Adrian Enescu îmi spunea ”Îmi aduc aminte cum mă suiam pe podul Basarab, eram cel mai fericit copil de pe lume când auzeam zgomotul trenurilor, al maşinilor, al aburului scos de locomotive, eram propriul meu dirijor, compozitor și interpret, era fascinant. Întotdeauna mi-a plăcut polifonia. Polifonia este modalitatea de creație muzicală pe mai multe voci (muzicale), fiecare reprezentând o linie melodică proprie, care realizează împreună o muzică expresivă, bine conturată. Asta înseamnă Libertate și Personalitate. Trenurile care șerpuiau pe sub pod, aburii locomotivelor, maşinile de pe străzi, oamenii care treceau pe pod, vântul, erau vocile-interpret ale orchestrei mele. Iar eu eram cel mai fericit copil...”
Ioana Doreanu tratează această carte din perspectiva unui jucător onest, consumator de arta sunetelor şi bucuros de noi audiții surprinzătoare. Captivată încă din tinereţe de magia sunetelor radiofonice, "acea cutie mare, care ...vorbea şi cânta!", aparatul de radio de atunci, astăzi de dimensiuni liliputane, autoarea descrie cu o nostalgie fermecătoare, bucuria ce i-o dăruiau emisiunile, muzicile, precum şi piesele de teatru ale universului radiofonic. Însă, cea mai atrăgătoare dintre sunete era vocea, vocea umană şi despre ea este vorba în două volume distincte, admirabil realizate de Editura Integral. Așadar, voci umane, aş adăuga, de răsunet din istoria radioului românesc, iar descrierea de faţă se refera la Vocaţia dialogului radiofonic, o carte despre Florin Bălănescu, un jurnalist discret și modest, puţin cunoscut marelui public, dar o personalitate fecundă din viaţa radioului ieşean. Două voci de colecție, cum i-a spranumit Ioana pe cei doi protagonisti ai volumelor sale, a doua fiind a celebrului Dan Chebac, cantautor din prima generație folk, este vorba de anii ’73 – ’75. Două voci de referinţă din istoria noastră care au fost regăsite de Ioana și reliefate în cât de multe detalii s-a putut pentru posteritate.
Nu ştiu dacă prezenta trimiterilor QR Cod din cărţile Ioanei sunt o premieră pentru publicistica românească, însă mi se par de bun augur şi oricine poate descoperi rolul educativ pentru tânăra generație, astfel că, veţi avea ore bune de audiţii. Ideea portretului lui Florin Bălănescu din povestirile foștilor colegi de la Antena Bucureștilor (actuala București FM), de la Radio Iași sau ale artiștilor de pe ambele maluri ale Prutului invitați în emisiunile sale, ascultători sau organizatori de festivaluri este minunată, iar puzzle recompune portretul unui adevărat om de radio, cu mult bun-gust muzical și care bănuiesc, sper!, să îi facă plăcere. Îi stiu meticulozitatea și îi apreciez cum se cuvine fermitatea opiniei jurnalistice. Bălănescu a realizat la Radio Iași 1111 emisiuni cu subiecte diverse și invitați din tot spectrul muzical, atât din România, cât și din Basarabia. Vocea lui Florin are prestanţă, degajă încredere și are durabilitate peste veacuri. În tot ce spune, prezintă intervievatul în lumina cea mai favorabilă cuceririi auditoriului, atât prin sinceritatea debordantă pe care o obţine, cât și prin aspectul cultural, educativ, dar naţional. Un patriotism fără emfază pe care ar trebui să-l manifeste absolut toţi jurnaliştii pupitrului radiofonic. O carte despre o recognoscibilă voce radiofonică este o restituţie şi o laudă pentru cei care şi au făcut meseria cu responsabilitate şi dăruire. Vocaţia dialogului radiofonic este şi o carte despre un om curajos, care nu s-a sfiit să invite în emisiuni, prostituate şi oameni ai străzii...
„În Dialoguri nocturne – un fel de Midnight caller -, reuşea să-i pună la punct pe ascultătorii care nu respectau regulamentul (Decalogul) emisiunii.” (Emil Răducanu)
Acest Decalog este publicat în carte şi, de asemeni, putem descoperi lista cu invitaţii şi temele excepţionalei sale emisiuni. Florin este convins că radioul intră în profunzimea sufletului şi oferă o şansă fanteziei, imaginea căpătând entitate în mintea fiecăria, fie ascutând un text liric, ori unul recitat sau o piesă de teatru. Televiziunea te prinde în vraja sticlei şi-ţi transmite un mesaj minimal, de multe ori prea banal şi vulgar, în ton cu impostura de astăzi.
Florin Bălănescu a fost "o voce nevăzută, dar știută" și respectată. Îl cunosc de ceva vreme și am legat o prietenie solidă, chiar dacă încă nu ne-am întâlnit personal. Şi eu şi Ioana îl admirăm profund pentru inteligenta alegere a intervievaţilor emisiunii sale, Dialoguri nocturne şi, în mod special, pentru Dan Chebac. Despre acesta Florin spunea că este “o efigie a libertății exprimate prin cântec!” Astfel de definiţii, dacă îmi permiteţi, sunt extrem de utile tinerei generaţii, total debusolate de posturile de radio, comerciale, statale sau regionale. Iată un comentariu de pe FB, apreciat laudativ şi de Florin: ”Recomand cu toată dragostea, sinceritatea şi aprecierea acest album. Dacă folkul românesc ar fi ales acest drum, cu siguranţă eram mult mai departe. Colaborarea lui Dan Chebac cu artiștii italieni care au ajutat la realizarea acestui album este genială și arată faptul că muzica poate dărâma orice barieră dintre artişti, oricare ar naționalitatea lor. Pentru mine acest album sparge ‘parantezele’ în care stă folkul românesc de zeci de ani. Felicitări, Dan Chebac!” (George Sărluceanu)
Dealtfel, Florin scrise un frumos eseu despre Dan, publicat în artasunetelor.ro, pe 18 iulie 2022: Dan Chebac, un reper fundamental al muzicii folk
„Când spui „Dan Chebac” sau îl asculți, respiri istorie. Cu el și alți câțiva ca el, a prins viață Cenaclul Flacăra, creuzetul atâtor talente și supapa atâtor defulări în vremuri de cumpănă; cu alți foarte puțini ca el, dar mai ales cu el, a prins aripi protestul prin cântec. Dan nu e un simplu folkist; e o instituție a rezistenței prin muzică, de care nici măcar el, în modestia lui aproape maladivă, nu a fost și nu e nici acum conștient.
În scurta lui trecere prin lumea muzicală a primei jumătăți a anilor ’70, a lăsat amprente adânci; atât de profunde, încât și astăzi întâlnesc adolescenți de atunci care îmi spun fără ezitare: ‘Dan Chebac a fost pentru mine cel mai credibil și mai penetrant dintre toți folkiștii tinereții mele.’ El însuși mi-a mărturisit că textele ‚ușoare’, clasice, chiar dacă excepționale, nu l-au atras; el trebuia să spună ‚nu’ atunci când toți ziceau ‚da’ sau, în cel mai bun caz, tăceau ori vorbeau/cântau despre teme, fie și frumoase, dar comune.
N-am avut niciodată șansa de a-l urmări pe viu în anii aceia deprimanți și tulburători, dar cele patru cântece care au apucat să fie editate atunci m-au marcat, la fel ca pe marea majoritate a partenerilor mei de generație, definitiv. Dan nu doar cânta; incita. Nu numai transmitea; stimula. Originalitatea și forța lui de expresie au spart barierele convențiilor și au descătușat energii și speranțe mocnite. A făcut pasul înapoi în plină glorie, în clipa în care sensul inițial al cenaclului a început să fie deturnat, și de dragul profesiei ce l-a propulsat în viață spre ținte pe care le-a mai atins numai prin cântec.
Dar Dan Chebac nu e doar o amintire fascinantă și un reper esențial al nașterii și evoluției muzicii folk de la noi; după revenirea în forță cu o serie de recitaluri începând din anul 2017 și cu albumul de referință Cântece despre... caii liberi în anul 2019, iată-l propunându-ne în aceste zile o nouă realizare discografică de excepție: Nu mă cunoști... Surprinderea cu care asculți și acest disc (eu însumi nu am făcut excepție) justifică din plin titlul ales. Nu l-aș fi bănuit capabil de o asemenea diversitate de stiluri și de atâta varietate interpretativă. Vocea lui, mai convingătoare chiar și decât cea din tinerețe, sună ferm și duios, matur și nostalgic; iar superbele orchestrații ale reputatului chitarist italian Gianluca D’Alessio o învăluie într-o mantie sonoră plină de căldură și rafinament.
Dan Chebac trăiește la Roma, dar renaște în fiecare an aici. Și după o jumătate veac, el rămâne un simbol al autenticității nedezmințite și al verticalității prin cântec.” (Florin Bălănescu)
Mă conversez adesea pe Whats App, despre blues şi rock, dar de fiecare dată când găseam ceva atractiv despre Dan îi trimiteam şi dezbăteam intens. Iată una dintre ele:
Radu Lupaşcu: Am găsit o postare pe FB despre concertul lui Dan Chebac din 30 iulie. Sâmbătă, 30 iulie 2022, de la ora 18:00, festivalul ”Folk la altar” se va încheia cu Dan Chebac și Ovidiu Mihăilescu, la Biserica Evanghelică din Râșnov.
DAN CHEBAC
Coleg de clasă cu regretatul Doru Stănculescu, Dan Chebac a pornit într-o carieră explozivă, compărând cu succes inclusiv în arenele Cenaclului „Flacăra”. La un moment dat a părăsit scenel, în anii 80 a ales să emigreze în Germania, pentru a se stabili până la urmă în Italia. În iunie 2017, s-a intors în România pentru un prim concert, care l-a încurajat să revină pe scenele noastre, să înregistreze melodiile vechi, dar şi compoziţii noi. Este ajutat (uneori şi în concertele din ţară) de un chitarist şi producător din peninsulă, Gianluca d Alessio, cu care a lansat un prim CD. Reacţiile pozitive…
Florin Bălănescu IS: Și eu te salut! Nu știam postarea și îți mulțumesc!”
În acea perioadă a anului, eu fiind cu familia în Scoţia, ne mai scriam unul altuia şi ne amuzam despre alte lucruri care ne intrigau, cum ar fi acest articol, Romgleza și onlaiu’ de Aurelian Gheondea, din care citez un mic pasaj: „Romgleza. Nu mai plătim cu numerar ci cu cash, nu mai avem sfârșit de săptămână ci avem weekend, nu mai avem transmisiuni în direct ci live, nu mai avem centre de vaccinare din mașină ci drive-through sau, mai americănește, drive-thru, nu mai avem știri de ultima oră ci avem breaking news, nu mai avem un loc de muncă ci un job, nu mai există tendință ci trend, nu mai sunt liber profesionist ci freelancer, nu mai avem utilizator ci user, nu mai sunt perdant ci looser, nu mai avem o afacere ci un business, nu mai avem vânzare cu amănuntul ci retail, nu mai avem țintă ci target, nu mai există o marcă ci un brand, nu mai avem tichet valoric ci voucher. Ar fi necesare foarte multe pagini ca să inventariez romgleza, adică mulțimea cuvintelor englezești care sunt utilizate în anumite medii în detrimentul celor românești deși au exact același înțeles.”
Iar Florin Bălănescu îmi replica competent: „Excelent articol. Din păcate, aceste tardive și palide semnale de alarmă sunt total ineficiente în absența unei legislații ferme care să protejeze limba română, aflată pe tobogan. Am dedicat cîteva emisiuni vorbirii englezite, în care toți ascultătorii - fără excepție - au condamnat-o la unison; chiar de la edițiile următoare însă, iar am început să-i aud cu "o.k.", "super", "job" și "weekend", care, chiar dacă au intrat în uz și sunt consemnate ca atare în dicționare, ar putea fi evitate de iubitorii limbii materne. Prăbușirea limbii române și, mai ales, ritmul de distrugere, e una dintre cele mai mari dureri pe care, ca vechi împătimit al ei, le resimt. Pentru că, la urma urmei, cam atît ne-a mai rămas. Îți mulțumesc pentru articol; l-am citit pe nerăsuflate.”
Despre noul film documentar, Har Jar realizat de Cornel Mihalache pentru TVR, eu mi-am exprimat suficient de tranşant opinia. Filmul m-a impresionat profund! Sunt şi acum convins că nu s-a spus încă totul..., dar este primul documentar în care se vorbeşte deschis. Nu ştiu dacă îi putea CINEVA reuni într-un studio! Dar aşa, măcar a ieşit bine conturată şi destul de clar, povestea lor. Ar fi multe de spus... şi comentat! Despre Har Jar am două păreri, prima: Mircea și Ioji au fost sinceri şi fiind firi sentimentale au lăcrimat aducând-şi aminte de zilele frumoase ale tinereții, şi a doua: Nicu a îmbătrânit urât, el nu are sentimente decât faţă de lucruri, obiecte materiale, vedeţi momentul cu recuperarea chitarei de la Erika... În rest, trebuie neapărat să găsesc cartea cu transcrierea interviurilor de la Editura Integral fiindcă acolo probabil sunt şi alte răspunsuri... În concluzie este bun şi lămuritor doar la o anumită perioadă... FUGA.
„În clipa asta, am terminat de văzut filmul. Sunt la pămînt. Cînd mi-ai trimis mesajul, pe care l-am citit abia acum, filmul era în punctul său culminant, de la momentul 1h16', cînd Kappl a lăcrimat, recunoscînd că prietenia lor nu s-a stins. De fapt, pelicula a avut trei culmi: acesta, momentul în care și Baniciu și-a șters lacrimile și finalul cu ‘Cocoșii negri’, favorita mea din toată creația Phoenix. Dincolo și de lacrimile mele (da, și mie mi s-au umezit ochii, pentru că formația asta și simbolul pe care-l reprezintă înseamnă enorm pentru mine), filmul mi-a întărit mai vechea convingere că prăpastia dintre ei e ceea ce trebuia să se întîmple. Altfel, ca la orice happy-end, nu ar fi curs nicio lacrimă. Adică Phoenix trebuia să moară pentru a trăi în veci.” (Florin Bălănescu)
Şi tot despre Phoenix. În primul interviu din 1991, în dimineața de după primul concert de la Iaşi, la micul dejun din hotelul în care a stat Nicu, Florin Bălănescu are o întrebare inteligentă care (ne con)duce la o idee finală pentru posteritate:
„- Florin Bălănescu: Se poate spune că Phoenix nu mai există de atunci?
- Nicu Covaci – Phoenix va exista atât timp cât voi exista eu; eu am înființat formația și, de-a lungul deceniilor, am schimbat o serie de oameni sau au plecat singuri. Cine vine și rezistă alături de mine se numește Phoenix atât timp cât e de partea mea; în momentul în care-și găsește un alt drum, este înlocuit.”
Florin Bălănescu a realizat în perioada de la Radio Iaşi multe interviuri cu folkişti din prima linie a generaţiilor folk. Astfel, pe artasunetelor.ro puteţi citi interviuri deosebit de interesante cu: Dan Chebac – „un reper fundamental al muzicii folk”, cu Mircea Florian - ”primul mare folkist (compoziții, texte, voce și mai multe instrumente) din România”, cu Marcela Saftiuc - „prima mare folkistă (compoziții, texte, voce și chitară) din România, care s-a impus încă de la început prin originalitate, autenticitate, sensibilitate și forță de expresie, stilul său rămânând neschimbat până astăzi”, cu Adriana Ausch – „una dintre cele mai importante folkiste (compoziții, texte, voce, chitară și pian) din România, care a cunoscut consacrarea pentru sensibilitatea, sinceritatea și expresivitatea interpretării sale”, cu Doru Stănculescu – „un cunoscut și apreciat interpret, instrumentist (chitară, muzicuță, vioară), aranjor, compozitor și textier de muzică folk, cu Mircea Baniciu – „în Pasărea Colibri e democrație, iar în Phoenix e dictatură”, cu Ion Moraru – „un apreciat interpret vocal și instrumentist (chitară), compozitor și textier de muzică folk” etc.
Sunt unii jurnalişti şi chiar unii muzicieni (bineînţeles din zona folk) care nu privesc cu ochi buni această "revenire" a lui Dan Chebac. Le simt ura şi frica. Ura pentru că a revenit cu un album modern, foarte bine orchestrat (numai Dan Andrei Aldea a putut face aşa ceva) şi a compus un nou album. Frica pentru că le poate lua pâinea de la gură celorlalţi, mai ales celor încremeniţi în proiect. Este ştiut faptul că marile case de discuri de la noi restricţionează accesul pe radiourile comerciale cu priza la public altor genuri muzicale sau interpreţi, muzicieni şi trupe de valoare de la noi. Ei controlează prin contracte "artiştii" de tip Smiley sau Ina, iar publicul ia ce primeşte gratis, fiindcă nu are altă opţiune la îndemână. Noi avem o piaţă muzicală foarte mică şi auditoriul nu are resurse pentru a cumpăra mult şi mai ales nu are nici discernământ pentru a se informa de unul singur... ia de bun ce găseşte în special pe „sfântul” YouTube...
„Am simțit din plin tot ceea ce spui, mai ales în privința lui Dan; dar, dacă l-ai întrebat asta, el e prea modest și bine educat ca să ți-o spună.” (Florin Bălănescu)
Rigurozitate şi fermitate = Florin Bălănescu, iar această carte se citeşte, se ascultă şi se oferă în dar prietenilor rămaşi... Un om dedicat, cu dragoste pentru oameni şi pentru muzica românească autentică. Bravos, Ioana! Ai realizat 204 pagini captivante despre un om de radio cu prestanţă şi coloană vertebrală, cum puţini mai există astăzi.
Radu Lupaşcu
25 august 2023
Intercity Bucureşti - Deva