10. Aveaţi voie să cântaţi cover-uri? Ştiu că eşti un mare fan Jimi Hendrix ... Hendrix se poate cânta fără să-l înţelegi şi să-i prinzi spiritul? Când ai cântat primul Hendrix?
Cover-urile erau dorite mai mult în cluburi, la Casa de cultură a Studenţilor unde se cănta în sala jos şi se dansa până prin anii ’70. Se dansa după Johnny Winter, Cream sau Jimi Hendrix, iar în barul de sus se mergea pentru audiţii. Eu sunt de părere că Hendrix, deşi mă autoblamez … e o aventură să cânţi Hendrix! Hendrix nu poate fi cântat … ca să poţi să-i dai atât savoarea, mesajul, starea. Este foarte greu, nici Hendrix nu a putut să facă în concerte, să facă o realizare muzicală a propriilor sale piese la nicelul versiunilor de studio care sunt absolut extroardinare şi care rămân şi astăzi foarte valoroase … Hendrix poţi să-l cânţi mai degrabă NU încercând să sune a Hendrix, ci încercând să-i dai o altă versiune, un alt aspect dar şi chestia aceasta mi se pare o inutilitate pentru că piesele în sine au aşa o valoare, încât nu cred că mai pot suporta vreo modelare sau schimbare … au amprentă prea puternică. Mai sunt trupe la care eu nu aş “umbla”, care AU o amprentă extraordinar de puternică … Led Zeppelin de exemplu ... e foarte greu să cânţi Zeppelin şi să sune a Zeppelin… poţi să iei o piesă şi dacă încerci să cânţi ca Jimmy Page să zicem, că ai avea ceva reuşite instrumentale, ce te faci cu Vocea lui Plant care este unică, ce te faci cu Vocea lui Jimi care este unică, ce te faci cu Vocea lui Freddie Mercury, deşi The Queen cântă acum … dar nu mai este acelaşi Queen … este o altă trupă. Poţi să demontezi, cum vrei o piesă a lui Jimi, totul este posibil dar eu consider că este un curaj prea mare, pe care eu unul nu mi-l asum. Dacă m-ai văzut cântând Hendrix prin club asta a fost pentru că îmi place foarte tare, nu am încercat să cânt altceva decât notele pe care le cântă el şi nu încerc să fac Hendrix altfel decât îl face el, deşi nu pot să-l cant la nivelui lui, pentru că nu sunt el şi nu voi fi niciodată. El a fost unic prin ceea ce transmis, prin felul de a cânta şi prin felul de-a se manifesta şi prin viaţa personală; totul s-a manifestat în chitara şi în vocea lui şi în versurile lui. Dar asta o fac pentru că îmi place atât de mult, încât nu pot să mă abţin să nu cânt piesele Hendrix … e vorba de plăcerea de a o face chit că-mi iese chit că nu-mi iese!
11. După 1980 ţi-ai format propriul grup MONOLIT având-o ca solistă pe Dida Drăgan. Este perioada în care ai compus mai mult?
Eu am avut o legătură sentimentală de prin anii ’79 cu Dida Drăgan care era prospăt divorţată şi cu care am rămas şi am făcut un copil în 1983. Era primul meu fecior, Florin, de care sunt foarte mândru, aşa cum sunt şi de al doilea pe care îl cheamă Iulian. Legătura sentimentală m-a legat şi profesional, într-un fel am fost nevoit să lucrez pentru Dida. Pentru că ea rămăsese descoperită în sensul că repertoriul ei se limita în acea perioadă la piesele lui Petre Magdin, fostul ei soţ. Automat am simţit şi o plăcere de-a lucra altceva pe deoparte, era o experienţă inedită pentru mine, dar şi o responsabilitate şi astfel am început să compun pentru Dida şi s-a simţit imediat nevoia unei trupe cu care să mergem în turneu. Periaoda respectivă am cântat atât piesele lui Petre cât şi piesele mele. A fost scos şi un disc single cu numele ei, nu sub numele de Monolit, se numea “Ochii Ploii”, un disc făcut de mine în studio. Cu Monolit nu există discuri, dar există împrimări la radio. Piesele reprezintă soundul acelor vremi. A fost o perioadă foarte intensă care a durat vreo doi ani, până-n 1982 şi am un mare regret că nu am făcut un disc cu Dida din perioada aceea, cu trupa Monolit, în care activam alături de Anton Haşiaş şi Gelu Ştefan la tobe. În perioada aceea piesele din studio au fost făcute mine suprapunând chitarele şi cu diverşi toboşari pe care îi antamam pentru înregistrările respective. În felul ăsta s-au pus bazele formulei consacrate MONOLIT cu Anton Haşiaş şi Gelu Ştefan.
12. Între 1982 şi 1984 ai cântat cu trupa IRIS! Cum era Minculescu atunci? Acel prim LP Iris este o marcă foarte bună pentru semnătura ta artistică...şi bineînţeles şi a grupului...
După o perioadă de lipsă de trupă, am fost cu Anton Haşiaş într-o variantă nouă Monolit, la sfârşitul anului 1982, cu care am mers în Cenaclul Flacăra, o trupă fără valoare istorică, cântam cover-uri. Singura piesa originală pe care am cântat-o cu această trupă a fost “Cei ce vor fi”, piesă care se regăseşte pe primul album IRIS şi care îmi aparţine ... Aici în Cenaclu, m-am întâlnit cu Nuţu Olteanu care avea formula IRIS fără Minculescu la vocal, cu Sanda Lăcătuşu, Marty Popescu, Nelu Dumitrescu şi trupa Voltaj în care era Minculescu şi Adrian Ilie. Aşa că din spargerea celor două trupe a rezultat un Iris în care am intrat eu, a fost Nuţu, Marty, Minculescu şi Nelu. Prima formulă IRIS a fost cu Nuţu, care făcea chitară şi voce, Nelu tobe şi Emil Lichinţeanu – bas. Piesa Corabia cu pânze datează de atunci... în 1977, pe scena de la Polivalentă când au fugit Phoenix în boxe ... mi-aduc bine aminte, Nicu Ceauşescu a făcut un concert care să distragă atenţia de la fuga lor, fiindcă era concert cu Phoenix în acea zi şi ca să nu fie vreo revoluţie, vreo nenorocire, am cântat eu cu Liviu în trio, a cântat Nuţu cu Iris în formula de trio, au fost mai multe trupe aduse pe scenă printr-o decizie utecistă. Minculescu are o voce specifică şi cu amprentă foarte puternică personală, pe vremea aceea Nu cânta nimeni ca el. Bine sau rău, copiat sau autentic, vocea era foarte particulară, să nu uităm că l-au imitat foarte mulţi vocalişti de rock de pe vremea aceea şi ulterior, inclusiv Bitman a învăţat să cânte la şcoala Minculescu.