Hotel Dumnezeu
Când am vorbit prima dată cu Eugen Mihăescu, știam doar că îmi doream un album altfel...
Aveam7 melodii care puteau să ducă pe un drum nou, dar erau numai pilonii care trebuiau să susțină clădirea... Arhitectul acestui album este fără îndoială Eugen Mihăescu cel care a inclus acești stâlpi în armonia unei construcții sonore cu sens.
După ce el a îsăilat planul castelului, mi-a fost relativ ușor să completez melodiile cu câteva poeme care să funcționeze ca vitralii de legătură. Îi sunt profund recunoscător lui Eugen pentru acest altfel care m-a forțat să interpreztez și să simt altminterea acest album nepereche.
Cred cu tărie că între albumele care-mi poartă numele acesta este cel care va rezista mai bine la proba timpului. Sigur nu mai este un album de folk așa cum așteaptă o parte a publicului, dar este un album care pentru mine deschide drumuri noi.
Mulțumesc celor care-au crezut în mine ca poet și folkist. Mulțumesc familiei, prietenilor, și în mod special lui Adrian Mărgineanu pentru prezentarea grafică, lui Adrian Borda un uriaș talent suprarealist român care mi-a împrumutat 4 ferestre magice din creația lui, lui Adrian Tomulescu pentru ajutor.
Dincolo de ironie și protest social, acest album e menit să vă aducă în aria de vis și iluzie a arlechinului mascat, ce ascunde mereu, o viață de artist.
Ovidiu Mihăilescu
Un album pentru orice anotimp
Mi-a făcut un cadou Ovidiu, cu audiția acestui album – concept, din capul locului. În prima decadă a lui decembrie, când - fără să vrei - simți cum te inundă spiritul Sărbătorilor. Poate și de aceea, mi-au răsunat ca referințe albumele conceptuale Cargo („Colinde și obiceiuri de iarnă”) și Nicu Alifantis („După melci”, pe versuri de Ion Barbu).
Parcă mi-a venit la ușa sufletului să mă colinde cu muzica lui. A doua oară, prima dată întâmplându-se în Biserica Evanghelică din Râșnov, când l-am invitat în recital la un festival folk. Îl știam demult, din anii 80, când cânta un soi de imn al studenților, în cenaclul „Vouă” - „Tânăr și liber”. Mai bine l-am aflat mai târziu, la lansarea unui album de poezie „Think Floyd”, când și-a interpretat niște concepte descoperite în muzică și / sau care au detonat mici sfințenii în el.
Albumul de față e pentru orice anotimp, deși eu tot la focul din sobă revin, aruncând prin crăpăturile din teracotă sclipici de lumină. Pe versurile lui sau ale colegilor „textieri” apelați, Ovidiu te trece prin lume cu acestă muzică în episoade, cu iubirea alături.
Cum este el de fapt, în viața de toate zilele – plin de solicitudine, gata oricând să ajute, luminos, plin de vigoare, vioiciune și putere de muncă. Cu iubirea cântată, revelator, la o altă vârstă decât aceea la care a venit. Dragostea pentru iubită, dar și aceea față de semeni, față de muzică și alte cele. Cu o cameră pentru Dumnezeu, când nu mai e loc în cer.
Îi este aproape foarte, în toată această întreprindere artistică, Eugen Mihăescu, cu orchestrații, producție și alte cele secrete. Inclusiv acela al filtrării vocii povestitorului; eu nu mi-am dat seama că tot Ovidiu a glăsuit acea conștiința dogită care îl însoțește / întrerupe pe menestrelul cu voce și chitară. Cu reflexii muzicale ba medievale, ba spaniolești, ba latino ori gregoriene.
Și la Stepan Project, în epoca din urmă, am mai întâlnit asemenea tablouri, orchestrate cu mare meșteșug, acolo fiind însă vorba de piese preponderent instrumentale. Aici e o succesiune de recursuri la iubire... la dragostea-n doi care rimează cu umerii goi, cu barca plutind pe mare spre insulă.
Reflexiv, dar sprințar – vesel – jucăuș (arlechin); mi-l imaginez pe Ovidiu cântând melodiile astea în nici un caz gânditor, ci mai curând trecând prin cadru / cadre țopăind cu pasul ștrengarului. (Dar nu cowboy-ul Nelu!) Să-și îngroape trupul îngândurat în lumină.
Doru Ionescu
Am descoperit un altfel de Ovidiu Mihăilescu!
Pornind de la ideea că recenzia unui album creează o punte între generațiile de melomani, iubitori ai genului specific, ce reprezintă adevărata personalitate a artistului, eu nu am să dezvalui absolut nimic din ceea ce contine această colaborare în recenta lucrare a cantautorului Ovidiu Mihăilescu, ci doar vă invit la o introspecție melodică ce naște o terapie benefică pentru spirit și suflet.
E un artist care și-a îndeplinit misiunea, aceea de a construi lucruri minunate în fața unui public ce l-a iubit încă de la primele apariții, înțelegându-i mesajul poetic, acompaniat de vibrația unei chitări ce parcă-ți vorbește.
Ne-am cunoscut pe ‘scena vieții ‘, acolo unde ne petrecem mai tot timpul și am strâns într-o tolbă a amintirilor, ce o purtăm cu noi peste ani, multe momente faine ce de multe ori sunt asemeni unui balsam efervescent, într-un pahar cu vin…
Vocea lui parcă și azi o mai aud fredonând refrenul “Domnișoara Dana din cofetăria Ana”, care m-a convins să-l consider, ca pe unul dintre cei mai veseli folkiști din spațiul mioritic și așa l-am “ștampilat…”!
Ascultând o parte din albumele realizate de ”muzichia Mihăilesceană“, m-am apropiat cu drag de acest prolific cantautor, poet pentru unii, folkist cu rădăcini puternice pentru mulți alții și i-am înțeles dorința de a adăuga în biblioteca personală, o carte cu un altfel de conținut, un altfel de tablou, în care se regăsesc toate nuanțele pastelului creat în ani, de artist.
Așa s-a născut acest concept -Epic folk-pe care i l-am propus:
Un spațiu integral ce poate fi numit poem cu interludii, de la cheia bizantină și “haik-uri” renascentiste… până la sonorități cu iz de nisipuri răscolite de beduini, într-o călătorie a vieții, peste dunele lovite de furtuni, ce duc și ne duc, spre o mult visată- Nirvana.
Implicarea mea ca orchestrator, vine dintr-o prietenie decantată în timp, ce cântărește foarte mult, adaugând respectul pentru credința cu care scrie, compune , interpretează și se prezintă pe orice scenă în fața “Măriei Sale, Publicul…” și , mai apare ceva anume în acest album, evident pentru mine:
Am descoperit un altfel de Ovidiu Mihăilescu!
Eugen Mihăescu
Lumea este o junglă în așteptare
Ovidiu Mihăilescu este povestitorul unui spectacol de sentimente din conştiinţa vieţii. Fermecător prin muzicalitate, tulburător prin cuvinte - obişnuite caracteristici ale mesajului său -, albumul lui Ovidiu se cere ascultat şi reascultat, blocat pe modul repeat, până la îngăduinţa unei fantezii, dincolo de orizont. Şapte întâmplări cu tot atâtea enunţuri, cuprinse între dorinţă şi împlinire. Un dialog curtenitor, o şoaptă retorică, o lumină scânteind în candoare, adevăruri care cutremură. Câteodată muzica accentuează sentimentele, învârtoşează impresiile, fac durabilă starea momentului. În mintea creatorului sunt influenţe, rădăcini, obsesii, metehne. Şapte fragmente stocate pentru eternitate, aleatorii părţi din lumea interioară, un amestec de idei şi refrene mature. Acest album cuprinde nemurirea unui suflet românesc, desprins din voluptatea unei jungle pământene.
Radu Lupaşcu
06 ianuarie 2025