Interviu cu Marco Bartoccioni
Prima întrebare se leagă de începutul carierei tale şi despre ce rol a avut familia în dezvoltarea ta muzicală. Ai origini italiene şi americane?
Te salut Radu și îți mulțumesc foarte mult pentru acest interviu. Sunt cu adevărat încântat să răspund întrebărilor tale și să împărtășesc o parte din povestea vieţii mele cu tine. Familia mea a fost și continuă să fie o prezență fundamentală în călătoria mea muzicală, mai ales în modul în care trăiesc și respir muzica. În copilărie, cel mai frumos lucru a fost libertatea care mi-a fost oferită: nimeni nu m-a împins vreodată să cânt sau să mă apropii de un instrument. Mi s-a permis curiozitatea, dar și liniştea de a descoperi muzica pe cont propriu, în momentul și modul în care mi se părea potrivit. Acasă aveam o chitară, a tatălui meu, la care cânta în tinerețe și pe care o prețuia cu afecțiune. Într-o zi, intrigat, am luat-o și am început să zdrăngănesc la ea. Îmi amintesc de acele după-amieze ca și cum ar fi fost ieri, explorându-i corzile și încercând să dau contur primelor melodii. Mama cânta alături de mine, inițiindu-mă în cântecele unor mari compozitori italieni și transmițându-mi dragostea și magia muzicii noastre. Familia mea a fost un sprijin constant: m-au încurajat să mă exprim liber și să urmez ceea ce iubeam cel mai mult, făcându-mă să simt că am dreptul și puterea de a-mi hrăni pasiunea. M-au susținut, m-au motivat și m-au încurajat să cresc atât ca muzician, cât și ca om. Un rol special l-a jucat sora mea mai mică, care a fost o sursă constantă de inspirație și schimb de idei. Cu prospețimea și ataşamentul ei, a reușit să-mi provoace idei noi și m-a ajutat să reflectez asupra modului în care să fac muzica mea mai actuală și mai în ton cu generațiile de astăzi. Și apoi există influența tatălui meu și a anilor pe care i-a petrecut lucrând în Statele Unite. Și eu am avut norocul să petrec ceva timp acolo în copilărie, absorbind mediul și sunetele care mi-au rămas în inimă și mi-au modelat viziunea muzicală. Această legătură profundă cu ambele culturi m-a făcut cine sunt astăzi: italian prin naștere și american prin adopție, capabil să îmbin și să aduc împreună lumi diferite, atât în sunet, cât și în suflet. Dar există și o altă rădăcină importantă pe care o port cu mine: bunica mea, din partea mamei, s-a născut la București, iar o parte din sângele meu este legat de România și de istoria ei. De aceea, acest concert de la Urban Blues Fest, unde sunt onorat să cânt și pentru care vă mulțumesc sincer că m-ați invitat, este atât de semnificativ și important pentru mine. Simt că închid un cerc și aduc un omagiu tuturor sufletelor și tuturor ținuturilor care m-au însoțit până aici. Pe scurt, am crescut înconjurat de dragostea și căldura celor care mi-au fost apropiați și sunt profund recunoscător că am avut libertatea și sprijinul de a descoperi cine sunt și cine vreau să continui să fiu prin muzică.
Publicul din România, mare amator de blues, rock şi jazz, doreşte să te cunoască mai bine. Cânţi la multe instrumente, dar cu pedal steel guitar ai făcut deja o carieră printre muzicienii din Italia. Ce te leagă de acest instrument şi de ce crezi că te exprimi mai bine prin el?
M-am născut chitarist. Încă de la o vârstă fragedă, chiar și la douăzeci de ani, am avut o pasiune profundă, viscerală, pentru chitara slide: pentru mine, mișcarea gâtului de sticlă peste corzi era o senzație profundă, aproape spirituală, care îmi oferea pace interioară în timp ce ascultam notele pe care le producea. Acum aproximativ cincisprezece ani, însă, am început să mă simt puțin obosit de chitară. Nu-mi mai oferea acea scânteie care mă însoțise atât de mult timp. Așa că, în mod firesc, m-am îndreptat spre Lap Steel și, mai târziu, spre Pedal Steel. Pasiunea mea pentru Blues și Rock a jucat un rol cheie în această tranziție: în aceste genuri, Lap Steel este un instrument foarte prezent și, încetul cu încetul, am început să mă conectez cu limbajul său. Experiența de a mă odihni pe corzi, de a aluneca lin de la o notă la alta și, mai ales, de a explora acea lume microtonală care există între un sunet și următorul, mi-a dat un sentiment de libertate sonică totală și un nou mod de a percepe muzica. Astăzi, Lap Steel se simte ca o extensie naturală a corpului meu și, mai presus de toate, a minții mele muzicale.
Care au fost idolii tăi?
A alege un singur nume este foarte dificil. După treizeci de ani de cântat, este firesc ca gusturile noastre să evolueze, ca noi înșine să ne schimbăm... și odată cu noi, la fel și idolii noștri. Dacă ar trebui să aleg doar unul: Eric Clapton. Pentru mine, el a fost întotdeauna un punct de referință, un far, un exemplu de urmat. Muzica sa a jucat un rol fundamental în călătoria mea, nu doar din punct de vedere tehnic, ci, mai presus de toate, la nivel emoțional. Clapton a avut curajul și sensibilitatea de a se reinventa de nenumărate ori, trecând de la rockul exploziv, psihedelic, al trupei Cream, la un blues mai matur, introspectiv, visceral, cochetând chiar cu sunete pop, fără a-și pierde vreodată esența. Tocmai această capacitate de a trece de la un gen la altul, de a îmbrățișa noi influențe fără a-și compromite identitatea, îl face un artist atât de unic. Este un cameleon muzical, dar întotdeauna recognoscibil, întotdeauna autentic. Chitara lui nu este doar un instrument, este o voce care spune povești emoționante profunde. Fiecare solo, fiecare notă, poartă o lume interioară care vorbește direct sufletului. Încă de când eram copil, muzica lui m-a însoțit, m-a inspirat, m-a împins să cresc. Și chiar și acum, de fiecare dată când îl ascult, descopăr ceva nou, o nuanță care îmi vorbește într-un mod diferit. Alături de el, desigur, există și alți giganți care au contribuit la conturarea identității mele muzicale. The Rolling Stones, cu energia lor brută și spiritul rebel, au fost o școală a libertății. Stevie Ray Vaughan m-a învățat puterea intensității emoționale, forța de a cânta blues cu inima înaintea degetelor. James Taylor, pe de altă parte, a reprezentat pentru mine frumusețea simplității și a povestirii, cu melodiile sale delicate și versurile profunde. Toți acești artiști, în moduri diferite, mi-au construit cultura muzicală. Au fost și încă sunt tovarăși de călătorie, mentori invizibili, surse nesfârșite de inspirație. Și, în cele din urmă, cred că aceasta este adevărata putere a muzicii: rămâne cu noi, chiar și atunci când totul se schimbă.
Ai lansat primul tău album în oraşul Nashville din SUA. Cum a fost el primit în ţara muzicii country?
A înregistra un album în Nashville este, pentru mulți muzicieni, un vis hrănit încă din copilărie. Pentru mine, a fost exact aşa: o dorință care odinioară părea îndepărtată, aproape de neatins și, totuși, am avut norocul să o transform în realitate. Nashville nu este doar un oraș: este un loc unde muzica este respirată, trăită și împărtășită. Este un fel de „sanctuar” sonic, unde fiecare studio, fiecare sală de repetiții, fiecare muzician are o poveste de spus.
Am avut privilegiul incredibil de-a lucra cu artiști extraordinari. Printre ei, Chad Cromwell, bateristul unor legende precum Neil Young și Jackson Browne, a fost o prezență cheie. Alături de el și sub îndrumarea expertă a producătorului Dave Bechtel, am dat viață primului meu album. Dave a reușit să înțeleagă sufletul cântecelor mele și să-l traducă într-un limbaj care se putea armoniza cu sunetul caracteristic al orașului Nashville, fără a-i compromite esența.
Se întâmplă ceva unic atunci când aduci o melodie rock în Nashville: nu își pierde natura, ci se transformă. Prinde contur prin sunetele acelui ținut, capătă nuanțe infuzate cu influențe country și absoarbe autenticitatea care definește atâtea producții emblematice născute acolo. Este un fel de magie, ceva ce se întâmplă natural, fără forțare, și care conferă muzicii tale un sunet mai bogat, mai autentic.
Albumul a fost întâmpinat cu curiozitate și respect. Nu pot spune că m-a făcut celebru, dar știu că am lăsat o mică amprentă, mi-am adus muzica în „casa lor” cu umilință, pasiune și respectul suprem pentru o cultură muzicală în care nu m-am născut, dar pe care o iubesc profund. Pășind în liniște, ascultând, învățând și dând tot ce am mai bun, cred că această abordare a fost simțită și apreciată.
În final, rezultatul a fost mai mult decât pozitiv. Nu doar la nivel artistic, ci și la nivel uman. Lucrul în Nashville a fost o experiență care m-a îmbogățit în moduri mult dincolo de muzica în sine. Și de fiecare dată când ascult din nou acel disc, încă simt energia acelor zile și recunoștința pentru că am trăit totul.
"BARTOK" - It's my life (Live) - Marco Bartoccioni Band
A urmat în 2021 - Steel Project. Tot în SUA? Ce poveste are acest album şi de ce Steel…?
Totul a început chiar înainte de pandemie, într-o perioadă foarte intensă și inspiratoare: eram în turneu în Italia cu unul dintre cei mai cunoscuți artiști din țara noastră. A fost o experiență minunată, nu doar pe scenă, ci mai ales pentru conexiunile umane care s-au dezvoltat în cadrul trupei, cu tehnicienii, echipa și toți cei implicați în turneu. S-a format o adevărată familie, un climat de încredere și respect reciproc care a pus bazele proiectelor viitoare.
Apoi a lovit COVID-ul și, ca pentru mulți alții, a fost o perioadă suspendată și pentru mine, timp în care muzica a căpătat o nouă formă. În acele luni dificile, Paolo De Stefani, inginerul de sunet cu care lucrasem în timpul turneului, a venit la mine cu o idee fascinantă: să experimentăm împreună câteva tehnici de înregistrare special pentru chitara Lap Steel în studioul său.
Așa s-a născut Steel Project, un album complet instrumental, acustic, intim. O lucrare care vorbește prin sunet, fără a fi nevoie de cuvinte. Lap Steel este protagonistul incontestabil, dar am vrut să îmbogățesc sunetul cu o serie de instrumente care îmi sunt foarte apropiate: chitare, mandolină, percuție, sintetizator, Pedal Steel…, iar totul a fost cântat și înregistrat de mine. A fost o călătorie sonică foarte personală, aproape terapeutică, născută într-o perioadă de tăcere forțată, dar plină de creativitate.
Rezultatul ne-a surprins: texturile sonore, calitatea înregistrării, atmosfera din studio… totul s-a legat natural. Albumul a primit feedback excelent din partea iubitorilor de muzică instrumentală și, pentru noi, a fost un semnal puternic, că găsiserăm o direcție.
De atunci, colaborarea mea cu Paolo s-a consolidat: el a devenit și producătorul albumului Play The Joker și al viitorului meu album, care este programat să fie lansat în 2026. Fiecare proiect cu el este o nouă descoperire și mă bucur că totul a început dintr-o conexiune umană, chiar înainte de una muzicală.
"BARTOK" - "ROOTS" Live Marco Bartoccioni ( from Steel Project Album )
Play the Joker Tour din 2023 a însemnat concerte în toată Italia și Europa. Cum a fost turneul şi ce noutăţi în dezvoltarea profesională ai asimilat?
Turneul Play the Joker a fost și continuă să fie o experiență extraordinară. În spatele acestui proiect nu se află doar o serie de concerte, ci o adevărată călătorie artistică și personală, construită cu scopul de a aduce în Europa nu doar un spectacol, ci o călătorie emoțională prin muzica mea. Pentru mine, este esențial ca publicul să nu stea doar și să asculte, ci să fie transportat în lumea mea. Îmi doresc ca fiecare concert să fie o experiență captivantă - ceva care să lase un impact mai profund. Din punct de vedere sonor, am muncit din greu pentru a găsi o cheie stilistică care să se simtă modernă, rămânând în același timp fidelă rădăcinilor Blues Rock. Am vrut să păstrăm acea fundație autentică, uşor de recunoscut, dar în același timp să deschidem noi căi. De-a lungul diferitelor etape ale turneului, am primit confirmarea că acest echilibru funcționează: publicul iubește bluesul tradițional, dar răspunde cu entuziasm atunci când introducem cu blândețe și respect, elemente noi și neașteptate. De exemplu, utilizarea unor instrumente precum drum pad-ul electronic, thereminul sau a unor texturi sonore contemporane ne-a permis să creăm un sunet mai actual, care rămâne ferm înrădăcinat în identitatea mea muzicală. Rezultatul este că oamenii se regăsesc cufundați într-o atmosferă familiară, lumea bluesului, dar cu nuanțe inovatoare care îmbogățesc experiența de ascultare. Reacția publicului a fost extrem de pozitivă, iar acest lucru ne dă energia de a continua turneul prin Europa. Feedback-ul confirmă că suntem pe drumul cel bun: să dezvoltăm limbajul bluesului fără a-l distorsiona, menținându-l viu și relevant pentru noile generații. Acesta este cel mai important lucru pe care l-am învățat în timpul acestui turneu.
Te gândeşti deja la al patrulea album? De unde ai primit inspiraţie şi energie?
Absolut da! Cel de-al patrulea meu album este gata, iar lansarea sa este programată pentru 2026. Cu această nouă lucrare, am vrut cu adevărat să merg mai departe spre o direcție sonoră şi mai modernă, urmărind să atrag un public mai tânăr, un public care poate nu este încă familiarizat cu un gen cu rădăcini adânci, dar care, în opinia mea, are încă atât de multe de spus în prezent. Dar dincolo de explorarea sonoră, acest album reprezintă ceva mult mai profund pentru mine: este un proiect care abordează teme importante legate de societate, politică și vremurile în care trăim. Este un disc care își propune să pună întrebări și să provoace reflecție. Printre piese, există una care îmi este deosebit de aproape de inimă, o piesă dedicată în întregime tatălui meu, care, din păcate, a decedat la începutul anului 2025. A fost un moment dureros, dar am simțit nevoia să transform acea durere în muzică. Este modul meu de a-mi lua rămas bun, de a-i spune povestea și poate chiar de a-l ține aproape. Este o melodie intimă, sinceră, care conține toată recunoștința pe care o am pentru tot ceea ce mi-a transmis, ca om și ca artist. A scrie muzică, pentru mine, nu este un exercițiu; este o necesitate. Nu cânt doar pentru a exersa, cânt pentru a crea. Este un act natural, de zi cu zi. Și chiar dacă producerea unui album necesită mult efort, timp și concentrare, este întotdeauna un moment frumos de imersiune totală în identitatea mea artistică. Sunt foarte curios să văd cum va fi primit acest album. Cred că este cea mai matură lucrare a mea, atât pentru ceea ce spune și cum o spune, cât și pentru tot ceea ce reprezintă la nivel personal și emoțional. Sper cu adevărat că va vorbi direct inimilor care ascultă.
Cum se vede piaţa de blues europeană? Ştiu că în Italia sunt mulţi interpreţi de blues şi foarte multe festivaluri.
Am vrut să încep cu această premisă deoarece, din păcate, percepția asupra Bluesului în Europa este încă destul de fragmentată. În multe părți ale continentului, există încă o idee predominantă că „adevăratul Blues” este doar cel clasic, tradițional și că poate fi interpretat la un nivel înalt doar de muzicieni americani, de preferință peste șaizeci de ani. Din fericire, în alte zone, această perspectivă începe să se schimbe și se deschide un spațiu pentru artiști și scene mai tinere și mai moderne. În Italia, de exemplu, există muzicieni și trupe care produc Blues cu adevărat interesant și contemporan, amestecând influențe, experimentând cu diferite stiluri și dezvoltând limbaje muzicale unice. Dar, de prea multe ori, sunt forțați să plece în străinătate pentru a găsi un public și oportunități, deoarece în țara noastră, încă persistă mentalitatea că, dacă sunt puțini bani, angajezi o trupă italiană, dar dacă există un buget mai mare, aduci un artist american sau britanic. Din păcate, este rar să vezi nume din alte părți ale Europei pe afișul festivalurilor italiene, chiar dacă restul continentului găzduiește muzicieni și trupe remarcabile care oferă interpretări proaspete și originale ale Bluesului. Și totuși, în ciuda provocărilor și perspectivelor depășite, scena europeană de blues avansează și crește constant. În multe țări, festivalurile de blues se înmulțesc, iar întâlnirile și evenimentele organizate de Uniunea Europeană de Blues și rețelele sale afiliate devin din ce în ce mai frecvente. Aceste evenimente reprezintă momente importante de schimb și conexiune, unde muzicieni, profesioniști din industrie și fani se reunesc pentru a împărtăși experiențe și idei, contribuind la creșterea și vibranța scenei europene. Tocmai în aceste medii se nasc colaborările, se descoperă scene noi și se adâncesc legăturile dintre diferiți artiști și comunități, creând o conexiune care depășește granițele și îmbogățește muzica în ansamblu. Acesta este un semnal clar și pozitiv: bluesul este viu, evoluează și va continua să crească și să se reînnoiască, construind un viitor mai puternic și mai unit pentru muzica pe care o iubim și care ne unește.
Cu cine ai avut ocazia să concertezi în turneele tale prin Europa şi ce-ai absorbit din aceste evenimente?
Da, am avut marele noroc și privilegiu de a cânta alături de mulți muzicieni pe parcursul concertelor și turneelor mele. Artiști americani precum Millie McLane, Chad Cromwell și Mike Greene; muzicieni italieni incredibili, precum Teresa De Sio și Francesco Santalucia, unii dintre cei mai mari muzicieni și compozitori cu care am colaborat vreodată, și mulți alții din Europa. Am împărțit scena cu Jerry Jablonsky, Leszek Cichoński și, datorită Guitar Guinness Record din Polonia (n.r. cel mai mare ansamblu de chitare!), am avut șansa să cânt alături de Steve Vai și Eric Burdon de la The Animals. Acestea sunt experiențe greu de exprimat în cuvinte, deoarece depășesc cu mult simplele spectacole. Sunt momente viscerale în care publicul, scena și chiar instrumentele dispar, rămânând doar muzica și oamenii care o creează. Devii o singură entitate, iar ceea ce simți este magie pură. Din astfel de experiențe, crești imens, mai ales la nivel uman și profesional, și înțelegi cu adevărat ce înseamnă muzica. Am învățat atât de multe de la fiecare dintre ei. De la Chad Cromwell, bateristul formațiilor Neil Young, Mark Knopfler și Jackson Browne, am învățat importanța umilinței și a respectului reciproc, el tratează fiecare muzician ca pe un egal, indiferent de numele sau nivelul său de experiență. De la Millie McLane, în vârstă de 74 de ani, aflat încă în turneu în Italia, am înțeles ce înseamnă adevărata pasiune pentru muzică: să cânți cu inima și cu aceeași intensitate ca atunci când ai început. De la Eric Burdon, cu care am cântat pe aceeaşi scenă celebra The House of the Rising Sun, mi-am dat seama că magia unei melodii nu constă în modul în care este cântată, ci în modul în care este concepută și simțită în adâncul sufletului. De la Francesco Santalucia, am învățat că muzica nu cunoaște granițe, iar ceea ce o face să prindă viață este capacitatea de a o imagina și de a o simți în inimă - cu mult înainte de a ajunge în mâinile tale. Împreună, am înregistrat coloane sonore experimentând cu instrumente și sunete neconvenționale, cum ar fi harpa, chiar și fără să știi (cum) să o cânți, doar pentru a-i surprinde tonul și emoția potrivită. Aș putea să vă dau încă o sută de exemple, dar ceea ce contează cu adevărat este următorul lucru: puteți învăța cu adevărat de la oricine, în orice context. Cheia este să aveți umilința și curiozitatea de a împărtăși muzica, să vă mențineți simțurile deschise și să ascultați ce se întâmplă în jurul vostru. Așa creșteți, atât ca muzician, cât și ca persoană.
Dar despre piaţa de concerte din Rusia ce ne poţi spune? Ai cântat în cluburi sau în festivaluri? Ştiu că sunt destule trupe de blues şi la ei! Am o carte în limba engleză (Russia Gets the Blues) despre trupe ca: Blues Cousins, Crossroadz, Inessa Kataeva aka Janis Joplin of Russia, Big Blues Revival, Valeri Belinov etc.
Am avut ocazia să cânt la Sankt Petersburg și Moscova, în două cluburi cu adevărat frumoase, și chiar și acolo am găsit un public incredibil de cald și pasionat. Uneori este surprinzător să realizezi cum, în ciuda faptului că este atât de departe de cultura americană, Rusia poate cultiva o legătură atât de puternică și autentică cu muzica rock și blues. Nu cunosc în profunzime trupele și proiectele muzicale care modelează în prezent scena rock/blues rusească, dar sunt sigur că voi începe să le explorez, mai ales datorită sugestiilor tale. Ceea ce pot spune din experiență personală este că publicul de acolo este matur și deschis la minte. Privesc dincolo de barierele politice și culturale și pur și simplu vor să se cufunde în ceea ce iubesc: muzica rock și blues, indiferent de unde provine.
Ai mai cântat şi în alte ţări din Europa de Est? Povesteşte-ne experienţa ta!
Cânt adesea în Europa de Est, în țări precum Republica Cehă, Polonia și Ungaria, iar anul viitor voi fi în sfârșit și în România, unde sunt foarte fericit să cânt la minunatul vostru festival, care, gândindu-mă la unele dintre întrebările voastre anterioare despre Blues în Europa, cred cu adevărat că este unul dintre acele festivaluri deschise la minte, care se concentrează pe muzică grozavă, mai degrabă decât doar pe nume mari, unde în fiecare an poți auzi artiști din toată Europa, nu doar din Statele Unite. Am o legătură specială cu această parte a Europei. Există ceva profund autentic în modul în care publicul experimentează muzica. Încă simt o nerăbdare autentică de a asculta, de a descoperi și de a fi purtat de un concert live, iar pentru un artist, acesta este un dar incredibil. Când simți că oamenii din fața ta sunt cu adevărat alături de tine, cu curiozitate și inimi deschise, totul devine mai simplu, mai sincer. Publicul din Europa de Est mi-a oferit întotdeauna atât de mult. Există o deschidere naturală, o tendință naturală de conectare. Fără bariere, fără prejudecăți, cei care ascultă o fac cu inima deschisă, iar acest lucru creează o conexiune imediată, intensă, pe care o poți simți chiar de la prima melodie. Este o energie care curge în ambele sensuri, de la scenă la public și înapoi, transformând fiecare concert într-o experiență comună, egală. De aceea mă întorc mereu în aceste locuri cu atâta bucurie: pentru că aici, muzica este încă un limbaj pur, direct și profund uman.
Ai compus muzică de teatru. Despre ce este vorba şi cum abordezi acest stil?
Da, iubesc profund teatrul. Pentru mine, este cea mai înaltă expresie a ceea ce aș numi „o ficțiune reală”, un paradox minunat în care totul este artificiu, dar totul este profund adevărat. Dintre toate formele de artă, este poate cea care mă mișcă cel mai mult. De-a lungul anilor, am avut și șansa să scriu o piesă de teatru, cine știe, poate într-o zi o vom putea aduce pe scenă, dar între timp, am compus muzică pentru mai multe producții. Printre acestea, aceea pe care preţuiesc cel mai mult, este Come un cane per Syd Barrett, un spectacol cu un titlu la fel de ciudat pe cât de captivant, pentru care nu numai că am scris muzica, dar am și interpretat live, cântând în timpul spectacolului. A lucra îndeaproape cu actorii și regizorul este o experiență extraordinară. Să te contopești cu interpretarea lor, să intensifici o emoție sau chiar să creezi una nouă prin muzică în momente de liniște, este ceva incredibil de profund. Este un dialog invizibil, făcut din „cuvinte nerostite”, unde muzica devine vocea subconștientului. Pentru mine, teatrul este o imensă școală artistică. De fiecare dată, mă învață ceva despre sincronizare, ascultare, intensitate și simplitate. Și încerc să transpun toate acestea, cel puțin conceptual, și în concertele mele: în modelarea poveștii, în conectarea cu publicul și, mai ales, în îmbrățișarea ideii că fiecare spectacol este un moment unic, viu și irepetabil.
Marco Bartoccioni aka BARTOK. De ce ai primit această poreclă?
Există o poveste foarte amuzantă în spatele acestui nume și, de fiecare dată când o spun, ajung și eu să râd. Totul a început în timpul unui turneu cu Teresa De Sio: iată-mă acolo, mândru și cu chitara atârnată peste umăr, fiind prezentat în fiecare seară cu numele meu complet...Şi asta nu ar fi o problemă, doar că numele meu de familie este unul dintre acele cuvinte care îi fac pe oameni să transpire rece când încearcă să-l pronunțe! Într-o seară, chiar înainte să urcăm pe scenă, Teresa a venit la mine cu un zâmbet larg și mi-a spus: „Marco, trebuie să-ți spun... cânți la chitară minunat, ești un muzician uimitor, dar să fim sinceri: ai un nume de familie urât, impronunțabil!” Am izbucnit în râs și am clătinat din cap, iar ea mi-a răspuns: „Știi ce? O să-ți fac o favoare... Te botez eu însămi! De acum înainte, o să-ți spun «BARTOK»!” Dar adevărata magie s-a întâmplat chiar în acea seară, chiar în mijlocul concertului. În fața întregului public, Teresa s-a oprit și a povestit povestea numelui meu de familie „imposibil” și a anunțat că, pentru a salva noaptea și a mă face de neuitat, mă va porecli „BARTOK” pe loc! Din acel moment și pentru fiecare noapte care a urmat, am devenit Bartok pentru prieteni, colegi și pentru oricine a fost acolo în acea seară. Chiar și astăzi, când cineva îmi spune Bartok, nu pot să nu zâmbesc, gândindu-mă la Teresa și la acea seară specială când o simplă tachinare s-a transformat într-o nouă identitate și o piesă prețuită din povestea mea muzicală.
Mă bucur că ne-ai urmărit pe site-ul festivalului şi că ne apreciezi programul festivalier Urban de blues. Eşti printre puţinii care ştiu ce înseamnă o diversitate sonoră într-un festival. Mulţumesc pentru aceasta şi cred că vei fi bine primit de fanii bluesului de la noi. Cu ce ne vei surprinde la prima ta apariţie în Bucureşti?
Este cu adevărat emoționant și abia aștept să urc pe scenă cu trupa mea la festival. Ceea ce vreau să împărtășesc cu publicul este că un concert Marco nu este doar o reprezentație, ci o experiență autentică pentru cei care ascultă. Scopul meu este să invit publicul în lumea mea, să-l port într-o călătorie prin muzica mea, mai degrabă decât să prezint pur și simplu un spectacol live. Concertele mele nu urmează o structură rigidă sau grăbită; fiecare piesă se desfășoară natural, permițând spațiu emoției și profunzimii. Scopul este să aduc publicul „pe scenă” cu mine (metaforic, desigur), permițându-le să împărtășească perspectiva mea și să experimenteze reprezentația din interior. Această abordare face ca fiecare concert să fie unic, deoarece este modelat și transformat de energia și prezența celor care ascultă. Niciun spectacol nu este la fel. Misiunea mea este să construiesc o punte între trecutul și prezentul bluesului, îmbinând rădăcinile sale tradiționale cu o viziune mai modernă, contemporană, inovatoare. Folosind instrumente precum thereminul, sintetizatoarele Moog și efectele electronice, trupa creează un sunet care este atât proaspăt, cât și profund conectat la moștenirea sa. Mai presus de toate, cred cu tărie că publicul de astăzi trebuie să fie „periat”, bine înțeles și îmbrățișat în cadrul spectacolului. Nu-mi place ideea unui public care doar urmărește sau ascultă pasiv un concert. Pentru a preveni acest lucru, este vital ca un muzician să înțeleagă mai întâi acest concept și să caute o conexiune și o empatie autentică cu cei din sală. Numai după ce construiești această legătură poți oferi publicului ceea ce merită: o noapte de rock 'n' roll îndrăzneață, captivantă și de neuitat!
În ce formulă activezi şi care este este mesajul tău pentru publicul din România?
Încă o dată, Radu, îți mulțumesc pentru acest interviu minunat, a fost o plăcere imensă să împărtășesc lumea mea muzicală cu tine. Este minunat să închei vorbind despre trupa care mi se va alătura pe scenă la frumosul vostru festival și sunt cu adevărat fericit să vi-i prezint, pentru că acest grup este format din muzicieni incredibili, adevărați tovarăși în această călătorie artistică. Proiectul este un Power Trio: eu cânt lap steel, chitară, theremin și voce, Aurora Di Rocco este la tobe, voce și electronică, iar Marco Polizzi cântă la bas și sintetizatoare. Această trupă este specială și cu adevărat unică. Marco și Aurora sunt muzicieni experimentați cu peste douăzeci de ani de experiență și, mai important, au o viziune muzicală de 360°. Nu stabilesc limite, sunt deschiși la experimentare și au această capacitate uimitoare de a-mi urma ideile și de a se cufunda pe deplin în munca pe care o facem împreună. Acest lucru este vital pentru orice artist, pentru că este ceea ce transformă o idee în realitate și face ca fiecare spectacol să prindă viață. Împreună, am construit și continuăm să construim un sunet unic și distinctiv, un sunet pe care îl poți recunoaște de la prima notă, chiar dacă nu ne vezi pe scenă. Acesta este scopul nostru principal: să creăm o „voce” muzicală care să devină semnătura noastră, o realitate care depășește etichetele și clișeele. Parcurgem acest drum fără limite sau preconcepții, iar acest lucru este posibil datorită energiei, pasiunii și dorinței lor de a se autodepăși creativ. Aceasta este o colaborare rară și specială și sunt profund recunoscător că împărtășesc această aventură muzicală cu ei. Un mesaj pentru publicul românesc? Băieți, nu ratați următoarea ediție a Urban Blues Fest 2026! Pregătiți-vă pentru o mulțime de surprize, dar mai presus de toate, pentru o noapte de Rock 'n' Blues pur! Profitați de aceste luni pentru a vă reîncărca bateriile și a vă pregăti să experimentați un festival cu adevărat UNIC! Vreau să vă văd pe toți!... Ne vedem în martie!
Marco „BARTOK” Bartoccioni
"BARTOK" - Conversation with the Devil (Live) - Marco Bartoccioni Band at Blues Alive Festival
Mulţumesc foarte mult!
Radu Lupaşcu
24 iunie 2025
Foto: Arhiva personală MB; Luc Naville.