Aseară, de Ziua Micii Uniri, am ales concertul lui Eamonn McCormack, pregătit cu mare grijă şi responsabilitate de cuplul inteligent de organizatori, Vlad Popescu şi Alin Ludu Dumbravă. Acest eveniment foarte reuşit (sold-out) s-a desfăşurat în clubul „metalifer” Rockstadt, din preafrumosul oraş de la poalele Tâmpei, Braşov.
„Corona numit de unguri Brassov şi de saşi, care-l locuiesc, Kronstadt, este un târg de mărfuri bogat şi foarte populat şi este renumit pentru negoţul pe care-l fac ei cu secuii, muntenii, moldovenii, armenii şi grecii şi alţii care roiesc aci. […] Oraşul are o formă aproape pătrată, este foarte bine întărit şi bine clădit, înconjurat cu două rânduri de ziduri şi turnuri sau bastioane şi cu două rânduri de şanţuri şi este aşezat între munţi nespuşi de frumoşi într-un loc neted şi mlăştinos şi de aceea nu este supus primejdiei de a fi minat. Aproape în fiecare uliţă curg şuvoaie de apă care izvorăsc în mare număr în toată acea regiune.” (Antonio Possevino)
În memorabila seară de 9 noiembrie a anului de grație 2024 s-a săvârșit în renumitul lăcaș artistic bucureștean care a fost și este Sala Dalles, un cuceritor act jazzistic acreditat valoric de zece marcanți interpreți, asamblați sub genericul „CHRIS THEO JAZZ BAND featuring JOANNE PEACOCK”. De fapt pe podium au urcat laolaltă nouă artiști, opt instrumentiști plus – în prima parte – tânăra, încântătoarea, talentata cântăreață Monica Șandor, iar după pauză – vedeta serii, vocalista invitată din Elveția. Fie-ne scuzată tentativa de metaforă: căci iată, selectul colectiv de pe scenă s-a putut făli cu o... păuniță (Peacock) și cu un rege, bateristul african Le Roi Papis. Să-i numim și pe ceilalți șapte instrumentiști reuniți într-un mini-big band, dar cu o maximă eficiență sonoră: Giani Amarandei - contrabas, foarte tânărul Andrei Lazea - pian, Marcel Pascu - saxofon alto, liderul Cristian Teodorescu - saxofon tenor, Liviu Mărculescu - trombon, trompetiștii Laurențiu Moise și Gabriel Gal. Aceștia, dar și cele două soliste vocale, s-au dăruit cu generozitate, profesional și afectiv, întru reedificarea unor notorii teme standard din bogata, tonifianta paletă policromă a jazzului clasic.
Am avut plăcerea aseară să asist la un "double wammy": A/ lansarea cărții și albumului "Axma" a cunoscutului percuționist/ arhitect/ scriitor Costin Petrescu. Cartea lui "Între Phoenix și... Le Corbusier" apărută apriori am devorat-o și savurat-o. Abia aștept să fac același lucru cu "Axmele". B/ "concertul Meșterilor" ținut la The Pub. Treabă meștericească! Pe Ioji, "Capo" am să-l numesc (el fiind capul - "mastermind"-ul - îndărătul întregului concept) nu l-am mai întâlnit din 1975, când datorită unor circumstanțe ieșite din comun, am avut privilegiul să urmăresc din culise prezentarea albumului "Cant(o)afabule" la Oradea. Rolul său în trupă s-a schimbat, acum fiind "the boss", iar cei 49 de ani trecuți au arătat pe deplin șlefuirea personală și profesională pe care evident o practică zi de zi.