La fel ca în toate domeniile artei, şi-n rock găsim manifestarea unui fenomen poate nedrept, însă natural. Anume, vârfurile genului – numite de ziarişti star sau superstar– n-ar fi posibile fără suportul unui număr important de valori medii. Dacă privim spre orice zonă rockeristică, prin definiţie nedelimitată, evidenţa crapă ochiul: trei, patru sau cinci nume sunt referinţă obligatorie pentru subgenul practicat de alte sute, unele cu discuri absolut interesante.
Ascultând un disc nou, de multe ori mi se întâmplă să nu intru în rezonanță cu sunetele recepționate și, oprind playerul, să-l pun deoparte. Fiecare dintre noi trăiește într-o bulă de interese, într-o fâșie de timp și într-un nor de senzații personale ce lenevește prin văzduh ori aleargă nesăbuit în bătaia vântului. Orice fenomen care interferează cu „lumea ta“ este resimțit mai degrabă ca intruziune și anevoie ca eliberare. „Lumea ce-o vezi are nevoie de lumina și bucuria ta. Ea nu există de la sine, ci doar prin gândurile tale: tu ești producătorul de imagini, făcătorul lumii tale.“
Mai bine mai târziu decât niciodată a ajuns la mine CD-ul original „Vechituri noi (New Standards)” editat de Bega Blues Band în 2006. Aproape uitasem că mi l-am dorit la vremea respectivă atât de mult, încât eram gata să dau un Andrieş (din seria tirajelor limitate), ca să-l am.