Pot spune că a trecut deja acest an, cele rele să se spele, şi să ne revedem cu toţii la anul, sănătoşi şi voioşi, aşa cum vă ştiu! Sper că pe viitor, experienţa anului 2025 se va contabiliza numai în lucruri bune, în special, în noul an ce vine, pe care îl dorim cât mai bun, din toate punctele de vedere, mai ales cel cultural, în ceea ce ne priveşte. Ies şi eu pensie, fără să mă grăbesc sau să profit de vreo lege mesianică.
Anul 2025 mi-a dăruit cinci mari bucurii concertistice, excepţionalul show al lui Rick Wakeman de la sala Palladium din Londra (de departe cel mai bun show progresiv văzut de mine după 2010), triumfantul Black Country Communion de la Gasometer Viena (cu un inepuizabil vivace Glenn Hughes!), colosalul Marcus Miller la (insalubrele) Arene Romane, glorioasa ediţie a şasea a Urban Blues Fest şi evenimentul sold-out al Meşterilor Rock, tot la Pub Universităţii.
Despre Meşterii Rock vorbim numai la superlativ, Ioji (creatorul!), Nicu (excepţional chitarist, de curând, cetăţean de onoare al orasului Galaţi!), Codruţ (vocalist şi compozitor remarcabil, cu un excelent show pop-rock Taylor, tot la PUB - Sâc!), Narcis (voce, chitară acustică şi atitudine!) şi Marcel (groove ameţitor), fiind adevăraţi maeştrii succesori ai spiritului legendei Phoenix! Nu uitaţi! În 2026 va fi pusă în scenă minunata opera rock Cantafabule, bineînţeles, tot la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Lucian!
https://artasunetelor.ro/recenzii/concerte/1026-%C3%AEntre-dou%C4%83-lumi.html
„Sunt numeroase (capod)opere rock care sunt unamim apreciate de milioane de oameni din întreaga lume. Putem fi însă cu toții de acord că avem şi noi un album pe placul a milioane de români. CANTAFABULE este, cu siguranţă, înaintea celebrului Zalmoxe, chiar dacă nu putem cunoaşte cifra oficială a vânzărilor de vinyl ale amândurora. Se bănuieşte doar că dublul album al grupului Phoenix s-a vândut în perioada comunistă în peste 500 de mii de exemplare.”
https://artasunetelor.ro/interviuri/967-cantafabule-dup%C4%83-50-de-ani.html
Despre Marcus Miller am scris aici:
https://artasunetelor.ro/recenzii/concerte/995-un-titan-al-chitarei-bas-%C3%AEn-arenele-romane.html
Au mai fost şi alte concerte de pomină, pe care le-a văzut şi remarcat prietenul meu Radu Birişteică, dintre care amintesc pe Keb’ Mo’ de la Brezoi Blues Fest şi Zac Harmon de la Brasov Jazz & Blues Fest. Regret şi acum că am pierdut recitalul extraordinarului duet Dan Chebac şi Gianluca D’Allesio din nordul ţării, sper să îi conving candva să revină la Pub Universităţii!
De asemeni, pot aprecia aşa cum trebuie, concertele organizate de Alin Ludu Dumbravă şi Vlad Popescu la Transilvania Blues Nights.
https://artasunetelor.ro/recenzii/concerte/1016-%C5%9Fapte-edi%C5%A3ii.html
Patru apariţii apariţii editoriale, inedite şi provocatoare, care îmi vor cuceri puţinul meu timp liber rămas dintre concerte, filme, audiţii şi... bucătărie. Este vorba de consistentul volum Psychedelia reflectată în rockumentare (...şi folkumentare, în 844 pagini!) scrisă de producătorul şi regizorul Tudor Chirilă din TVR, leat cu mine, despre care abia acum în luna decembrie am auzit, prin bunăvoinţa lui Florin de la editura Integral. O carte despre frumoasa eră psihedelică, de la explozivul început al schimbărilor din societăţile democratice, până în epoca rockului progresiv de referinţă, cu toate stările şi seducţiile unor viziuni alternative, create sau nu, de consumul de droguri.
A doua carte, tot originală, primită de la poetul, lectorul, corectorul şi editorul Virgil Leon, membru clujean al Uniunii Scriitorilor, este de fapt un Index muzical, de nume şi date, artiști și trupe rock, jazz, blues, etno, experimental etc. Cartea este hazliu intitulată Musicorum Non Prohibitorum, „ironizând listele de cărți și cântece interzise emise de papalitate.” Indexul reprezintă un mijloc de iniţiere în lumea iubitorilor artei sunetelor, dar neconformă cu regulile unui catalog de muzică şi interpreţi.
Andrei Ujică despre Andrei Ujică de vorbă cu Claudia Nedelcu Duca este noul volum al editurii Trei despre un redutabilul scriitor timişorean, Andrei Ujică, devenit celebru (împreună cu Şerban Foarţă!) pentru versurile formaţiei Phoenix.
„Erau cam paranoici domnii securişti. Credeau că totul se învârte în jurul problemelor care le mâncau lor zilele. Noi consideram regimul instaurat şi păzit de ei un accident istoric şi atunci eram convinşi că ne va supravieţui. Dacă voiai să scapi de el, nu-ţi rămânea decât să fugi sau să pleci în Vest.” (Andrei Ujică)
S-a schimbat ceva? Parcă, e cam la fel... doar un travesti cu faţă umană. Ilici a fost înmormântat cu onoruri militare... pentru sângele vărsat. Păcat, meritam cu toţii altceva.
Şi, am ajuns la a patra carte, Mircea Florian - Cântece, excelent prezentată, redactată şi tipărită pe o nobilă hârtie (Tracus Arte, felicitări!). O excepţională scriitură poetică a unui adevărat rebel al Tainicului Vârtej:
„Îmbrăcată în apa luminilor din zori / străluceşte-ţi faţa: vitrină de culori. / Fel şi fel de gesturi / păşeau în pas de doi / mijlocul zvâcnindu-ţi, iubire / mă prinzi într-un şuvoi.” (Mircea Florian)
UBF #7 se reinventează într-o nouă ediţie excitantă, oferind noi dimensiuni şi valori, stării de blues urban a noii generaţii de artişti europeni. Printre ei, un italian, Marco Bartoccioni, în premieră în România, posesorul unei tehnici speciale de-a cânta la chitară (ce vă va aduce aminte de regretatul Jeff Healey!) şi cu o atitudine blues rock răscolitoare. Un alt headliner de top din bluesul european, Joe Rusi, vine tocmai din Norvegia spre a lansa noul album şi, a transmite tuturor celor interesați de muzică live, că bluesul există în atât de multe forme. AXiS revine în forţă cu noi piese şi atitudine magică, iar tinerii clujeni, Green Onions Experience, vor lansa şi ei al treilea album! GOE sunt pregătiți să înfrunte provocările din 2026 şi speră să atragă un public divers care să danseze și să petreacă alături de fani, la fiecare spectacol.
Ziua de jazz de la Urban Blues Fest va degaja bun simţ artistic şi spontaneitate improvizatorică prin două nume de mare faimă, Maastricht Jazz Colective, un quintet creat în jurul lui David Luca, unul dintre cei mai promițători pianişti și compozitori ai noii generații de jazz de la noi şi Marius Vernescu, singurul jazzman român distins cu Marele Premiu al concursului "Solo Piano" din cadrul Festivalului Internațional de Jazz de la Montreux. În luna ianuarie, vom anunţa alţi doi invitaţi, dar până atunci, nu uitaţi să beneficiaţi de promoţia earlybird!
Tot la UBF #7 vor fi lansate trei cărţi: Lacrimi şi perle, poezii de Mihai cROCo Manea, antologia Universul sunetelor şi Interviuri Rock vol. 8. De asemeni, va fi organizat şi un nou târg de viniluri, PUB MUSIC MARKETPLACE #7, cu peste zece expozanţi.
https://artasunetelor.ro/recenzii/concerte/976-urban-blues-fest-6-blues-%C3%AEn-inima-bucure%C8%99tiului-%C8%99i-%C3%AEn-inima-mea.html
Trupa de hard rock din Sibiu, RIFF, va aniversa pe 30 ianuarie 2026 la Pub Universităţii, 45 de ani de carieră şi vor lansa un maxi-single.
https://www.facebook.com/events/2065662910867778?acontext=%7B%22event_action_history%22%3A[%7B%22surface%22%3A%22home%22%7D%2C%7B%22mechanism%22%3A%22search_results%22%2C%22surface%22%3A%22search%22%7D]%2C%22ref_notif_type%22%3Anull%7D
Ce ne pregătim să mai vedem în 2026? Un set de cinci concerte, care mai de care mai interesante, realizate de Costin Roşu şi Jazz Syndicate Live Sessions: 29 ianuarie 2026: BEATLES Flamenco Jazz @ Sala SAVOY; 26 februarie 2026: DISNEY Meets Jazz @ Sala SAVOY; 27 martie 2026: MILES DAVIS: 100 Miles @ Sala SAVOY; 28 aprilie 2026: MIKE STERN feat. DENNIS CHAMBERS @ Sala Luceafarul; 28 mai 2026: THE JAZZ MESSENGERS: Blue Note Years @ Sala SAVOY. Jazz Syndicate au realizat la Savoy (Teatrul Constantin Tănase, Calea Victoriei nr. 33) excepţionala întâlnire Bill Evans & Dave Weckl.
La Braşov vor veni Janiva Magness şi Walter Trout, iar la Brezoi, după lungi insistenţe, este confirmat, excepţionalul Kenny Wayne Shepherd! În celellate festivaluri nu sunt anunţaţi protagoniştii, sper să fie şi revista noastră virtuală invitată!
Vom avea şi un concert de rock progresiv, inedit pentru Bucureşti, încă nu am primit toate datele, dar va fi un adevărat supergrup format din Steve Vai, Adrian Belew, Tony Levin şi Danny Carey. Colecţionarii cunosc deja numele trupei şi al bluray-ului - BEAT!
An notat, lăudat şi înfierat, fără ghilimele, petrecutele pe anul (încă) în curs, cu speranţa că voi încuraja valorile, voi îndrepta moravurile şi voi putea spera, la o reală sală de concert în capitala României. Până atunci, încă se fac prea multe evenimente gratis, în pieţe publice, concerte fără vreo anumită valoare culturală, pentru votanţi cu mai mult sau mai puţin discernământ.
Sărbători fericite tuturor!
Radu Lupaşcu
19 decembrie 2025
Foto: Anca Coleasă, Radu Birişteică, Radu Lupaşcu, Camelia Ruse, Cornel Stranschi, Cătălin Fetecău.