„Never say never“ – știți zicala asta care nu necesită traducere, cu aplicație la orice și răspândire universală. Pe mine m-a izbit tocmai în moalele convingerii că despre Eric Clapton n-aș avea ce spune, fiindcă s-a scris totul. Un chitarist mai mult celebru decât inovator, un personaj emblematic pentru showbizul planetar, un virtuoz al desfrâului tipic rock-starurilor până să aibă revelația Divinității, un tată de familie corect și un cetățean conservator după aceea, un prieten foarte bun al celor mai buni chitariști morți în floarea tinereții – Jimi Hendrix și Stevie Ray Vaughan.
Au trecut câțiva ani de la apariția acestui album și încă și mai mulți de la conceperea sa, fără ca prin aceasta să-și piardă actualitatea (poate oportunitatea, dar asta e altă poveste!).
Citește mai mult: KAPPA – IF (Hunnia Records & Film Production, 2016)****
Cititorii de literatură își amintesc, poate, de romancierul Paul Anghel, socotit – în lumea bună a culturii române – drept reprezentant vârtos al autohtonismului. El a reușit să finalizeze cartea carierei sale, poetic intitulată Zăpezile de-acum un veac, în 12 volume, un fel de Război și pace valah, atât prin subiect, cât și prin stil.