continuare, eu personal mă cam săturasem şi asta nu din cauză Cenaclului. Păunescu şi Cenaclul Flacăra au avut un aport extraordinar la conservarea valorilor noastre muzicale într-o perioadă de răstrişte ideologică absolut demenţială au avut posibilitatea şi prin statutul lor să conserve anumite lucruri bune ale muzici de atunci, atât folk cât şi rock. Cu Iris am cântat în Cenaclu, nu am fost opriţi în vreun fel şi am cântat până-n toamnă când am plecat să tragem primul disc şi după aceea m-am despărţit de ei. Grafica albumului s-a potrivit cu muzica, cu acel fermoar ... pentru că Iris era totuşi atunci o oază de libertate şi de semi-revoltă, în permanenţă numele acesta a fost legat de restricţii de tulburări, de interziceri pe post, de interziceri pe disc şi eu îţi spun sincer – sunt foarte mândru de disc – şi am avut o baftă extraordinară că am făcut discul acesta şi că am prins momentul să fac discul cu ei. Îl consider istoric, pentru că este primul disc IRIS şi care nu ar fi apărut pe disc niciodată dacă nu era Păunescu. Astea au fost vremurile şi trebuie să recunoaştem că asta a fost situaţia. Toate au fost încărcate şi de bune şi de rele, dar totuşi anumiţi oameni care au avut putere şi care au avut influenţă au reuşit să facă slalom prin hăţişul interdicţiilor din acel regim. Nu uita că şi Phoenix-şii au fost interzişi la televizor datorită aspectului, ei au apărut pe TVR doar la emisiunea în limba maghiară sau la emisiunea în limba germană. A apărut cenzura sub aspectul faptului că minorităţile aveau un statul cultural mai special. Iris nu aveau loc absolut nicăieri, pentru că într-adevăr la concertele lor de peste tot, pe la Modern Club din Bucureştii Noi, era o vânzoleală îngrozitoare şi aveau aspectul concertelor rock din Occident. Se lăsa cu tulburări, se spărgeau uşile la intrare. Trupa avea un succes la public absolut extraordinar...
14. Ai câştigat premiul 1 al festivalului de la Dresda în 1985. Ce piesă a cucerit atunci publicul, în ce componenţă era trupa Roşu şi Negru şi cât de important era să primeşti un premiu aşa mare pentru Est? Erau şi foloase materiale...?
După Iris a urmat Roşu şi Negru, în 1984, de data aceasta într-o formulă mai solidă, cu un repertoriu propriu solid şi am cântat alături de Adi Ordean. Eram în trupă cu Liviu, Adi, Dorel Vintilă Zaharia (Baba), un toboşar excepţional care şi astăzi mai cântă undeva în Suedia şi basişti au fost mai mulţi Gabi Nacu, Dan Creimerman, etc. Premiul obţinut la Dresda însemna mult pentru vremurile de atunci şi era un atu în plus al trupei ca performanţă. Atunci am avut o apariţie cu o piesă mai deosebită era o mini-lucrare în stilul lui Liviu Tudan, operetistic rock, cu coregrafia Adinei Cezar. A fost o apariţie mai elaborată şi care a impresionat foarte mult. Liviu era foarte mândru de acest premiu. În vremea aceea mergea foarte bine Compact-ul, Iris-ul, începuse să mişte Holograf. În ’84, ’85 cota trupei Roşu şi Negru începuse să scadă şi asta bănuiesc că se datora faptului că, rockul a fost privit totdeauna ca o cultură de underground o cultură care trebuia să-şi păstreze pentru publicul larg statutul de interzis... Prin asta a trăit foarte mult ... şi a câştigat foarte mult ... în momentul în care el a fost mediatizat ... Liviu a avut perioada lui de trecere de la muzică rock progresiv să zicem sau de factură gen operă rock, la muzica comercială nu uita piesele “Alfabetul”, „Măgăruşul” şi altele de genul acesta. Zona asta a câştigat foarte mult pe tărâmul comercial, însă a pierdut adepţii rock-ului. „Filozofic” vorbind cei care începeau să apară pe TV şi să aibă parte de difuzare erau consideraţi că s-au dat cu „ei” ideologic … şi nu mai era acei rockeri în opoziţie permanentă cu sistemul social, cu sistemul politic. Să ştii că nu era privită bine nici prezenţa trupelor la Cenaclul Flacăra, dar din fericire Cenaclul a reuşit să ofere un spectacol unde era posibil să se cânte orice şi oricând. Atunci foarte multă lume s-a dus la Cenaclu, deşi avea o altă opinie politică să vadă muzicieni şi trupe de valoare … Prin asta a câştigat Cenaclul în sine, iar pe de altă parte a şi a lansat mulţi oameni de valoare, mai ales în zona folk-ului.
15. Prezenţa ta în grupul Sfinx (1986 - 1989) împreună cu Mişu Cernea, Mihai Coman, Crina Mardare a însemnat ceva din punct de vedere artistic?
Mi-aduc aminte că prin 1985 începuseră să meargă turneele prost, cam la toată lumea muzicală … a fost o perioadă foarte grea, să nu uităm perioada nenorocită din punct de vedere economic care a fost atunci. În turnee şi de multe ori nu aveam ce mânca şi de câte ori ne întâlnim cei care mai suntem în viaţă vorbim şi ne aducem aminte de supa de ridichi cu castreveţi, pe care o făceam ca să avem ceva de mâncat seara. Au fost perioade rele de tot şi era normal ca oamenii să nu aibe chef să iasă la concerte. La un moment, la sfârşitul anului 1986, am primit oferta de la Sfinx de-a cânta cu ei. Sfinx-ul a avut o variantă de cântat în străinătate, în pub-uri şi bar-uri cu un repertoriu gen Top 40 cum era pe vremea aceea, prin ţările scandinave, Germania, Olanda, şi acest lucru m-a tentat foarte tare. I-am şi spus lui Liviu, să nu se supere pe mine asta e oferta şi “vezi bine cum merge din punct de vedere material toată treaba”. Iar din punct de vedere muzical nu mă mai atrăgea, mi-e greu să o spun, dar nu mai era aceeaşi muzică de atunci de la Puterea Muzicii … începuse să fie o muzică comercială şi nu am fost niciodată adeptul de a face spectacole comerciale pe scenă. Mi-a plăcut să fac muzică comercială acolo unde a fost nevoie de ea ca să câştig nişte bani şi ca să câştig o experienţă … Cântatul din 1987 până-n 1989 cu Sfinxul prin Occident mi-a adus un plus de experienţă muzicală, am “scos” foarte multe piese, a trebui să ascult foarte multă muzică de toate facturile, am văzut foarte mult, am cumpărat ce instrumente am avut nevoie şi am experimentat şi pe acest sector cam ce se poate cumpăra să-mi formez o idée despre acest sector tehnic şi nu am regretat absolut deloc. Am ieşit din Sfinx la sfârşitul lunii noiembrie 1989.