Revenirea folkistului Dan Chebac pe scena muzicală românească a fost un lucru neobișnuit, dar mai surprinzător a fost elanul creativ și calitatea produsului muzical cu care artistul se reprofila în contextul cultural actual. Cele două CD-uri relativ recente, Cîntece despre...caii liberi (2019) și Nu mă cunoști (2022) au dovedit cu prisosință prospețimea și valoarea unui muzician care s-a reinventat, rămânând el însuși.
Cartea Ioanei Doreanu, apărută anul acesta la editura Integral, în colecția CoMedia, e în primul rând un document al receptării personalității artistului, pornind de la interviuri cu cei care l-au cunoscut, în trecut sau doar în prezent. Colegi din vechea generație (Zoia Alecu, Victor Socaciu, Mircea Florian, Doru Stănculescu), oameni din mass-media (Răzvan Ursuleanu, Olivia Cristina Sima, Florin Bălănescu, Radu Lupașcu, Mihai Manea – cROCo, Ștefan Naftanailă), colaboratori (Gianluca d’Alessio, Manuela Cerasela Jerlăianu, Maria Marinescu), membri ai familiei (Marco Chebac, Riccardo Chebac) – sunt câteva din numele celor care îl însoțesc pe Dan Chebac în carte, într-o încercare de portret.
Adrian Enescu îmi spunea ”Îmi aduc aminte cum mă suiam pe podul Basarab, eram cel mai fericit copil de pe lume când auzeam zgomotul trenurilor, al maşinilor, al aburului scos de locomotive, eram propriul meu dirijor, compozitor și interpret, era fascinant. Întotdeauna mi-a plăcut polifonia. Polifonia este modalitatea de creație muzicală pe mai multe voci (muzicale), fiecare reprezentând o linie melodică proprie, care realizează împreună o muzică expresivă, bine conturată. Asta înseamnă Libertate și Personalitate. Trenurile care șerpuiau pe sub pod, aburii locomotivelor, maşinile de pe străzi, oamenii care treceau pe pod, vântul, erau vocile-interpret ale orchestrei mele. Iar eu eram cel mai fericit copil...”
Evadarea din decor
O surpriză editorială, din zona de interes a generaţiei fetelor mele. Nu cochetez 100 % cu muzica lor, însă le recunosc valoarea peste timp. Red Hot Chili Peppers înseamnă mai mult decât veneratele lor cântece: Californication, Scar Tissue, Around The World, Otherside (de pe cel mai bun album al lor, Californication, din 1999, pe care îl deţin şi eu în colecţie!) sau Under The Bridge, Give It Away, Suck My Kiss, Sir Psycho Sexy, I Could Have Lied (compoziţii ce se regăsesc pe celebrul Blood Sugar Sex Magik scos în anul 1991), iar de pe cel din 2002, By The Way, remarcăm piesa titlu, Can’t Stop şi Venice Queen (toate cele pomenite sunt realizări ale casei de discuri Warner Music!). Originalitatea lor stă în seva compoziţiilor punk-funk-rock, un soi de rock alternativ năbădăios, cu o atitudine (total) ieşită din tipar, şi desigur, în acea neobişnuită reprezentaţie scenică, unică, explozivă, emoţională şi cuceritoare pentru toţii fanii muzicii rock. Nu-i poţi copia, nu-i poţi blama, însă îi poţi urma spiritul şi le poţi (cumva) gusta libertatea.