Iurie Petru Sadovnic (Orheianu), cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, s-a născut la 14 decembrie 1951, în satul Jura, raionul Râbnița și a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind unicul fiu al învățătoarei Fevronia Onofrei și al ofițerului militar, apoi lucrătorului de miliție Petru Tihon Sadovnic. A absolvit Școala Medie din Susleni (1959-1969), după care și-a satisfăcut serviciul militar în orașul Nikolaev, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (1970-1972). A urmat Catedra de Regie și arta actorului a Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1972-1976) și a fost angajat al Filarmonicii Naționale din Capitală (1974-1996), unde a colaborat și cu Teatrul Poetic. S-a căsătorit la 12 iulie 1975, la Susleni, și a avut doi fii. A compus 115 cântece și a interpretat 157 de piese, a editat opt albume proprii, figurează pe 16 discuri colective și este producătorul unui alt album. A publicat un volum de versuri și a apărut în 15 filme (două artistice, cinci muzicale și opt documentare) și trei spoturi publicitare. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio (prima în luna noiembrie 1978) și de televiziune (ultima în luna martie 2020), fiind menționat în diverse surse tipărite (volume, publicații) și electronice. A susținut peste 1.000 de recitaluri și a efectuat turnee în Bulgaria, Cehoslovacia, Danemarca, Franța, Mongolia, Polonia, Republica Democrată Germană, Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Ungaria și U.R.S.S. (1975-2020). A cântat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cu prilejul declarării independenței Republicii Moldova, la 27 august 1989, și pe front, pentru ostașii care au luptat în războiul din Transnistria, la 1 iunie 1992. A fost distins cu peste zece importante premii (Premiul Național), ordine (Ordinul Republicii), medalii și titluri (Artist Emerit al Republicii și Artist al Poporului). A murit la 7 iunie 2021, la Chișinău, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din oraș la 9 iunie, când a fost instituit doliu național.
Citește mai mult: Atunci când cânt, simt că mă desăvârșesc și devin cel care sunt cu adevărat.
Doina Aldea-Teodorovici (născută Marin) a văzut lumina zilei la 15 noiembrie 1958, la Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova) și a murit într-un accident rutier la 30 octombrie 1992, lângă satul Coșereni, județul Ialomița, fiind înmormântată în Cimitirul Central din Chișinău. A absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Moldovenească a Universității de Stat din Moldova. A fost căsătorită cu Ion Aldea-Teodorovici și a avut un fiu, Cristofor. S-a remarcat ca profesoară, cântăreață, dansatoare și moderatoare de televiziune. A format, împreună cu soțul său, duetul care le poartă numele (1981), efectuând sute de turnee în Basarabia și în peste alte zece țări. Au cântat la Marea Adunare Națională de la Chișinău (1991), au fost premiați la Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară de la Mamaia (1991) și la Festivalul-Concurs Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov (1992) și au evoluat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru (1992). Au editat albumele „Răsai!” (1990), „Clopotul învierii” (1997), „Maluri de Prut” (1998), „Două vieți și o dragoste” (2004), „Cine a iubit” (2007) și „Doina și Ion Aldea-Teodorovici” (2008), figurând pe mai multe compilații. A evoluat în filmul „Dragostea ce mișcă sori și stele” (1992). A primit titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova (1992), Ordinul Republicii, post mortem (1993) și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, post mortem (2010).
Citește mai mult: „Unirea se va face numai prin cultură, tradiție și cântec.”
Valeriu Penișoară s-a născut la 26 septembrie 1950, în satul Duda, comuna Duda, raionul Huși, regiunea Bârlad (astăzi, în comuna Duda-Epureni, județul Vaslui) și a murit la 11 mai 2004, la Duda, fiind înmormântat în Cimitirul „Novaci” din satul natal. A fost un cunoscut și apreciat cantautor de muzică folk. A fost căsătorit și a avut o fiică. A absolvit Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, după care a fost învățător la Școala Generală din Duda, secretarul școlii și directorul căminului cultural local. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1976-1985) și „Totuși, iubirea” (1990-1997), susținând sute de spectacole și efectuând turnee în țară și în Republica Moldova. Are editate compact-discurile „Fostă iubire” (2001) și „Povestea sufletului meu” (2009), a apărut pe patru compilații și pe digital videodiscul „Cenaclul «Flacăra» – Te salut, generație în blugi!” (2010). A fost prezent în emisiuni radiofonice și de televiziune, fiind menționat în diverse lucrări de specialitate. Ion Gheorghe Pricop i-a dedicat volumul „Cânta la Duda o chitară (prin viață, muzică și poezie... cu Valeriu Penișoară)” (2016, reeditat în 2017). Centrul Cultural din Duda și Festivalul-Concurs Național de Muzică Folk de la Vaslui (ediția I, 2008) îi poartă numele, iar o uliță din satul natal a primit, în memoria lui, denumirea Strada Chitarei. A fost distins cu mai multe premii ale Cenaclului „Flacăra” și la diferite festivaluri și concursuri.
Citește mai mult: Valeriu Penișoară, un simbol al autenticității în muzica folk