Prima dată l-am văzut cu Irisul de aur, cum i-am zis eu – formula de cvintet cu Cristi Minculescu, Adrian Ilie, Marty Popescu și Nelu Dumitrescu. Erau îmbrăcați în niște combinezoane, fiecare de altă culoare... am aflat mai târziu că îi cam sufocau, că materialul nu respira; la câtă energie băgau în show, se cam încălzeau, haha. Cel mai tare concert – în 1982, la Sala Sporturilor din Constanța (eram la canal), am stat cam aproape de difuzoare, la final mi-au țiuit urechile juma de oră. Eram așa de transpuși, așa de pătrunși de show, că la întoarcerea la Cumpăna, unde aveam tabăra de muncă, am mers pe axul șoselei, în șir indian – e vorba de o sută de persoane dacă nu mai multe, kilometri buni, poate vreo 10. Miliția nu a avut ce face, ne-a talonat cu două mașini și mai multe motociclete...
Am ajuns student la București, show-uri pe la Polivalentă, T3, teatrul Tănase... iar în ianuarie 1986 am aflat că Nuțu cânta pentru ultima dată cu Iris. Am mai povestit acel solo al lui, urcat pe o boxă... s-a cam plâns în seara aia la Polivalentă, apoi s-a și băut în Regie... iar la primul concert cu superchitaristul, Holografii l-au ținut alături de Iriși, la Sala Radio... deci s-a cam fluierat:). Prin ’87 – ’88, mergeam cu ultimul metrou spre cămin, singur în vagon. Când, ce să vezi, urcă Nuțu. N-am mai coborât, l-am abordat, el disponibil foarte, m-a lămurit cu toate cele până-n stele legate de chitare și efecte... ba mai mult, am avut senzația că am parcurs toată istoria rockului cu el!
Trece Revoluția, Nuțu ajunge în Suedia, eu... ziarist. La festivalul „Rock ’92” vine cu trupa sa de dincolo numită Olteanu, lasă mască toată arena. Cam comerciali („Noaptea” refăcută reggae...) mi s-au părut atunci, dar super profi. Au adus și o casetă demo, nu am ajuns la ea orice-am făcut. Apoi 1997, când cu Iris – 20 de ani la Polivalentă. În prima parte, show dus la paroxism: reunirea formulei cu Sorin Chifiriuc, Emil Lechințeanu și Nelu Dumitrescu! După niște ani, am ajuns la filmare și mi s-a povestit ce liniște s-a lăsat brusc în carul TV (unde, de obicei, „șefu’ la butoane” – Dragoș Caloianu, mare meloman – urla la cameramani, să acopere difuzoarele)... pe scenă se desfășura o întreagă magie!
În 2009, îl prind pe Nuțu la un prim interviu, în subsolul de la Casa Studenților, în contextul unui mare concert cu Holograf (și al emisiunii „Timpul chitarelor”, care se filma la Silver Church). Portret. După un an, încep seria emisiunilor cu muzicienii din diaspora. Prima zi în Suedia a coincis cu venirea chitaristului în cartierul copilăriei, la mama sa, în Berceni. Am mai combinat de-un portret. Atunci ne-am contrat cumva... din dragoste de rock, of course. El cum că rockul nu se simte bine nici după Revoluție în România, că ce folos că sunt atâția rockeri la marile concerte cu străini (tocmai ce veniseră AC/DC), când în rest e jale. Eu să îi explic că mai bine să rămână underground, pentru nișă, decât să fie dat pe toate posturile și să plictisească (cum s-a întâmplat cu jazzul la TVR în anii ’90).
Cu Guts & Grace, am avut onoarea să îl găzduiesc pe Nuțu pe CD-ul culegere de piese din diaspora. Aveam o variantă a piesei „Dunărea Delta Blues” (cea în care cântă despre copilăria și tinerețea sa rock, trasă cu Lechințeanu, parcă, când „americanul” s-a europenizat). El a preferat să îmi reînregistreze melodia, să fie la zi. L-am mai prins în filmări cu Holografii, apoi și cu Irisul – aripa Nelu Dumitrescu.
În urmă cu doi ani, îmi trimite o piesă - „November Sun (Unhappy New Year)”, lucrată în pandemie. Așa m-a impresionat (atât melodia cât și gestul) încât l-am rugat să se filmeze cu trupa, eu l-am pus la treabă pe fiul meu (care arăta ca Nuțu tânăr, cu tot cu plete și cu chitara în spate), l-am alergat în iarna aia peste câmpuri și ruine... Cu câteva imagini de la demonstrația artiștilor din 15 ianuarie 2022 din fața Guvernului, videoclipul a căpătat și un mesaj despre precaritatea condiţiei artistului român (în particular muzician), precum și despre singurătatea celor care au ales plecarea din țară. La „Urban Blues Festival”, s-au aliniat planetele: i-am prins pe Guts & Grace liberi și i-am intervievat, ocazie să primesc acea senzațională casetă Olteanu. Abia aștept să îi văd din nou, live, la Sala Dalles, pe Nuțu și ai lui, piesele scoase între timp m-au fermecat.
Doru Rocker Ionescu
23 septembrie 2024
Foto: Arhiva personală
