Am anunțat oficial stagiunea 2025/2026 a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”! Astăzi, în cadrul conferinței de presă, am avut bucuria de a anunța direcțiile artistice și principalele producții ale noii stagiuni, alături de colegii mei din echipa de conducere. Mi-am asumat acest mandat cu viziunea clară ca, până în anul 2028, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” să devină cea mai importantă instituție de profil din România, stabilind standarde de bună practică în domeniul teatrului muzical și fiind o sursă de inspirație pentru celelalte instituții de spectacole. Le-am prezentat jurnaliștilor echipa managerială care mă însoțește în acest demers: Alexandru Badea – director general adjunct; Marina Minoiu– coordonator balet; Alexandru Pătrașcu – director general adjunct, responsabil de strategie și implementarea proiectului de management, Josef Kappl, compozitor și invitat special într-un proiect care va marca istoria teatrului muzical românesc.

Printre evenimentele-cheie ale stagiunii 2025/2026 se numără: Dance Ballerina Dance – musical coregrafic (premiera: 28 noiembrie); Liliacul – un nou revival al celebrei operete (premiera: 12 decembrie); Sânge Vienez – spectacol-concert dedicat bicentenarului Johann Strauss fiul (18 octombrie); Next to Normal și Te iubesc, te vreau, dar te schimbi – spectacole preluate în repertoriu; Reluarea spectacolului Vocea umană de Poulenc (18 iunie), într-un cuplaj inedit cu Le bel indifférent de Jean Cocteau; Opereta – Certificat de naștere – proiect educațional cu tineri artiști, ce cuprinde La serva padrona de Pergolesi și două cantate de Bach: Cantata țăranilor și Cantata cafelei.

În primăvara lui 2026, vom aduce în scenă o nouă producție a operetei Silvia, semnată de KERO – regizorul fenomenului musical Romeo și Julieta, musical aflat deja la a 16-a reprezentație! Iar în iunie 2026 vom lansa un proiect de anvergură: un musical 100% original, inspirat de dublul album Cantafabule al legendarei trupe Phoenix. O premieră absolută în peisajul teatrului muzical din România!

Mulțumim tuturor jurnaliștilor care ne-au fost alături. Vă mulțumim pentru susținere și vă așteptăm în sală de spectacole! Această stagiune este o invitație deschisă la dialog și curaj artistic.

#Stagiunea2025 #OperetaIonDacian #NouaOpereta #MusicalRomanesc #TeatrulMusical #EchipaNoua #DanceBallerinaDance #Liliacul #SangeVienez #NextToNormal #Silvia #Cantafabule #Phoenix #VoceaUmană #LeBelIndifférent #TineriArtiști #TeIubescTeVreauDarTeSchimbi #RomeoȘiJulieta #BachLaOperetă #ViitorulOperetei #TeatrulCareInspira

Radu Petrovici

Manager

9 mai 2025

Foto: Camelia Ruse, Anca Coleasa

 

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Unknown
Unknown
Accept
Nu accept