Filme
- Detalii
- Categorie: Filme
Filmul românesc nu mai are comediografi care să inventeze personaje noi, adevărate creaturi adăugate naturii. Eu le-am dat voie să-l ia pe Șoșolacu, să facă din el violoncel sau ce vor, fiindcă el este simbolul perversiunii, al fariseismului, uns cu toate alifiile compromisului. A pus mâna pe ciolan, profită, dar e numai smile. Rezistă, fiindcă nu există altul mai compromis. Toți cad, se rotesc, numai hipopotamul și balena lui, nu!
Sigur, eu am combinat două animale, existente în realitate, bolnave de putere, dar se poate combina și un animal cu o pasăre, așa cum a făcut Dimitrie Cantemir, care l-a văzut pe domnitorul Moldovei, Mihai Racoviță, ca pe o Struțocămilă. Ciudată combinație, fiindcă nu precizează câte cocoașe are cămila, dar e posibil să aibă două, iar capul și gâtul lung al struțului să țâșnească prin ele. De, fiecare parte cu aportul ei la înaintare.
- Detalii
- Categorie: Filme
Nu știu dacă cei de la postul Cinemaraton și-au propus mai mult decât să difuzeze filme românești după criteriul „In Memoriam” sau „Aniversare”, dar pentru mine înseamnă o revedere a filmelor despre care am scris la premiera lor, dar sunt și cazuri când văd pentru prima oară un film și schimb ierarhiile.
Așa este cazul filmului Dragoste și apă caldă (1992) al lui Dan Mironescu, un regizor modest, în sensul că nu a făcut valuri ca Pintilie, Daneliuc sau Mungiu, dar voi dovedi că este mai bun decât ei, chiar dacă nu la nivel estetic, cel puțin la nivelul viziunii, al importanței.
Nici un regizor român nu s-a gândit să surprindă cum s-a manifestat libertatea obținută după evenimentele din decembrie 1989, indiferent dacă „a fost sau nu revoluție?”, cum întreba într-o comedie tânărul debutant Corneliu Porumboiu. El n-o fi știind ce a fost, dar peste 1200 de tineri asemenea lui au murit atunci, pentru ca fiul imberb al unui arbitru de fotbal să-și pună această întrebare. Și libertatea a urmat.
- Detalii
- Categorie: Filme
O, de m-ar duce-o muză de văpaie
în cerul luminos al poeziei,
Teatrul un regat, Actorii prinți
Și regi măreața scenă s-o privească!
(Shakespeare, Prolog, Henric al V-lea)
Natura omului e histrionică. Încă de mic, spiritul ludic îi domină ființa. Când crește, începe să joace teatru, teatrul vieții. Dar dintre toți oamenii, numai actorii au conștiința acestui fapt ludic, a naturii histrionice. Actorii profesioniști sunt oameni între oameni, cei mai hăruiți de natură, dublându-și vocația cu o conștiință a valorii, realizată prin muncă multă și cultură. De aceea, fiecare actor este un unicat, are o personalitate ieșită din comun. Gândiți-vă la orice actor mare și îi veți recunoaște unicitatea. Este inconfundabil. Oricâte transformări și-ar face Robert De Niro, în ipostaze care îl fac diferit, precum sunt personajele pe care le joacă, de la cele de mafioți la un socru de coșmar, el este unic. Nu seamănă cu Dustin Hoffman sau Al Pacino. Nu trebuie să-i demonstrez nimănui cât de diferită este Julia Roberts de Angelina Jolie sau Tom Cruise de Tom Hanks. Tocmai de aceea îi iubim, fiindcă ei constituie o mare familie, o mare unitate prin diversitate. Ei sunt reperele, modelele umanității.