Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, descrie impactul pe care muzica și imaginea tinerilor britanici au avut-o asupra unor tineri din spatele cortinei. „Gheața s-a spart... după ce începusem să cânt cu Moni Please Please Me și I Wanna Hold Your Hand. Descoperisem cântecele grupului Beatles și eram fascinați. Apăruse formația care revoluționase nu numai modul nostru de a gândi și a simți, ci și pe al întregii lumi. Parcă toți stătuserăm în expectativă, așteptând să apară soarele pe scenele tuturor continentelor și în inimile tinerilor. Melodiile lor, cântate pe mai multe voci, ne produceau fiori, adesea simțeam pielea încrâncenându-ni-se de emoție în timp ce ascultam. Vocile lor se armonizau perfect, cântau cu atâta acuratețe, încât intervalele făceau să vibreze aerul cu o intensitate care te introducea în rezonanță cu ei. Nu era de mirare că, în sălile de concert în care se produceau, oamenii leșinau. Emoția creată de apariția, personalitatea și fluidul extatic transmis erau de o asemenea forță, încât tinerii, în mod special fetele, cădeau ca muștele și erau scoase cu targa din sală.” (Nicolae Covaci, Phoenix - însă eu..., Editura Nemira, 1994) Primul cîntec original al timișorenilor, Știu că mă iubești, a fost compus la impulsul a ceea ce au auzit pe discurile The Beatles – își amintește Covaci: „După primul vers, am început să cânt vocea a doua, așa cum învățasem de copil de la Mutti, când venea vremea colindelor, și cum auzisem la Beatles și Searchers. [...] La refren, când intrau și celelalte două voci, Kamo și Claudiu, simțeam ceva asemănător acelui fior dat, până atunci, doar de I Wanna Hold Your Hand ori de Please Please Me. [...] Piesele de neuitat ale Beatles-ilor și ale celorlalte formații din acea vreme fuseseră o școală bună pentru noi. În 1964, a avut loc Olimpiada de la Tokyo, unde prietenul lui Kamo și al nostru, Ionel Drâmbă, a luat medalia de aur la scrimă. În același an, fuseseră în Japonia și The Beatles*, drept care Drâmbă ne-a adus două discuri cu ei. Erau două LP-uri transparente, de un roșu închis, ce sunau de te treceau fiori. Repertoriul nostru se îmbogățea mereu cu cântecele celor de la Beatles, pe care le copiaserăm notă cu notă și cuvânt cu cuvânt. Cele două discuri au ajuns repede niște ruine, atât de des le ascultasem, dar, în fine, știam toate piesele ca lumea. Primele cincisprezece melodii, bine puse la punct, le-am prezentat într-o seară de pomină la Meca.” Un amănununt interesant este că, pe coperta exterioară a celui mai apreciat și comentat album The Beatles Sgt. Peper’ Lonely Hearts Club Band (1967) pe care era o fotografie colaj cu o serie de celebrități și personaje caudate din diverse epoci istorice, a ajuns și cineva născut la Timișoara. Între Ringo Starr și Paul McCartney, fotografiați împreună cu ceilalți doi componenți ai grupului, toți patru în costume de paradă, este inserată fotografia în alb negru a lui Peter Johann Weißmüller, născut în 2 iunie 1904, Freidorf, Austro-Ungaria (astăzi cartier al Timișoarei), actorul care l-a făcut celebru pe Tarzan în anii ‘30 ai secolulului trecut.