Aseară, de Ziua Micii Uniri, am ales concertul lui Eamonn McCormack, pregătit cu mare grijă şi responsabilitate de cuplul inteligent de organizatori, Vlad Popescu şi Alin Ludu Dumbravă. Acest eveniment foarte reuşit (sold-out) s-a desfăşurat în clubul „metalifer” Rockstadt, din preafrumosul oraş de la poalele Tâmpei, Braşov.

Corona numit de unguri Brassov şi de saşi, care-l locuiesc, Kronstadt, este un târg de mărfuri bogat şi foarte populat şi este renumit pentru negoţul pe care-l fac ei cu secuii, muntenii, moldovenii, armenii şi grecii şi alţii care roiesc aci. […] Oraşul are o formă aproape pătrată, este foarte bine întărit şi bine clădit, înconjurat cu două rânduri de ziduri şi turnuri sau bastioane şi cu două rânduri de şanţuri şi este aşezat între munţi nespuşi de frumoşi într-un loc neted şi mlăştinos şi de aceea nu este supus primejdiei de a fi minat. Aproape în fiecare uliţă curg şuvoaie de apă care izvorăsc în mare număr în toată acea regiune.” (Antonio Possevino)

Braşovul este singurul oraş din România care are două festivaluri de blues! Mai mult decât atât, cele două festivaluri sunt susţinute de sponsori, autorităţi şi de fanii bluesului, veniţi din împrejurimi şi bineînţeles din capitală, de inimoşi bucureşteni, care nu se bucură de multe evenimente pe gustul lor, dar aceasta nu este vina lor, este meteahna televiziunilor şi a radiourilor (în special, a celor naţionale!) care nu promovează aproape deloc acest important stil de muzică. Cunoaştem că, la nivel de ţară, bluesul (mai) are destule scene în care este promovat, prin toate formele lui actuale, însă sunt prea puţine cele care susţin bluesul românesc. Nu uit asta şi sunt nevoit să o repet de câte ori am ocazia.

Frumoasele seri, Transilvania Blues Nights, sunt deja familiare şi susţinute de fani, multe din numele protagoniştilor aleşi de Vlad şi Alin fiind în premieră pentru România. Bravo lor! Eamonn McCormack este un chitarist irlandez de 62 de ani, deci cu o experienţă scenică solidă, care ne-a făcut o demonstraţie excepţională de blues modern, păstrând tradiţia, cu înflăcărate trimiteri la idolul său, cu multe pasaje pasionale şi poveşti adevărate din viaţă, ce rareori te pot (foarte serios!) emoţiona. Muzica irlandeză este un filon inepuizabil de inspiraţie, ”irlandezii sunt negrii Europei”! (vedeţi filmul The Commitments, r. Alan Parker 1991). Am remarcat, printre altele, excepţionala piesa The Great Famine (de pe albumul Storyteller, 2020), de exemplu, ea îmi aduce aminte de Leaving Town Blues, a celebrului Rory Gallagher. Au fost peste două ore de concert, cu puţine coveruri Gallagher, însă cu o energie exuberantă, capabilă să cucerească noi adepţi în mica lume a bluesului de la noi.

Link Transilvania Blues Nights

Transilvania Blues Festival Brasov | Let there be Blues!

Link The Great Famine

Eamonn McCormack - The Great Famine (Official Video)

Eamonn s-a născut în Dublin şi a început să cânte la chitara acustică de la vârsta de șase ani fiind influențat de Slade, Cat Stevens, Neil Young și... Rory Gallagher. A concertat în Statele Unite timp de 4 ani, după care s-a întors în ţară sub numele de scenă Samuel Eddy şi a semnat cu Universe Productions/Virgin Rec., iar mai târziu cu SPV Rec., confirmând că este un veritabil chitarist irlandez de clasă mondială.

End of the 70’s (in fact ‘79 to about 1983) before I went out to America I used to go as a teen into The Meeting Place in Dublin every Sunday evening and watch Red Peter’s Mystery Train with great guitarists like Pat Farrell, Joe Stauntan, Jimmy Faulkner the cream of local Irish blues players where I learned a lot watching them and listening. It was my first year in Blues University!!!” (Eamonn McCormack)

AfisÎn ultimii ani, cei care au reprezentat sursa de inspiraţie a lui Eamonn au fost Jimi Hendrix, Eric Clapton, Thin Lizzy și celebrul grup olandez Focus – din perioada Jan Akkerman -, cu care a înregistrat o piesă pe primul album, lansat sub numele lui adevărat, Kindred Spirits (True Talent Records, 2008). Este cel mai valoros album al său, un mare succes comercial, în care a prezentat piese mai vechi, cu invitați de calibru: Rory Gallagher, Jan Akkerman, Herman Brood (celebru artist rock and roll olandez, pictor, actor, textier, născut la 5 noiembrie 1946 în Zwolle, Olanda și a murit la 11 iulie 2001 - a sărit de pe acoperișul hotelului Hilton din Amsterdam, Olanda) și Keith Donald (celebru saxofonist irlandez).

Great guitarists are ten a penny but its a rare occasion someone shows up who played with so much innate drop dead passion and can also sing like a bird, write from the heart and perform in such an electrifying way.”

Un concert seducător, impresionant din multe puncte de vedere (doar cu mici defecţiuni la microfon şi volum), cântat din inimă, de un chitarist neprefăcut din Dublin.

Transilvania Blues Nights va reveni pe 28 martie cu Jose Raminez, un spirit latin, plin de sensibilitate armonică şi cu o dinamică expresie chitaristică.

Radu Lupaşcu

25 ianuarie 2025

Foto: Genu Ariseanu

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Unknown
Unknown
Accept
Nu accept