Manifestarea festivalieră timișoreană ce poartă pe frontispiciu prenumele aceluia care a întemeiat-o acum mai bine de trei decenii, Kamocsa Béla, al ei generic complet fiind GALA DE BLUES JAZZ KAMO a ajuns, spre cinstea sa, în perioada 28 - 29 septembrie 2024 la cea de a XXXIII-a ediție! Diriguitorul ei în ultimii patrusprezece ani, basistul-violonist-violist-vocalist-compozitor-aranjor-profesor universitar doctor și publicist, muzicianul cu majusculă Johnny Bota și-a împlinit dezideratele estetice preliminare Galei: aducerea pe scena Sălii Capitol a unor artiști valoroși, promovarea unor tinere talente autohtone (și nu numai), reîntâlnirea cu muzicieni timișoreni reprezentativi din țară și din diaspora, oferirea unor producțiuni sonore mergând de la cele ale jazzului tradițional, la întruchipări muzicale de grup aparținând unor demersuri stilistice contemporane.
Un show de jazz structurat în lucrativ parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din municipiul moldav, a oferit fanilor genului prezenţi în ospitaliera terasă „Foom by Nemțeana” de pe str. Alexandru Lăpușneanu nr. 3 în seara de 28 iunie a. c., o atestare edificatoare a policromiei sonore şi a elocventei sugestivităţi expresive specifice interpretărilor creative proprii orchestrelor mari de jazz – big bands.
Realmente salutară iniţiativa evidenţiată în ultimii ani de dirijoarea Simona Strungaru şi de trompetistul Sebastian Burneci, de a relaţiona, sub genericul „The Magic of...” unele dintre concertele bilunare ale Big band-ului Radio cu moştenirile unor ilustre personalităţi ale jazzului internaţional. De amintit în acest sens „The Magic of Chick Corea”, ...of Thad Jones, ...of Duke Ellington, ...of Buddy Rich, ca şi concertul - compilaţie „The Magic of Jazz Giants” integrat în ediţia 2023 a Festivalului Internaţional „George Enescu”.