Gheorghe Gheorghiu s-a născut la 1 ianuarie 1954, în orașul Stalin, regiunea cu același nume (astăzi, orașul Brașov, județul omonim). Este un apreciat cântăreț, compozitor și textier de muzică folk. A fost căsătorit de două ori și are o fiică. A absolvit Școala de Muzică din Brașov și și-a început cariera la Cenaclul „Astra” din municipiu (1965), perioadă în care a făcut parte din grupul rock Guernica. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1975-1980) și al Serbărilor „Scânteii Tineretului” (1980-1985). A susținut peste 5.000 de concerte și a efectuat sute de turnee în România, Israel, Germania, Austria, Belgia, Italia, Canada și S.U.A. A înființat fundația culturală care îi poartă numele (1993) și studioul de înregistrări „Spirit Studio Production” (1993). A organizat, în fiecare vară, pe plaja complexului „Perla Venusului” din stațiunea Venus, Festivalul „Bucuriile vacanței” și Radio Distracția (din 1998). A editat 17 albume și apare pe mai multe compilații. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A primit zeci de premii, diplome și medalii, precum și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Brașov (2013) și al orașului Lehliu-Gară, județul Călărași (2014).
Citește mai mult: „A fost o supapă de refulare a oamenilor încorsetați de restricții și privațiuni.”
Interviul următor a fost difuzat la 2 martie 2024 în emisiunea Album de familie, realizată de Emilia Ghețu, redactor la Radio Moldova din Chișinău.
– Bine-ai revenit la noi, Florin Bălănescu!
– Bine te-am regăsit, Emilia, și, odată cu tine, pe ascultătorii noștri!
– De astă dată, îți propun să vorbim despre muzica folk românească.
– Acest gen muzical este una dintre marile mele slăbiciuni, ca și a tuturor oamenilor cu suflet care îl prețuiesc. Ar trebui să începem cu o scurtă incursiune introductivă în istoria genului, care a apărut în anii ’30, în America, fiind o muzică a oamenilor simpli, cu greutățile vieților lor, exprimate în textele pieselor. Inițial, a fost o muzică tradițională, după care a căpătat o altă conotație, devenind, în anii ’60, un gen protestatar, cu exponenții cei mai vizibili, pe atunci, Bob Dylan, Joan Baez și Donovan (ultimul, din Marea Britanie), ce reflecta realitățile sociale ale vremii: protest împotriva războiului – a celui din Vietnam, în special –, a rasismului, a condițiilor dificile de trai și așa mai departe. La noi, acest gen muzical a ajuns cu o titulatură falsă, pentru că „folk” înseamnă „popular”, „tradițional”, el căpătând, de la început, sensul de versuri (de calitate) cântate, pe care George Stanca l-a numit, în Cenaclul Flacăra, „muzică tânără”. În anii de glorie ai folkului românesc, acesta a fost tot un gen protestatar, așa cum a fost preluat din America, însă, după numai cinci-șase ani, s-a diluat, devenind o muzică lirică și melodioasă, dar care și-a pierdut esența mesajului inițial.
Citește mai mult: „Cenaclul Flacăra a fost un fenomen inegal cu el însuși.”
Iurie Petru Sadovnic (Orheianu), cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, s-a născut la 14 decembrie 1951, în satul Jura, raionul Râbnița și a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind unicul fiu al învățătoarei Fevronia Onofrei și al ofițerului militar, apoi lucrătorului de miliție Petru Tihon Sadovnic. A absolvit Școala Medie din Susleni (1959-1969), după care și-a satisfăcut serviciul militar în orașul Nikolaev, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (1970-1972). A urmat Facultatea de Regie și arta actorului a Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1972-1976) și a fost angajat al Filarmonicii Naționale din Capitală (1974-1996), unde a colaborat și cu Teatrul Poetic. S-a căsătorit la 12 iulie 1975, la Susleni, și a avut doi fii. A compus 114 cântece și a interpretat 155 de piese, a editat opt albume proprii, figurează pe 16 discuri colective și este producătorul unui alt album. A publicat un volum de versuri și a apărut în 15 filme (două artistice, cinci muzicale și opt documentare) și trei spoturi publicitare. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio (prima în luna noiembrie 1978) și de televiziune (ultima în luna martie 2020), fiind menționat în diverse surse tipărite (volume, publicații) și electronice. A susținut peste 1.000 de recitaluri și a efectuat turnee în Bulgaria, Cehoslovacia, Danemarca, Franța, Mongolia, Polonia, Republica Democrată Germană, Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Ungaria și U.R.S.S. (1975-2020). A cântat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cu prilejul declarării independenței Republicii Moldova, la 27 august 1989, și pe front, pentru ostașii care au luptat în războiul din Transnistria, la 1 iunie 1992. A fost distins cu peste zece importante premii, ordine, medalii și titluri. A murit la 7 iunie 2021, la Chișinău, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din oraș la 9 iunie, când a fost instituit doliu național.
Citește mai mult: „Folkul românesc este ucis prin găști și prin promovarea nonvalorilor.”