Mai bine mai târziu decât niciodată a ajuns la mine CD-ul original „Vechituri noi (New Standards)” editat de Bega Blues Band în 2006. Aproape uitasem că mi l-am dorit la vremea respectivă atât de mult, încât eram gata să dau un Andrieş (din seria tirajelor limitate), ca să-l am.
Corespondentul cu care perfectasem schimbul a renunţat în ultimul moment. Astfel că, luat cu altele, am amânat de azi pe poimâine, şi nu l-am mai prins. Regret puţin spre deloc, pentru că de vreo lună am un nou amplituner, fabricat prin 1977-1979 (pentru curioşi – Marantz 2265) şi o pereche de difuzoare profesionale Studer (astea de prin 1988, nu mai ştiu ce serie, şi mi-e lene să mă bag în spatele lor ca să citesc eticheta). Semnalul vine prin cablu analog de la un CD Philips, dotat cu legendarul DAC pe 14 biţi (TDA nu-ştiu-cât), care face o conversie de calitate. Nu mă fălesc acum cu aparatele astea, sunt suficient de vechi. Nici reclamă nu le fac, nu mă plăteşte nimeni. Dar onestitatea mă obligă să recunosc o stare de lucruri (dacă sunetele pot sta în categoria lucruri!) pe care nu am de ce să o ascund. Precedenta „linie” audio (pusă la păstrare, fiindcă nu-mi imaginez că vechiturile mă vor ţine... o viaţă!) nu redă în acelaşi mod – foarte plăcut urechii! – muzica de pe discul Bega Blues Band îndelung aşteptat. Comparaţia e relevantă poate doar pentru pavilioanele mele obosite. Oamenii de meserie şi de specialitate care citesc rândurile de faţă vor zâmbi îngăduitor. Ei ştiu mai bine cum stă treaba în domeniu. Eu, amator în ale muzicii, aduc o mărturie lipsită de importanţă. Şi încerc o comparaţie fără percutanţă: muzica veche pe „scule” vechi se aude mult mai fain (ca să vorbesc şi eu ca la Timişoara)!
Acum, despre cele nouă piese de pe disc se poate pălăvrăgi enorm şi divers, mai ales la o pălincă sau un vin roşu, savurate în tihnă. Le ştiam pe toate. Doar versiunea la Bluesul porcului, cântată limba maghiară – Röfi Blues – n-am auzit-o. Inclusă pe CD în ambele versiuni, compoziţia lui Kamocsa Béla este un răsfăţ absolut... delicios! Efectul care traduce guiţatul porcului i-ar fi făcut invidioşi pe meseriaşii „vinovaţi” de Sick'em Pigs, piesă Canned Heat de-acum mai bine de jumătate de veac. „Vechiturile” amintite în titlul CD-ul sunt piese binecunoscute din repertoriul blues-rock consacrat: Satisfaction, Light My Fire, On The Road Again etc. N-aş socoti „preluări” cele două piese Phoenix – Vremuri, Totuşi ca voi sunt –, pentru că liderul de facto al Bega Blues Band – Kamocsa Béla (voce, chitară) a fost cândva om de bază în formula de aur a trupei care a schimbat rockul românesc. Bega Blues Band „trage” piesele spre jazz-blues, treabă ce dă un pic peste cap receptivitatea şi răstoarnă comodităţile. Dacă aşteptai o versiune apropiată de original, eventual îmbogăţită cu niscai sunete neobişnuite, cum ai mai auzit şi la alţii, vei fi dezamăgit. E cu totul altceva. Fineţea versiunilor lucrate de timişoreni se impune, însă, la audiţia tihnită, pe un echipament de bună sau foarte calitate. Repet: n-aş fi „prins” bogăţia şi frumuseţea pieselor, fără vechiturile sus pomenite.
Dar poate că eu am o trecătoare fixaţie. Ce vreau să spun, e simplu: la 14 ani de la apariţie, aceste Vechituri sunt tot noi! Şi mi-au produs o mare bucurie inimii!
Dumitru Ungureanu
3 februarie 2020