Când am auzit prima dată de trupa românească de muzică rock numită G.O.E., gândul m-a dus, inevitabil și automat, la șturlubaticul pesonaj caragialesc, eterna întruchipare a răsfățului și a râzgâielii de bani mulți, rapid cheltuiți. Numele, însă, e abrevierea de la Green Onion Experience. La 7 aprilie 2023, G.O.E. a pus în circulație pe toate platformele de distribuție online discul Troubled Minds. Coperta frumos desenată în stil cyber-flower-power are numele scris fără necesarele puncte de abreviere. De aici confuzia... literar-literală.
Tevatura minoră, stârnită lingvistic, nu implică prestația muzicală. Totul poate fi utilizat în „bătălia” comercială ce-i așteaptă pe trupeți, în caz că-și iau menirea și talentul în serios. Trebuie să fie conștienți că talentul nu asigură automat statut artistic de referință. E nevoie de multă muncă, perseverență și suferință pentru asta, dacă asta își doresc. Se cunosc destule cazuri de aptitudini îmbelșugate, originale, risipite cu nonșalanța cu care șeicii petrolului azvârle sutele de milioane pe jucători de fotbal ieșiți la pensie, doar ca să-și distreze cămilele sau cadânele...
G.O.E. înseamnă patru băieți din Cluj: Vlad Mocănescu (chitară solo, voce), Vasile Dinca a.k.a. Digby (chitară ritmică), Darius Blaj (chitara bas) şi Peter Covriga-Dragu (percuție). Cu alură hipiotă, umblă înghesuiți într-o mașină scundă, bănuiesc de fabricație recentă, nu clasicul vintage WV, cum la modul ideal mi-i închipui. Au în portbagaj o „carieră” de vreo cinci ani de concerte & „cântări” în locurile și locantele din România consacrate stilului abordat: blues-rock. De subliniat remarcabila prezență anuală în Festivalul de Blues de la Brezoi, probabil cea mai importantă manifestare din Estul Europei consacrată străvechiului și veșnic noului gen muzical, un festival căruia îi dorim viață lungă, aidoma celui de la Montreux și la fel de spectaculoasă. (Tradiția faptelor bune în scumpa noastră țărișoară fiind cam ciuntită, situarea localității între Munții Lotrului poate să confere anduranță evenimentului; dar la ce forță distructivă doarme în pieptul de român, nu miră isprăvile făcute când se trezește el din somnul cel de moarte... și râgâie, scărpinându-și pilozitățile!)
Când ascult întâia oară un grup, un solist acompaniat, o voce singulară, intuiția îmi spune dacă e ceva genuin sau imitație cu doze variabile de talent. Jumătatea de veac de audiții și repetate ascultări nu m-a imunizat; uneori sunt păcălit de farseuri și actori de umplutură. Talentați, fără îndoială, dar indeciși asupra carierei, căutători de succese facile, nedispuși la muncă. Nu cred că e cazul băieților dedați la experiențe cu ceapă verde, dar cine știe! Viitorul aduce mereu chestii la care nu te-ai gândit. De exemplu, chitaristul Vlad Mocănescu și tobarul Peter Covriga-Dragu au fost admiși la o prestigioasă școală de muzică din Irlanda, prin care au trecut nume valoroase ale scenei mondiale. Vor reuși ei să confirme? Probabil că da, dacă izbutesc să-și păstreze luciditatea și apetența pentru muncă. Și dacă vor avea noroc de niște manageri cinstiți, dornici să facă meserie, nu profit imediat.
Managementul a lipsit rockerilor români, competitivi la nivel mondial. Managerul pare că le lipsește și celor patru băieți, aflați la început de carieră, deoarece și-au editat discul de debut pe cheltuială proprie, atât în variantă CD, cât și vinil. Sunt 12 piese musculoase, cu versuri în limba engleză, amănunt ce devoalează intenția trupei: anume, pătrunderea pe piața anglo-americană, cea mai mare din câte există. Însă, la o adică, nici explozia pe piața mai restrânsă, Unic-Europeană, unde limba engleză este dominantă (deși niciun popor n-o vorbește nativ), n-ar fi de neglijat. Altă chestiune de noroc. Piesele cuceresc și încălzesc orice spirit deschis către acest fel de muzică blues-rock, ale cărei calități nu vin din textele nărăvașe ori exhibițiile chitaristice în linia epigonică îngroșată de infinitatea imitatorilor lui Jimi Hendrix. Ele generează o atmosferă densă, tensionată, aproape de South-Rock, mixtura americană de zăpăcit audiența tradiționalistă. N-ai cum să iubești blues-rockul și să nu fii „împușcat” în inima simțămintelor de muzica ambițioșilor Green Onion Experience. În Sudul Statelor Unite încă se folosesc arme pentru impunerea dreptății (sau imbecilității, vezi recentele asasinate) proprii. Dar acolo se dezvoltă și tehnologii de ultimă oră (vezi rachetele spațiale). Și curente muzicale, surprinzătoare și sănătoase.
De la Cluj au țâșnit în showbizul românesc nenumărate trupe și soliști de valoare indubitabilă. Mai toți au cântat în limba română pentru „piața” autohtonă, deși nu era limba lor maternă. N-au ajuns și-n Vest, decât în turnee de îndulcit lacrimile amare ale românilor risipiți pe-acolo. O singură trupă a fost invitată la Washington: Nightlosers, cu mixtura jucăușă de blues-rock-folklor fără granițe lingvistice. Alde G.O.E. ar trebui să învețe de la ei. Au ce.
Dumitru Ungureanu
29 august 2023
(Articol preluat din revista NEUMA nr. 7-8/2023, cu acordul autorului.)