Personalităţi GRUP 74
„...for those who love, time is eternity.“
Alexandru Albiter
Fenomenul muzical autohton are o estetică naţională proprie. De la genialitate, har, inspiraţie, atitudine şi profesionalism, la agrement facil, necuviinţă, mârlănie, până la impostura prostului gust. Cu toată acestea, istoria rezervă posterităţii doar acele pulsaţii muzicale corespunzătoare distincţiei artistice realizate cu temei, conduită, entuziasm şi conştiinţă profesională. Muzica este un mijloc de purificare al sufletului şi o terapie de relaxare pentru fiinţa umană, o însoţitoare inseparabilă a sentimentelor noastre, a suferinţelor şi a bucuriilor. Timpul este veşnicia artei sunetelor.
Prima dată l-am cunoscut ocazional pe Sandu în faimosul Blues cafe, locul de întâlnire al melomanilor şi colecţionarilor de muzică (şi film) din Bucureşti, unde ne vedeam aproape zilnic, pentru o oră, două, de polemici şi schimburi constructive de idei, experienţe şi perspective. Făcea parte din grupul audiofililor ce veneau destul de des în Pasajul Villacrosse pentru hrana sufletului, muzică şi poveste. Era printre cei mai serioşi cercetători ai fenomenului muzical de pretutindeni.
Începem astăzi, 3 noiembrie 2025, un serial de articole despre celebrul grup braşovean GRUP 74. Înfiinţat, după cum bănuiţi, în anul 1974, de către Alexandru Sandu Albiter (chitară, voce, compoziţie), alături de nume mai mult sau mai puţin cunoscute: Nicu Stănescu (chitară, voce), Paul Panait (chitară bas), Daniil Proca (saxofon, voce), Mircea Vanca (flaut), Dan Gheorghe (baterie), Romeo Rădoi (baterie), Dan Brucher (clape). Au debutat la Casa de Cultură a Studenților din Brașov şi au concertat cu real succes în toată ţara, la cele mai importante festivaluri pop rock. Prima piesă care a intrat în atentia publicului, a criticilor şi a casei de discuri Electrecord, a fost Veniți cu noi (muzica: Sandu Albiter, versurile: Daniil Proca). Ea va imprimată pe compilația Formații de muzică pop 3 (sub numele uşor schimbat, Veniţi să cântăm, 1979). Tot în acest an, apar hiturile Toamna, Variațiuni 541, Orologiu şi Oameni buni care vor intra în clasamentele anului. (va urma)
GRUP 74 a trecut testului timpului şi se află în prezent în pregătirea unui grandios proiect pentru anul 2026. Dar până la destăinuirea acestuia, vă invit să aflăm detalii despre protagoniştii acestui grup, primul articol este despre chitaristul Leonard Ion.
În acest an se împlinesc 50 de ani de la lansarea „celui mai de seamă album de rock românesc al tuturor timpurilor“, precum este considerat și astăzi „CANTAFABULE“.
Realizat în 1975 de legendara formație Phoenix, în așa numita componență de aur, acest album a fost conceput ca Operă Rock, dar nu a ajuns pe scenă ca atare.