Întotdeauna mi-a plăcut să-mi alătur amici, cu care pot rezona în privinţa artei sunetelor, artei cinematografice. Am aprofundat (aproape la fel!) multe din barierele vieţii. Câţiva mi-au devenit prieteni, iar unii (chiar!) foarte apropiaţi au intrat în familie. Au fost parte din bucuriile noastre, nu multe, însă de mare intensitate sufletească. Soarta a făcut să mă despart de unii dintre ei prea devreme. Regret enorm plecarea lor prematură. Au rămas doar amintirile, fotografiile, filmările, unele obiecte. La ei mă gândesc când ascult câte un album sau vizionez vreun concert. Sunt momente plăcute petrecute împreună pe care nu le pot uita nicidecum. Un astfel de prilej l-am simţit ascultând cele trei albume primite de la Narcis Tran Korsar. Îl cunoşteam doar din evenimentele Meşterilor Rock, mai precis, cele două concerte realizate de Asociaţia Arta sunetelor la PUB, de pe 14 noiembrie 2024 şi 7 mai a.c. Participasem la lansarea albumului lor, Cavalcada, tot la The Pub şi la prima lor cântare în această nouă formulă numită Meşterii Rock, la Berăria H (un loc uşor mizer pentru evenimente de ţinută artistică). Încă de atunci îl admirasem pe Narcis şi mă tot întrebam de unde apăruse. Aveam repede să-l regăsesc şi pe FB, foarte activ concertistic în diverse locaţii, mai mici sau mai mari, dar favorabile afirmării talentului său remarcabil.
De câte ori primesc gratuit un album, citesc în ochii compozitorului - printre rânduri cum se spune -, o dorinţă arzătoare să-i scriu cronica. De multe ori nu reuşesc, fiindcă discul în cauză nu m-a putut convinge în niciun fel. Însă, acest album Geometry of Creation, pe care mărturisesc că îl doream de foarte mult timp, mă obligă moral să scriu cuvinte laudative. Am fost şi la concertul pe viu, un eveniment unicat prin care acest minunat album a fost lansat, am văzut oameni cărora li se citea bucuria sunetelor pe faţă, au fost urale şi aplauze nedisimulate. Oare de ce? Despre fusion si muzica de sinteză, nu se prea vorbeşte pe nicăieri, darămite de eclectica trupă PLATONIC. Probabil discernământul fiecărui spectator, ad-hoc transformat în fan redutabil, a contribuit la succesul acestei lansări! Albumul reprezintă transpunerea în format digital al aceluiaşi concert, desfăşurat cu un an înainte, în aceeaşi zi de 8 februarie, în aceeaşi sală, ocazie cu care aflasem şi ulterior vizionasem (între prieteni, sâc!), ineditul compozit al excepţionalului chitarist Nicu Patoi, responsabil de şase din cele opt compoziţii, cele mai multe aranjamente şi de - un amănunt semnificativ, ceea ce nu veţi simţi la multe trupe româneşti -, sudura trupei, acea legătură invizibilă dintre membrii quartetului pe scena de concert. Toate acestea, coroborate cu măiestria orchestrei Big Band-ului Radio România (reeds & brass) - admirabil condusă de dirijoarea Simona Strungaru -, au asigurat circumstanţa confortabilă de contopire a celor două entităţi muzicale şi au plăsmuit excelenţa unui eveniment unicat în mioritica noastră lume artistică.
Hotel Dumnezeu
Când am vorbit prima dată cu Eugen Mihăescu, știam doar că îmi doream un album altfel...
Aveam7 melodii care puteau să ducă pe un drum nou, dar erau numai pilonii care trebuiau să susțină clădirea... Arhitectul acestui album este fără îndoială Eugen Mihăescu cel care a inclus acești stâlpi în armonia unei construcții sonore cu sens.