Alexandru Zărnescu s-a născut la 22 iulie 1950, la București și a murit la 2 februarie 2011, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Școala Primară de Muzică (astăzi, Colegiul Național de Muzică „George Enescu”) din Capitală. A fost un cunoscut muzician de rock, blues, folk și country. A activat în formațiile Amiral, Polifonic, Sincron, Continental, Electrecord și FlaPo/Flacăra Pop și a fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1980-1985). A participat la mii de spectacole și a efectuat sute de turnee în România, Iugoslavia, R.D.G., Bulgaria, Germania, Suedia și Danemarca, precum și în jurul lumii, pe vase de croazieră (1985-1990). A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat caseta audio „Ce a fost, a fost, ce va fi, va fi...” (1997) și este prezent pe triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982), caseta audio „Galbenă gutuie” – volumul 1 (1999), compact-discurile „Ca un fum de țigară, sufletul” – volumul 8 (2008) și „Front fără învingători” – volumul 12 (2008) ale Cenaclului „Flacăra” și digital video discul „Cenaclul «Flacăra» – Te salut, generație în blugi!” (2010). A primit mai multe distincții la concursuri și festivaluri de muzică folk, între care un premiu al Festivalului Național „Cântarea României”, un altul la un festival internațional din Bulgaria și mai multe ale Cenaclului „Flacăra”.
Citește mai mult: „Spectatorii își găseau toată refularea la cenaclu.”
Horia Stoicanu s-a născut la 29 septembrie 1949, la București și a murit la 25 martie 2020, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A fost un cunoscut compozitor, textier și interpret de muzică folk, traducător, publicist și critic muzical. A fost căsătorit și nu a avut copii. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Capitală. A debutat ca folkist în anul 1975, pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București, și a semnat muzica unui spectacol la Teatrul de Comedie din Capitală (1982). A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1978-1983). A susținut sute de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat compact-discul „Cireșe amare” (2011) și apare pe casetele audio „Gold folk” – volumul 1, „Restituiri folk” – volumul 1 (1995) și compact-discurile „Totuși, iubirea” – volumul 4 (2007), „Noaptea marii beții” – volumul 10 (2008) ale Cenaclului „Flacăra”. Este autorul volumului „Prin dimineața unei muzici” (2014). A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk.
Citește mai mult: „Vali Sterian a fost pălmuit în fața tuturor, iar Doru Stănculescu – înjurat.”
Cătălin Condurache s-a născut la 29 septembrie 1958, la Cluj (astăzi, Cluj-Napoca) și a murit la 30 martie 2021, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul „Mănăștur” din municipiu. A fost căsătorit și a avut o fiică. A absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic (în prezent, Universitatea Tehnică) din Cluj-Napoca. A compus zeci de piese și a realizat mai multe videoclipuri, efectuând primele imprimări la Radio Cluj (1977). A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1976, 1982-1984) și „Totuși, iubirea” (2000). A susținut sute de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat caseta audio „Generația ta” (1997) și compact-discurile „Fuziuni” (2003), „Golden Folks” (2013), „Flower Power” (2017) și „Influențe” (2020), apărând pe diferite compilații, între care triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982) și compact-discul „Ca un fum de țigară, sufletul” – volumul 8 (2008) al Cenaclului „Flacăra”. Este autorul volumului „Cătă versus Condurache” (2021). A realizat emisiuni muzicale la radio și la televiziune. A primit mai multe distincții la concursuri și festivaluri de muzică folk, între care Premiul I al Festivalului Național Studențesc de Muzică și Poezie „Primăvara baladelor” (1982).
Citește mai mult: „Cenaclul a fost un fenomen care a rămas în conștiința românilor.”