După albumul scos la Electrecord în 2017, Songbird, și piesa Box – un fel de post-scriptum la album – Navi revine anul acesta cu Lista de dorințe. Se pare că piesa (cu text în română și cu un videoclip reușit, care complementează intimismul și tensiunea catifelată a mesajului) va deveni, în toamnă, parte a unui EP. Înregistrată la Demisec Records, prin grija lui Andrei Grigore și Marian Nica, Lista de dorințe se așază pe orbita unei teme clasice: incertitudinea iubirii. Nimic nou sub soare, doar că piesa, la reascultare, rezistă bine, inducând o stare de confort și nebănuite speranțe.
E un reggae pop ce se dezvoltă pe o dinamică soft rock și, după toate aparențele, deschide un nou capitol în devenirea cântăreței Navi, dar pe aceleași coordonate pop-rock pe care s-a situat în peisajul muzical actual.
GABRIEL PETRIC
18 iulie 2022