Abia aici înțelegi că România nu e numai plaiul mioritic de acasă, ci și exilul ei.
A scrie despre Grid Modorcea reprezintă o adevărată aventură, un slalom printre cărți și filme, dar și o călătorie în lumea utopiei, Lumea Nouă, pe care și-o creează cu perseverență și poate, predestinare.
Deși pasionat de matematică, cu studii universitare la Galați și București, în 1974 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din București, și s-a manifestat în diferite domenii, literatură (poezie, proză, eseu), critică, scenarii de film, filme documentare, studii filosofice, religioase, dicționare de literatură, film, muzică, arte plastice. A lucrat la Casa de filme 3, Centrala România film și studioul Sahia film. Din 1990, intensă activitate în presă, fiind și fondatorul câtorva reviste. În 1991 obține titlul de doctor în arte. Din 1994, realizator de filme la Televiziunea Română, redacția Viața spirituală, realizând filme dintre care Satul ca o icoană, Dumnezeirea la Eminescu, George Enescu, alesul lui Dumnezeu, Credința lui Moromete; Brâncuși – cioplitorul de suflete, Crăciun în Mara- mureș și multe altele.
L-am întâlnit pe Grid Modorcea prin anii 1985- 1987 când a primit premiul revistei Argeș și mi-a dăruit o parte din cărțile apărute până atunci, Masca lui Eminescu, Există, Literatură și cinematograf și Magul călător. I-am admirat verticalitatea, spiritul critic și curajul opiniilor, un intelectual de înaltă clasă. L-am pierdut în anii sejurului său american, pentru ca apoi să revină la București, în chilia sa de lângă Cișmigiu și să publice carte după carte. E greu să ții ritmul cu tot ce publică Grid, voi enumera numai câteva volume: Istoria gândirii estetice românești de film, Editura Emin, București, 1997, Mort după America, Editura Semne, 1999, Chilia sau trăirea nemijlocită, tot 1999, Amor și Omor, Editura Scriitorilor, 2021, Mesalina, Ideale, Editura Scriitorilor, 2021, Istoria literaturii române neînregimentate, 2023, Vânturarița, 2024, iar ultima lui carte care a ajuns la mine, un roman intitulat Viking, apărut tot la Editura Scriitorilor, poartă pe copertă numărul 128, atâtea volume a dăruit literaturii române, cum obișnuiește el să spună. Când scriu aceste rânduri, Grid Modorcea, magul călător, a descins din nou în teritoriul american și nici nu știu dacă mirajul lumii noi îl va mai lăsa să se întoarcă în chilia de la Cișmigiu, unde gândește, visează și scrie.
După apariția volumului Istoria literaturii neînregimentate, Editura Scriitorilor, lansat în 20 martie 2023, într-un comentariu la acest volum, printre altele, scriitoarea Elena Armenescu nota: „La ora actuală nu există alt critic de artă care să-l egaleze pe Grid Modorcea. Se remarcă printr-o impresionantă cultură și capacitate de a face conexiuni!” Lansarea acelui volum a fost prilejuită de aniversarea sa la 80 de ani, când a fost înconjurat de mulți prieteni artiști și scriitori. Între timp a apărut volumul Vânturariţa scris după un pelerinaj la câteva mănăstiri vâlcene care se asociază cu tot atâtea revelații. Pelerinajul oferă autorului posibilitatea de a face o analiză amplă a istoriei omenirii, o serie de meditații folositoare asupra stării de a fi a omului, ca ființă creată, și a Naturii create de Dumnezeu.
Schitul Iezer, cu taina sacră a întemeietorului lui, Schitul Pahomie, cu mulțimea de pelerini veniți la spovedit, Mănăstirea Bradu, cu măicuțele care l-au găzduit cu bucurie, stareța curajoasă și inteligentă, culmile dealurilor, pădurile, văile, vânturile fac din această carte o monografie reală, dar și spirituală a meleagurilor vizitate.
Mort după America este o carte tristă, confruntarea dintre lumea veche și lumea nouă îi creează autorului multe deziluzii. L-am numit magul călător pe Grid pentru că într-adevăr multe din cărți sunt prilejuite de călătoriile făcute în diferite părți ale lumii (New York, Ierusalim) sau în țară (mănăstirile din județul Vâlcea), dar și călătorii spirituale. Realul se împle- tește cu gândul, cu aprecieri asupra oamenilor, cărților și autorilor, mereu prezent fiind spiritul critic, acel spirit critic exacerbat în cazul autorului nostru, care-l face adesea să fie izolat și să-și piardă prie- tenii. Da, adevărul doare, mai ales dacă îl rostești în stare pură și nu-l înfășori în veșminte de mătase.
„Sunt în Lumea Nouă și citesc o carte din Lumea veche, Omul suprasensibil, de Rudolf Steiner, care îmi confirmă ideea că abia cunoașterea suprasensibilă, a spiritului, e cunoașterea de sine.”
Cartea se încheagă treptat de fapt, ca o mărturi- sire despre soarta grea a exilatului, a omului desțărat, rupt de la vatra sa și din neamul său. Unii au reușit să se integreze, alții însă nu s-au adaptat. Nici cei care au reușit material nu par așezați, doar încearcă să fie fericiți. Autorul călătorește cu scopul de a filma sărbătoarea Paștelui în comunitățile românești de acolo și astfel are prilejul să cunoască oameni și locuri, chipuri de preoți și de enoriași, cărora le ex- plică: „Adun documente, mărturisiri, portrete pentru imaginea emigrantului român. Mărturii ale trecerii oamenilor pe acest pământ. Cazuri și iar cazuri. Care toate, la un loc, fac această lume, această planetă.
Dacă n-am fi noi, scribii, să consemnăm aceste treceri, ar dispărea memoria pământului. Noi suntem memoria lumii. Și ne mulțumește cineva?”
Curiozitatea cinefilului este mereu prezentă, totul este văzut și perceput prin ochiul camerei de filmat. Începe să cunoască orașele americane pas cu pas, este extrem de fericit când în uriașa Metropolitan Toronto Reference Library găsește cartea lui, Băieții de bani gata – cum o fi ajuns aici? se întreabă cu candoare autorul ei. O întâlnire memorabilă este cu sculptorul Nicăpetre, care-i prilejuiește cugetările: „Lumea sculpturii e inconfundabilă și prin vorbele ei scatologice, spirituale și simple totodată, dar care fac cât o mie de tratate. O glumă de-a unui sculptor cântărește mai mult decât activitatea tuturor consu- latelor României la un loc!” (Zdravăn spirit critic!, adăugăm noi.)
Sigur, imensitatea proporțiilor îl amețește, uneori distingem împreună cu el perspec- tivele, de parcă nu citim textul, ci vedem, așa de bine poate stăpâni cuvintele să-l aducă pe cititor în lumea vizualului: „Zgârie-norii se joacă cu privirile mele: apar, dispar, reapar după fiecare cotitură sau supraetajare a drumului. Am învăluit orașul și acum el ne învăluie pe noi. Un întreg spectacol optic, iluzionist, se derulează de jur împre- jurul capului meu, amețit de atâta rotire. Unde să mă mai uit? De ce nu mi-ai dat, Doamne, de șapte ori șapte ochi, să am de șapte ori șapte trăiri?” Chiar așa de mare să fi fost setea de a vedea și a înregistra totul? („Totul mă fascinează, nu știu unde să îndrept camera mai repede.”) Și cu toate că voiajul se desfășoară într-un timp sacru, Floriile, Săptămâna Patimilor, Paștele ortodox și Săptămâna Luminată, Grid observă cu amărăciune că „omul e o părticică dintr-un mecanism infernal, colosal, bine controlat și manevrat”. Întrebările se succed cu tot atâtea obser- vații amare: „Interesant este că și aici, ca și la noi, puterea gândește într-un fel și populația în alt fel. De ce omul de rând vrea pace și cel care s-a cocoțat în scaunul puterii vrea război?” Pentru că puterea se cumpără, este răspunsul. Pretutindeni, la toate întâlnirile cu românii de la bisericile ortodoxe, Grid Modorcea lasă cărți și casete video cu filmele sale. În același timp, el filmează cu disperare: „Oricât de greu se face un documentar la televiziunea română, merită orice sacrificiu, pentru că efortul este compensat prin asemenea bucurii sufletești. Tot ce face important un om în viață nu trece neobservat. Și atât timp cât există un film de-al meu aici, și am avut grijă să las câte o copie în toate comunitățile românești, spiritualitatea românească nu moare. Filmul este ca o flacără de la care cei de aici iau lumina. Prin imaginile de acasă ei nu-și uită obârșia, își aduc aminte de izvor, de fântâna vie care le-a dat viață. Și parcă ghicindu-mi gândul, părintele Grama spune antologic: Artiștii nu trebuie judecați, trebuie iubiți.”
Este interesantă galeria preoților care slujesc la aceste biserici. La Biserica Sfântul Nicolae, preotul Vasile Vasilache, decanul de vârstă al preoților din New York, apoi părintele Hațeganu, de la Cleveland, de la care află că primele comunități românești au fost în Canada, părintele Grama, al cărui portret îl fixează cu apelativul „mândru ciobănel”, admirat pentru puterea sa duhovnicească, părintele Theodor Damian, figură luminoasă, oameni care l-au primit, l-au ajutat să facă filmările, l-au găzduit și i-au cumpărat bilete de avion să se deplaseze peste tot unde erau români. Cu ajutorul părintelui Anchidiu Ușeriu, prințesa Ileana a găsit locul pentru mănăstire, prima mănăstire de călugărițe din America. Prințesa Ileana a considerat că ortodoxia este un dar și trebuie împărțită tuturor.
Nu putem să încheiem considerațiile asupra acestei cărți fără să subliniem modernitatea stilului, dar și mesajul ei, de rezistență prin cultură în aceste timpuri în care toată lumea citește numai multele inepții de pe ecranele telefoanelor: „Uf, nu mai rezist! Dumneavoastră mai suportați? Vă interesează să vă spun ce am făcut și în acea zi de sărbătoare? Chiar dacă ar exista numai și un cititor, unul singur, pe care îl interesează, trebuie s-o fac. Chiar și pentru un singur spectator, mai ales dacă e bun, Hamlet spune că trebuie jucat. Răbdare! Cu răbdarea treci marea.”
Acum ne-a surprins din nou plăcut prin volumul intitulat Viking, scrie în continuare Elena Armenescu, care desigur este cartea unui scriitor utopic, care s-a pregătit în zeci de ani de studii privind diferite alte scrieri despre utopie. Volumul a apărut în anul 2024 la aceeași Editură a Scriitorilor și este a 128-a carte a lui Grid Modorcea, care și-a dorit să descopere o realitate care să rimeze cu utopia sa. A descoperit-o în împletirea dintre mitologia dacică și mitologia vikingă, aduse în actualitate, a realizat astfel o punte literară/spirituală între România și Scandinavia și i-a dedicat acest roman pe care l-a scris „dintr-un suflu” după ce și-a petrecut vacanța pe meleaguri scandi- nave (a publicat întâi o suită de articole, atât în Jurnalul Bucureștiului, condus de Thomas Csinta, cât și în publicația Napocanews). Este un roman sui- generis, o nouă utopie, în care o realitate exemplară (Scandinavia) se împletește cu ficțiunea revelată de mitologia celor două civilizații (dacică și vikingă) care au crescut din aceeași rădăcină și au același trunchi. Istoria se împletește cu ficțiunea utopică, proiectând o nouă lume. O călătorie în țara lui Baldur, zeul luminii, al bucuriei, al purității, al frumuseții și al inocenței (corespondentul zeului Apollo). De fapt, Iisus Hristos pentru vikingi.
Autorul formulează următoarea inferenţă istorică: Dacă vlahii au fost daci/ Și vikingii au fost vlahi,/ Atunci vikingii sunt daci.
Această ipoteză se găsește în lumea scandinavă, mai ales în Norvegia, unde oamenii trăiesc în spiritul viking și îl actualizează. Dacă noi suntem din aceeași plămadă dacică cu vikingii, de ce n-am face ca ei, o civilizație a viitorului cum nu mai există pe pământ? România poate fi focarul acestei civilizații. Utopia scandinavă, despre care este vorba în romanul Viking, este anunțată de o serie de alte cărți ale autorului, cărți de poezie și proză, ca: Sanctuar, Armaghedon revelat, Homo Novus, Îngerul rebel, Vânturarița/
O nouă geneză, Buharia, Nemuritoarele, Angelophania, dar și de eseul Civitas Innocentiae, care prezintă filosofic utopia sa, despre cum crede autorul că va arăta în viitor Cetatea Omului.
Grid Modorcea are câteva cărți fundamentale traduse și în limbile engleză și spaniolă: Brancusi in America, Shakespeare and Eminescu, The American Film, The Cork, Dead about America, Fine Arts in America (publicată doar în ediție engleză), Los Señoritos de dinero fácil.
Foarte important mi se pare volumul Istoria gândirii estetice românești de film, în care el emite idea că marii artiști, Shakespeare, Eminescu au gândit în imagini, folosind energia cuvântului încă înainte de a se inventa arta cinematografică, și o altă idee, că, la noi, scriitori precum Mihail Dragomirescu, Tudor Vianu, George Călinescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, înainte de apariția cărții lui I.D. Suchianu, Curs de cinematograf, din 1932, au dat acestui domeniu demnitate estetică, informație vastă, înțelepciune critică. Astfel, divinul critic, cum îl numește pe George Călinescu, în Jurnalul literar, o foaie săptămânală de critică și informație literară, va semna un serial de articole intitulat chiar Cinematograful. O carte admirabilă, care face un întreg între literatură și film.
Maria Mona VÂLCEANU
Articol preluat din revista Curtea de la Arges, Anul XVII, Nr. 2(183), Februarie 2026, cu acordul autorului (paginile 20-21).