Interviuri
- Detalii
- Categorie: Interviuri
1. Când ai plecat din România şi de ce? Te-ai mai întoarce?
Am plecat din Romania în anul 1999, pentru că după doi ani de stat în Bucureşti mi-am dat seama că nu se poate trăi din blues, sau mă rog, din muzica pe care voiam s-o fac. Cântam în Split Blues Band, din care faceau parte fraţii Florin şi George Sîia - care au înfiinţat apoi Mandinga - şi Roxana Stroe, care încă mai cântă blues. Am cântat de câteva ori în deschidere la Nightlosers şi A.G. Weinberger, apoi am început să cântăm permanent la clubul de la Guttenberg. La un spectacol la Clubul Phoenix din Constanţa, Ţăndărica a venit şi a participat la jam-session. Noaptea am stat la palavre la hotel şi mi-a spus : “Băiete, ce cânţi tu nu e pentru România, cel puţin deocamdată. Du-te văzând cu ochii.” Asta a pus capacul. Trei luni mai târziu, am emigrat.
2. În ce trupă ai activat prima oară în România şi sub ce nume?
Prima data am cântat într-o trupa de rock la Botoşani. Se numea Seism şi am fost open act pentru Iris la 15 ani, la Mamaia.
- Detalii
- Categorie: Interviuri
Interviu cu Ana Pătan
1. Acum locuieşti în Suedia, dar povestea ta începe în România. Cum ai debutat şi în ce stil muzical? Cine au fost mentorii tăi şi primul instrument care te-a fascinat? De ce ai emigrat?
Când am ajuns în București la facultate, din orășelul meu de pe malul Dunării, Turnu Măgurele, am fost invitată să cânt la Balurile Bobocilor, unde l-am întâlnit pe idolul meu, Alexandru Andrieș, și i-am arătat câteva din cântecele mele. M-a luat cu el la TVR, unde era în seara aceea în direct, la "Vânare de vânt" a lui Vali Sterian și Victor Socaciu. M-au invitat să cânt o piesă live în emisiune. Muzica mea i-a impresionat, așa că m-au îmboldit apoi să particip la festivalul Om Bun din anul acela, pe care l-am câștigat, și iata-mă în presă ca laureată folk. Eu nu știam ce stil de muzică fac (la vremea aia, Andrieș mi-a categorisit-o ca un fel de rockabilly, adică ceva country, ceva rock'n'roll, blues, jazz european gen Patricia Kaas, un mix de tot ce ascultasem crescând...), după cum nu mă interesează nici acum să clarific. Britanicii mă numesc prog, nemţii - rock și jazz, suedezii - funk, norvegienii - blues... Pe Wikipedia sunt descrisă drept artist "fusion", iar pe Encyclopaedia Metallum figurez ca heavy metal! Mă amuză câte variante de percepție există pentru unul și același lucru, și cum descrierea e diferită pentru fiecare nație, în funcție de obișnuințe și de dorințele pe care le proiectează asupra ta. Cred că se bazează mai mult pe aspecte fizice și comportament ale artistului, decât pe o înțelegere adâncă a semnificațiilor muzicale (în privința asta poate englezii sunt cel mai aproape de esență).
- Detalii
- Categorie: Interviuri
Sunt foarte mulțumit că ai participat la UBF #6. Ai avut parte de o primire călduroasă din partea fanilor bucureșteni (de blues și nu numai!) și ai fost deosebit de apreciat și lăudat. Exact cum ne promisesei: „o seară plină de muzică vibrantă, emoții și povești”. Chiar și după recitalul tău, ai făcut o impresie excelentă alături de Cristi Copaciu, Kiba Dachi și Ovidiu Chico Cristian la un inedit, dar reușit ad-hoc jam-session. Aș vrea să aflu și părerea ta. Este practic un debut al trupei tale la un festival în București, da?
În primul rând, aș vrea să vă mulțumesc pentru oportunitatea și onoarea de a fi din nou în fața cititorilor dvs. Revenind la întrebare, da, participarea la Urban Blues Fest - Ediţia #6 a fost prima mea apariție oficială în cadrul unui festival din București și, pot să spun că a fost o experiență extraordinară. Publicul ne-a întâmpinat cu o energie extrem de prietenoasă și deschisă, care ne-a inspirat din primul minut. Atmosfera a fost pur și simplu uimitoare! M-am simțit atât de conectat și absorbit de muzică încât, la un moment dat, șiroaiele de sudoare îmi usturau ochii. Neașteptat, publicul a sărit imediat în ajutor, oferindu-mi șervețele și apă rece. Un gest care parcă a confirmat conexiunea specială a acelei seri.
Citește mai mult: Interviu cu David Luca după Urban Blues Festival #6