Pentru a șasea oară fanii noștri de jazz din capitală au avut privilegiul de a cunoaște și de a aplauda muzicieni de elită din Ungaria – de altfel singura țară vecină și prietenă care a zămislit o atare oportunitate concretizată într-o manifestare artistică amplă, judicios, echilibrat organizată, am spune aproape un festival! Activul Institut Liszt – Centrul Cultural Maghiar la București – a inițiat în perioada 7 - 11 octombrie patru concerte, în patru săli diferite, cu participarea unor jazzmani ungari mai puțin cunoscuți, cu o singură excepție... Subsemnatul am fost disponibil, ca spectator, la două dintre cele patru concerte, ambele remarcabile. Ele vor face obiectul prezentelor rânduri de cronică.

Cea dintâi întâlnire cu publicul avu loc în Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București în seara de 7 octombrie, pe podium evoluând un duo de zile mari: notoriul saxofonist Lakatos Antal Tony, artist care ne-a mai onorat cu ilustra sa apariție scenică, el fiind excepția la care ne refeream mai sus (absolvent al Departamentului Jazz din cadrul Conservatorului budapestan „Bartók Béla”, stabilit din 1981 în Germania la Frankfurt, solist în numeroase concerte și înregistrări nu doar de jazz ci și de pop și rock, având la activ peste 280 de înregistrări pe albume LP și CD ca leader ori ca sideman; multe apariții în show-uri TV; concerte și festivaluri din Elveția, Turcia, Ungaria, Japonia, Malaesia etc.), și-a aflat un partener scenic pe măsură în personalitatea valorosului ghitarist și compozitor Snétberger Ferenc (foarte prețuit în țara sa, rezident din 1988 la Berlin, aplaudat în toată Europa, dar și în Japonia, Coreea, India și SUA, creator de muzică de film și de teatru, deținătorul de drept al unor meritate recompense: Premiul Liszt Ferenc (2005), Premiul Prima (2013), Premiul Kossuth (2014), Premiul Fair Play în Artă al Comitetului Olimpic Maghiar (2014), Crucea de Merit al Republicii Federale Germania (2021). Cei doi autentici campioni ai improvizației inspirate, animați de un reliefat interplay (semnificând interacțiunea liberă a ideilor muzicale spontane), s-au întrecut pe sine în tălmăcirea creativă a compozițiilor purtând autograful lui Snétberger Ferenc, precum cele numite „HENGING OUT”, „EMPTY”, „GOMME”, „SONG TO THE EAST”, dar și a unor preluări din repertoriul internațional, amintim „TROUBLANT BOLERO” (Django Reinhardt), „WHISPER NOT” (Benny Golson) și ca supliment (encore) de program, „THE GIRL OF IPANEMA” (Antônio Carlos Jobim).

Seria evoluțiilor scenice ale oaspeților maghiari s-a încheiat apoteotic în seara de 11 octombrie cu concertul susținut la Clubul Green Hours Jazz Café de un tânăr quintet instrumental surprinzător de dotat pentru jazzul modern și contemporan, excelentul colectiv „Symbiosis5”. Etalând o impresionantă bucurie a exprimării, o tonică energie a vitalității, Kapolcsi Szabó  Levente - pian, Drippey Máté - saxofon tenor, Virág Benedek - ghitară, Gyányi Tamás - contrabas și Majsai Roland - baterie au încântat audiența atât prin originalitate, prin spiritul viu al muncii în echipă, dar mai ales prin calibrul valoric al solourilor inventive. Fapt deopotrivă relevabil, grupul  „Symbiosis5”  a inclus în program exclusiv compoziții proprii ale membrilor, cultivând cu preponderență limbajul muzical modal: „THE BEGINNING” și „LOCKED IN A BOX” (Majsai Roland), „PICASSO” și „CONTENTMENT” (Drippey Máté), „I WAS JUST WONDERING”, „STEP ONE”, „NOSTALGY”, „LAST CHANCE” (Kapolcsi Szabó Levente).

Celelalte două Zile ale Jazzului Maghiar în București – ediția a VI-a i-au adus la rampă marți 8 octombrie în sala Institutului Liszt pe tânărul pianist Egri János jr. și formația sa Trio Johnology, iar miercuri 9 octombrie în Clubul Jazz Book pe doi frați, pianistul Oláh Krisztián și saxofonistul Oláh Kálmán jr.

Conform tradiției statuate și la anterioare ediții, le-au fost oferite studenților, elevilor, precum și celor interesați de tainele jazzului, în după-amiaza aceleiași zile la Universitatea Națională de Muzică București, Sala Auditorium, un masterclass susținut de pianistul și compozitorul Oláh Krisztián, profesor la Catedra de Pian Jazz a Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta.

 2 Simbiosis5 Zilele Jazzului Maghiar 2024

ZILELE JAZZULUI MAGHIAR ÎN BUCUREȘTI – o sărbătoare a muzicii de înaltă ținută!

Florian Lungu

Foto: George Zaroschi

9 noiembrie 2024

Legendă foto: 1. Duo Snétberger Ferenc & Lakatos Tony; 2. Symbiosis5.

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Unknown
Unknown
Accept
Nu accept