Apariția fascinantă, imaginea încărcată cu atributele tinereții descătușate de orice false pudori ale educației rigide victoriene, umorul, muzica, naturalețea, însoțite cu bun-simț, dar și cu accente critice la adresa unor așa-zise valori conservatoare, au contribuit ca ei să devină mai mult decît niște vedete temporare ale scenei muzicale. Faima grupului a depășit domeniul în care s-au afirmat; au devenit un fenomen social global. Mulți au aflat de existența lor ca despre o nouă senzație mondială chiar și înainte de a le auzi cîntecele. Dar, cînd s-a întîmplat și asta, a fost clar că sunt irezistibili, fiindcă „au surprins vibrațiile spațiului și timpului și le-au transformat într-un șir de cântece de mare succes.” (Zlatko Gall, Šezdesete – Kada je glazba mijenjala svijet [Anii ’60 – Când muzica a schimbat lumea], Media bar, Zagreb, 2023).
Discurile lor au ajuns și în țările din spatele Cortinei de Fier. Greu și în număr atît de mic, încît relatările despre primele discuri vinyl cu muzica celei mai adulate formații britanice (care, între timp, cucerise și S.U.A.) au circulat ca niște legende. În Timișoara, de exemplu, se știe cine a adus primul album The Beatles. În toamna anului 1964, întors de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, floretistul Ionel Drîmbă îi aduce vecinului său Béla Kamocsa un disc care va face senzație în oraș. „El a fost primul cunoscut pe care l-am văzut ținând în mână un album Beatles. Stătea cu el în ușă și râdea ironic. Nimeni, în Timișoara, n-avea așa ceva. Îl adusese de la Tokio, unde participase la olimpiadă. [...] Discul a circulat la toți prietenii mei și a fost ascultat cu pioșenie de o sumedenie de timișoreni. Când l-am primit înapoi, era ros ca niște bocanci. Abia se mai auzea ceva printre pârâituri.” (Béla Kamocsa, Blues de Timișoara – o autobiografie, Editura Brumar, Timișoara, 2010) Vorbind despre perioada de început a anilor ’60, componentul formației Phoenix, care peste doar cîțiva ani va avea cel mai mare succes de public în România, își amintește: „Această nouă formulă instrumentală [trei chitări plus tobe] și această nouă prezență scenică creau un nou public, publicul beat, pe care astăzi îl vedem manifestându-se în înregistrările [video ale] concertelor Beatles.” (Béla Kamocsa, 2010)