Tatiana Stepa (născută Filipoiu) a venit pe lume la 21 aprilie 1963, la Lupeni, raionul Hunedoara, regiunea cu același nume (astăzi, în județul omonim) și a murit la 7 august 2009, la București, fiind înmormântată la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost o cunoscută și apreciată compozitoare, textieră și interpretă de muzică folk. A fost căsătorită și a avut un fiu. A absolvit Liceul Industrial de Arhitectură (în prezent, Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „Ion N. Socolescu”) din București. A făcut parte din grupul folk Partaj și a fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1982-1985) și „Totuși, iubirea” (1990-1996), participând la peste 3.000 de spectacole și la sute de turnee în România, Italia, Germania, Franța, Bulgaria și Republica Moldova. A editat șase albume și apare pe 20 de compilații. A fost invitată în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A primit mai multe premii și diplome, precum și, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Lupeni. În memoria ei, a fost înființată Asociația Culturală „Tatiana Stepa” (2009), care, din același an, organizează, anual, Festivalul Național de Muzică Folk „Cântec pentru prieteni”, ajuns la cea de-a XV-a ediție.
Tatiana Stepa (compoziții, versuri, voce și chitară) a fost o remarcabilă reprezentantă a muzicii folk de la noi, ale cărei cântece au marcat o întreagă generație.
Despre Cenaclul Flacăra și prezența ei pe scena acestuia, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 4 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.
– Te salut, Tatiana Stepa!
– Salutare și din partea mea!
– Când ai activat în Cenaclul „Flacăra”?
– Am debutat în septembrie 1982, la Făgăraș și am rămas până la desființare, în [15] iunie 1985, la Ploiești. La început, am evoluat singură, iar, după aproximativ un an, împreună cu Magda Pușkaș, în cadrul grupului Partaj. Din 1990 și până până în 1996, am continuat să cânt, mai mult individual, în cadrul Cenaclului Totuși, iubirea.
– Îți amintești vreo emoție aparte de atunci?
– Totul a fost special; însă n-am să pot uita niciodată spectacolul cu numărul 1.000 de la Galați [16 iulie 1983], unde 50.000 de oameni, cu zeci de mii de lumânări aprinse în mâini, au cântat Rugă pentru părinți.
– Ce a însemnat pentru tine această manifestare?
– Cenaclul mi-a schimbat viața, mi-a creat un sistem de valori și mi-a dăruit tot ce a fost mai frumos, criterii care m-au condus, apoi, mereu, în viață.
– Ce rămâne din serile și nopțile istovitoare de atunci?
– Marea satisfacție de a fi comunicat cu oamenii și de a le fi putut dărui ceea ce și-au dorit.
– Ai mai lua-o de la capăt în aceleași condiții?
– Fără nicio îndoială; pur și simplu, nu-mi pot imagina viața altfel.
– Îți mulțumesc pentru tot!
– Și eu îți mulțumesc!
Florin Bălănescu