Personalitate insolită a Clujului și a muzicii românești, Valentin Farcaș a lăsat o amprentă de neșters în prog-ul anilor `70 – prin Experimental Q1 și Q2 -, apoi a strălucit ca chitarist clasic, în anii `80. A emigrat în Germania, înainte de 1989, și a revenit sporadic în țară cu ocazia unor festivaluri de rock, cât și a restituirii pe CD-uri a moștenirii Experimental Q. Restituiri obligatorii, căci, oricât ar părea de bizar, una din trupele de mare forță ale progresivului românesc, nu a lăsat în urmă decât niște …Flori (pe un disc Electrecord, primul din seria Formații de muzică pop) și niște înregistrări radio…
Revenirea pe scenele românești a chitaristului Valentin Farcaș e un episod underground, dar epicentrul vibrației sale e o contrapondere necesară la pelteaua care domină mass-media.
Cine are simțul estetic pregătit pentru orizonturile funambulești ale artei muzicale va aprecia performanța artistică a chitaristului experimental și experimentat. Cine nu, nu. E vorba aici și de orizontul de așteptare al ascultătorului. Dacă aștepți o muzică fredonabilă, întâlnirea e ratată. Virtuțile estetice ale chitaristului Farcaș își au obârșiile în cu totul alte zone muzical-culturale decât cele cu care ne-a obișnuit mainstream-ul sau chiar clasicismul instrumentului cu 6 coarde. Muzician versatil, Valentin Farcaș interpretează, cu aceeași dezinvoltură, Jumping Jack Flash sau pasaje cu iz John McLaughlin, pe partea rock, trecând cu ușurință de la Valentin Bakfark sau Joaquin Rodrigo, la piese de Cornel Țăranu, pe partea chitarei clasice. Există, în alte privințe, o zonă ludic-absurdă constantă în creația sa – să nu uităm că a creat muzică de scenă pentru Ubu Roi și Soldatul Svejk -, astfel că patafizica și satira sunt fermenți estetici pe care muzicianul îi cultivă cu sârg. Iar dacă cineva ar pune sub semnul întrebării actualitatea unui astfel de demers artistic, îl rog să urmărească fenomenul Angine de Poitrine – duoul canadian alcătuit dintr-un chitarist electric și un toboșar, doi bufoni costumați excentric, cu riffuri microtonale și vorbirea ininteligibilă -, fenomen aflat în plină desfășurare, pe canavaua groove-ului teatral din ținutul Absurdistan.
CD-ul Electric Zig Zag Recital cuprinde 16 piese, înregistrate în 3 locuri diferite (Pub Universității, Control Club, din București, și Gala de Blues/Jazz Kamo, din Timișoara), în 2022/2023. Înregistrările live au fost făcute de Gabi ”Pipai” Andrieș și Marko, în București; în Timișoara, de Bogdan Racz. CD-ul e însoțit de un booklet bilingv (română și engleză), cu precizări lămuritoare scrise de Florian Lungu și Claudiu Oancea. Vizual, atât prin pictură/desen (Lucian George Păiș), cât și prin fotografii (Claudiu Oancea, Marian Cârstea), produsul muzical fizic îmbie la imersiunea în universul chitaristului Valentin Farcaș. Sticker-ul de pe CD anunță laconic: ”A Live Electric Extravaganza of Eclectic Prog and Psych Sounds from Valentin Farcaș Legendary Guitarist of Experimental Q2 Fame”. Ceea ce e de reținut e că acest CD e primul dintr-o serie care se intitulează ”Romanian Past & Present Sounds” și care se anunță revelatoare pentru valorile muzicii românești.
Majoritatea pieselor sunt compoziții originale, dar chitaristul aduce un omagiu și unor clasici ai rockului ca The Doors (Riders on the Storm), Jimi Hendrix (Foxy Lady) și Stevie Wonder (Superstition). E și un ”cover” la Bolero-ul lui Ravel, precum și un citat din The Beatles (Norwegian Wood), în piesa care deschide CD-ul, Oriental Dance.
Piesele originale se înscriu pe linia unui post-impresionism de neo-avangardă, trecut prin filtre rock, adesea generând stări de happening artistic, prin improvizații ambientale. Dacă ambientul are culoarea modului frigic în Flamenco Impressions, sau în Bolero, piesa Oriental Dance e clădită pe drone sounds, iar Mystical Shadows – un hibrid de ambient cu iz Broadway și rock – are o pedală de bas pe care se plimbă progresii armonice; November Waltz e o piesă senină (are și pasaje de distorsiune, de contrast), un soi de Feelings în ¾. Planet Osiris – cu delay ambiental – evocă învierea, speranța. Un impresionism armonic ambiental, de spiritualitate orientală, străbate piese ca Dracula`s Revenge (ce are și nostalgii renascentiste) sau Lotus Flowers. În Cowboy Song, umbra lui Hendrix e distinctă.
Efectele de chitară au un rol important. Overdrive (November Waltz), flanger extrem (UFO Kills), delay (Planet Osiris, Perpetuum Mobile, Dracula`s Revenge): toate creează o textură timbrală dinamică ce echilibrează starea sufletească cu reflecția.
Nu lipsește evocarea bluesului, în piesa Dilettante Blues - în chip auto-ironic, cu gust de parodie -, dar, mai ales, în Dog`s Blues, altă farsă muzicală, cu schelălăituri și onomatopee hau-hau.
Valentin Farcaș nu cunoaște linia dreaptă. Nici voluta art nouveau-ului. Electronii săi muzicali circulă în zigzag, au farmecul brainstorming-ului, și sunetele aleg, deseori, căi browniene în efervescența actului creativ. Experimentul său devine experimental în măsura în care clipa învinge ziua, cromatismul subminează gama diatonică, absurdul își edifică propria logică, chitara electrică, amplificată, cu efecte electronice, caută coduri inedite, fără să uite originea ei în cutia de rezonanță stimulată de strune. Și probabil că acel „Q„ al Experimentalului vine și de la QUINTESENȚĂ.
GABRIEL PETRIC
29 aprilie 2026
Foto: Arhiva Claudiu Oancea, Radu Lupaşcu, Camelia Ruse