Interviuri
- Detalii
- Categorie: Interviuri
„Sunt numeroase (capod)opere rock care sunt unamim apreciate de milioane de oameni din întreaga lume. Putem fi însă cu toții de acord că avem şi noi un album pe placul a milioane de români. CANTAFABULE este, cu siguranţă, înaintea celebrului Zalmoxe, chiar dacă nu putem cunoaşte cifra oficială a vânzărilor de vinyl ale amândurora. Se bănuieşte doar că dublul album al grupului Phoenix s-a vândut în perioada comunistă în peste 500 de mii de exemplare.”
„Dublul album Cantafabule este cel mai bun produs muzical lansat de grupul Phoenix pe piața românească. Realizat în condițiile de atunci, adică sub dictatura comunistă, pot spune că este chiar un miracol că acest album domină impunător și lumea muzicală din zilele noastre. În acele timpuri obediența către stăpân era alegerea cea mai comodă și explicația cea mai plauzibilă pentru orice artist. Puțini au fost răzvrătiți, iar dintre aceștia doar câțiva au reușit să-și exprime talentul în arta sunetelor cu voce tare, cu originalitate, cu atitudine rock. Phoenix au fost și sunt cei care au reușit să păcălească regimul și singurii care ne-au lăsat o moștenire muzicală de aur, trioul de albume – Cei ce ne au dat nume - Mugur de fluier – Cantafabule - fiind neegalat până astăzi. E totuși greu de crezut că după două albume foarte reușite folk-rock, cu mici inserții prog, phoenicșii au reușit să dea naștere capodoperei Cantafabule, un album mult mai clar orientat spre zona muzicii progresive. Olympic '64, Roșu și Negru, Sincron reușiseră să introducă teme folclorice în muzica beat de atunci, dar nu cu aceeași fermitate și convingere rock. Nu aveau în primul rând acea prezență care să-i definească, acea chezășie a libertății de exprimare a muzicii rock. Phoenix au reușit cu primele două albume să creeze un stil propriu și profund românesc care a și născut prozeliți în zilele noastre, Bucium sau Bucovina fiind printre noile trupe cu reușite discografice demne de laudă și pretexte întemeiate de urmărit pe viu.”
- Detalii
- Categorie: Interviuri
Stimate domn,
Vă propun un mininterviu despre viaţa şi activitatea dumneavoastră. Trupa Experimental Q rămâne un reper de profesionalism şi avangardă muzicală de excepţie în istoria noastră muzicală şi este foarte mult apreciată de toți aceia care v-au cunoscut personal şi au simţit vraja ei în concert. Celorlalţi le rămân acele înregistrări neoficiale, puţine la număr, însă suficient de edificatoare pentru acea zonă misterioasă şi total surprinzătoare pentru perioada în care aţi activat. Mie personal, mi-a făcut o deosebită bucurie acel prim vinyl realizat cu ajutorul prietenului meu, Claudiu Oancea, şi sper că mă voi bucura la fel de mult şi de al doilea, în curs de apariţie. Este o reparaţie morală şi un act cultural fără echivoc. Pentru cei din generaţiile mai tinere care nu vă cunosc, dar sunt interesaţi de adevărată Artă a Sunetelor, reiau în modesta mea expunere un citat din prezentarea lui Claudiu:
- Detalii
- Categorie: Interviuri
Florin Ochescu s-a născut pe 9 februarie 1952 în Bucureşti. A studiat chitara din clasa a VIII-a participând activ la formaţia liceului I.L. Caragiale, formaţia Institutului Agronomic Bucureşti, precum şi alte formaţii studenţeşti. În timpul facultăţii activează în celebrul grup „Curtea Veche nr. 43”, iar din 1977 cântă împreună cu Liviu Tudan în formaţia “Roşu şi Negru” şi apoi primul supergrup românesc “Progresiv TM”. Din anul 1981 înfiinţează propriul grup MONOLIT, având-o ca solistă pe Dida Drăgan. În 1983 îl găsim în cadrul cenaclului Flacăra alături de IRIS cu care va scoate albumul omonim. Activează între 1986 şi 1989 în grupul Sfinx, iar între 1990 - 1993 alături de alt chitarist de mare clasă, Nuţu Olteanu, în grupul Holograf. După anul 2000, a fondat grupurile de blues rock: Big Mamou, Blues Cafe şi trio-urile T.O.N.E (Tomaselli Ochescu Neagu Experiment), D.O.N.E şi actualul power blues-trio D.O.L.E. (Deacă-Ochescu-Lapi-Experiment).