Anul 1959 a fost marcat în jazzul autohton de naşterea a patru dintre reprezentanţii săi de seamă: în ordine cronologică ghitaristul Marian Georgescu (12 martie), saxofoniştii Garbis Dedeian (24 aprilie) şi Nicolas Simion (15 iunie), pianistul Ion Baciu Jr. (30 septembrie).
În seara de 23 aprilie a.c., Nicolas Simion și pianistul grec Antonis Anissegos au susținut în Sala Mică a Ateneului Român un eclatant, memorabil recital.
Estimat actualmente drept cel mai important nume al diasporei române de jazz în context european, Nicolas Simion s-a impus în multipla ipostază de poli-instrumentist și band-leader, compozitor și orchestrator, realizator de înregistrări de gen, editor de discuri prin casa proprie „7Dreams” (treizecișișase de albume până în prezent!). Este poate unul din cei mai oportuni muzicieni pentru programele „Classic meets Jazz”: a concertat împreună cu filarmonicile din Iași, Timișoara, Braşov, Sibiu, Oradea, Orchestra Naţională Radio din București, Filarmonica „George Enescu” etc. De asemenea, prin concertele și imprimările sale, Nicolas Simion rămâne un consecvent promotor al muzicii lui Richard Oschanitzky, înscriindu-i creațiile de discuri, cântând la Iași (în 26 noiembrie 2004) în primă audiţie absolută „Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică și big band” sub bagheta dirijorului Peter Oschanitzky, iar doi ani mai târziu fiind protagonistul primei audiții a lucrării „Antifonii”, tot la Iași cu Antonis Anissegos la pian și Sabin Păuța dirijor!
Despre Antonis Anissegos (născut în anul 1970) vom consemna că a început a studia pianul de la vârsta de șapte ani, din 1991 instruindu-se pentru acest instrument și în domeniul compoziției la conservatoare din orașul natal Thessaloniki, din Budapesta, Viena, Köln, iar din 1998 din Berlin, metropolă în care s-a și stabilit. Tehnician strălucit al claviaturilor în alb și negru, acustice și electronice, a abordat cu egală dezinvoltură muzica concertantă și muzica de cameră – cu precădere cea modernă-contemporană – dar s-a specializat și în jazz, înzestrat cu talentul nepereche de inventiv improvizator; a contribuit la realizarea a zeci de albume discografice; a fost performer pe scene din țări europene (inclusiv Grecia și România), din Japonia, Coreea de Sud, America Centrală.
Nicolas Simion a abordat nu odată formula de duo instrumental cu pianiști, între care Mal Waldron, Florian Weber, Jancy Körössy, Mike Roelofs, Sebastian Sternal și, în recitalul pe care îl evaluăm aici, cu Antonis Anissegos. Mega-programul înfățișat publicului, a cuprins nu mai puțin de paisprezece momente muzicale de o relevabilă diversitate, printre acestea patru creații originale ale instrumentiștilor, două ale saxofonistului („Preludiul lui Sabin” –inspirat de și dedicat lui Sabin Păuța și „Icihgub” – piesă consacrată lui Dumitru Bughici), apoi două ale pianistului („Nau” și, pentru pian solo – „I Need More Space”).
Ponderea principală în concert au avut-o creațiile românești: astfel, pe lângă acelea pe care tocmai le-am citat, noi cei din sală ne-am bucurat să receptăm savoarea desfătătorului „Rondo cantabile e giocoso” aparținând compozitorului / profesorului Nicolae Coman, am surprins originalitatea „Sonatei pentru oboi și pian” op. 13 A creată în anul 1963 de Richard Oschanitzky (regândită de Nicolas Simion pentru saxofon sopran și pian, prezentată în primă audiție), am apreciat caracterul evocator al compoziției lui Mihail Jora „Din amintirile tușei Catinca” și reușita celor două preluări / procesări de teme enesciene: cunoscutul „Preludiu la unison” tălmăcit cu distincție la clarinet bas solo și un „Dans” din actul I al operei „Oedipe”, readaptat de Nicolas Simon după reducția pentru pian realizată de Andrei Tănăsescu.
Dar setlistul concertului a inclus și benefice abordări (în fapt prelucrări) ale unor creații din repertoriul internațional, între care „Vers la flamme” op. 72 (cu tentă impresionistă și armonii fertile) – autor muzicianul rus Alexander Scriabin; două inspirate teme ale prolificului Bartók Béla – „Cimpoierul” (din Sonatina pentru pian) cu o seducătoare conotație folclorică, captivanta „Fuga funk” (preluare după Fuga din partea a patra a Sonatei pentru vioară solo), sunând realmente a jazz; și, într-un noian de modernism sonor, două odihnitoare oaze de clasicism mozartian – partea a treia din „Klaviersonate no. 14 KW 457” și regândirea întrucâtva mai sofisticată a Ariei lui Cherubino „Non so piu” din opera „Nunta lui Figaro”. Valoarea incontestabilă a amplei derulări muzicale a constat nu doar în ținuta redutabilă a interpretării, în virtuozitatea tehnicii instrumentale, în varietatea selecției programului, în sesizabilul interplay (interacțiunea spontană a ideilor muzicale) ce i-a apropiat pe cei doi artiști, dar și în multilateralitatea coloristică sub aspect timbral: căci dacă Antonis Anissegos a activat în exclusivitate claviatura pianului, Nicolas Simion a schimbat în cele peste două ore ale prezenței sale scenice, saxofonul sopran cu saxofonul tenor, cu clarinetul bas și cu flautul. În două dintre piese s-a procedat la obținerea unor accente ritmice, prin acționarea unui cinel.
Reușita deplină a recitalului s-a concretizat în insistența aplauzelor, culminând după final cu solicitarea unui bis acordat de artiști: „Children’s Corner # 1” – Nicolas Simion!
Florian Lungu
Foto: George Zaroschi