Arta Sunetelor

 

Cum a fost la Woodstock

Interviu cu Vera Ranković, participantă la Festivalul de la Woodstock din 15-18 august 1969

Nu aș vrea să sune ca un verdict, dar cred că Woodstock a încheiat o epocă zbuciumată în America. Adevărul trist este că noi nu am schimbat lumea, în schimb am devenit o Americă a corporațiilor. Chiar dacă ne-am definit ideile și valorile, am eșuat să le transmitem generației care a urmat; nepoții noștri nu au cunoștință despre ceea ce a fost istoria noastră recentă și nu știu mai nimic despre Woodstock.” Așa scria Ralph H. Turner, distins sociolog american, cu un aport fundamental în dezvoltarea domeniului comportamentului colectiv și al mișcărilor sociale.

Cum a fost perceput acest marker socio-cultural în partea noastră a lumii, ferecată, atunci, în spatele Cortinei de Fier, este mai greu de descris acum, după cîteva decenii de democrație, atît de dorită și visată cîndva. Ecourile adunării spontane a peste 460.000 de tineri în jurul triadei muzică/pace/iubire au ajuns, cumva, pînă în România. Despre acest subiect, s-ar putea întreprinde un studiu, cît mai există martori care pot istorisi experiența acelor vremuri.

Dintre toți cei prezenți la Woodstock Music and Art Fair, denumirea oficială a festivalului intrat în memoria colectivă ca Woodstock, unul nu a mai părăsit locul nici pînă astăzi; atît a fost de fascinat de mirajul acelei trăiri. Duke Devlin, hippie ajuns în acel curent de entuziasm al mișcării tinerilor la Bethel, unde s-a desfășurat evenimentul, a decis că nu va mai pleca. Trăiește și acum. Acolo. „Nu am mai avut un weekend ca acela, s-o spun așa. A fost un loc al fericirii, toate s-au legat atît de bine. Muzica a fost fabuloasă, apoteoză a acestei culturi; știți, regele și regina, Jimi [Hendrix] și Janis [Joplin].”– a mărturisit el într-un interviu publicat de Spectrum News în 2023.

Prin intermediul Internetului, am descoperit, în 2019 – cînd s-au împlinit 50 de ani de istorie tumultuoasă, iar în presă, pe ici, pe colo, fără multă emfază, s-a mai scris despre festival –, o persoană din vecinătate care a fost prezentă atunci în mulțime, a trăit evenimentul. Vera Ranković, fostă traducătoare și jurnalistă la RTS (Radio-Televiziunea Serbia) din Belgrad, fusese, în acei ani, la studii în S.U.A., la Boston, unde a frecventat liceul și, apoi, Facultatea de Arte. În vara anului 1969, ca studentă, s-a dus cu grupul de prieteni și colegi la unul dintre numeroasele festivaluri de rock în aer liber organizate în acea perioadă; așa s-a întîmplat să ajungă la Woodstock. Am găsit modalitatea să o contactez și să-i transmit rugămintea de a-mi răspunde la cîteva întrebări despre experiența trăită.

– Cum ați ajuns la Woodstock?

A fost unul dintre festivalurile la care mergeam vara ca o gașcă de „cergari” [oameni înveliți în cergi, care se deplasează în caravane]. Festivalurile muzicale erau la modă, iar, cînd am ajuns acolo [la Woodstock], nu am fost conștienți la ce eveniment istoric participăm. Eram cu o gașcă de prieteni de la facultate, colegi studenți. Aveam un combi tip „van” [furgonetă sau microbuz] cu care mergeam vara la festivaluri. Noi eram hippie, cu tot ce presupune asta, și așa ne petreceam verile.

Woodstock promitea să fie un eveniment mare sau doar încă unul din festivalurile verii?

Așa e, erau o mulțime de nume cunoscute, dar cele mai mari nu erau acolo. Nici Rolling Stones, nici Bob Dylan, nici Led Zeppelin. Cei care au venit erau încă în curs de afirmare, nu erau legende, nici de Jimi Hendrix, nici despre Janis Joplin nu se putea spune asta; ei încă mai penetrau acele bariere muzicale și culturale. Ce a fost important pentru mine atunci? Eram acolo, într-o gașcă. Trăirile au fost la scară mare,intense. Era o scenă în depărtare, se auzea muzica, dar nu asta a fost cel mai important pentru noi. A fost un motiv bun să ne adunăm acolo și ne-am adunat, într-adevăr, foarte mulți. Unii spun că eram peste o jumătate de milion; imaginați-vă ce înseamnă să se adune atîția! Am petrecut acolo patru zile. Muzica se auzea permanent. A fost muzică, ploaie, soare, dormit, ședere, plimbări. În tot acest timp, nu au fost nici poliție, nici oameni de ordine și nu au fost probleme, incidente sau violență. Nici măcar nu s-a certat nimeni! Puteți să vă imaginați asta?

Pace și dragoste. Peace and love.

–Da, aceasta a fost mișcarea hippie. A început, de fapt, de la The Beatles, care au lansat acest mod alternativ de viață. Întîi, părul lung, un simbol al mișcării hippie. Cînd s-a întîmplat Woodstock-ul, în ’69, mișcarea hippie a ajuns la apogeu. Aceasta a fost, cum se spunea în America, „counterculture”, iar la noi s-ar spune subcultură. Hippie nu erau niște sărăntoci, dezaxați sau narcomani, ci, dimpotrivă, veneau din familii bine situate – în general, cu studii –, majoritatea studenți. Au fost și extrem de implicați politic. În acea vreme, Războiul din Vietnam a luat amploare și s-a introdus mobilizarea obligatorie. Pe de o parte, te duci la festivaluri muzicale, pe de altă parte participi la demonstrații de protest. Mergeam la Washington să protestăm. Ca studenți la Arte, făceam pancarte grafice împotriva Războiului din Vietnam. Muzica aceea a reflectat o percepție a lumii diferită de cea a părinților noștri. Erau anii ’50, oamenii foarte rigizi, societatea de modă veche, patriarhală. În anii ’60, generația „babyboom” atingea majoratul și s-a revoltat împotriva filosofiei materialismului, împotriva faptului că, după facultate, trebuia să intri într-o corporație, să ai un „dress code”, să faci credite și să ai datorii. Totuși, anii ’60 și ’70 au fost prosperi, poate cei mai buni ai secolului trecut, căci, atunci, clasa de mijloc a fost cea mai numeroasă în America. Atunci, oamenii își puteau permite să cumpere o casă; asta este diferența față de vremurile de acum. Tinerii care absolveau o facultate aveau viitorul deschis, așteptări că fiecare an ce vine va fi mai bun. Acum, trăim contrariul: schimbări climatice, prăbușiri financiare, tot felul de probleme. Mișcarea hippie nu a fost foarte răspîndită – poate vreo 20 de milioane de hippie în toată America. Nu a fosto mișcare masivă, dar a promovat alte valori, altă muzică, altă imagine, altă atitudine, o relație deschisă față de droguri.

Drogurile au adus, însă, o serie de probleme atît în plan personal, cît și în societate. Pe voi cum v-a afectat asta?

–În general, oamenii care consumă droguri o fac pentru că sunt nefericiți și vor să evadeze din realitate. În America, noi luam marijuana, dar nu la modul serios. Tot atunci, a apărut și LSD – la început, legal. A fost o explorare a sinelui ascuns, a propriei conștiințe și o modalitate de a te raporta altfel la lume.

Аlcool?

–Prea puțin, poate bere. În Europa, era o cu totul altă raportare la consumul de alcool; era mult mai prezent în evenimentele sociale, se bea mai mult. În America, nu era așa; aproape fiecare stat avea interdicții, nu se vindea minorilor, în unele state era chiar interzis.

Cum a fost la Woodstock? Ce s-a consumat?

–Acolo, au fost multă iarbă și LSD. Dar nu asta a fost cel mai important aspect; nici sexul. Erau și astea, evident; mulți tineri, hormonii activi. Însă, în societatea mare, s-a perceput că acolo s-au adunat niște elemente promiscue ale societății, niște decadenți.

Așa a reflectat presa de atunci?

–Da, presa conservatoare a scandalizat toată societatea. După aceea, au mai schimbat tonul, cînd părinții tinerilor care au fost la Woodstock s-au adresat ziarului „New York Times” și le-au scris: „Ne pare rău, dar reflectați denaturat totul. Acolo, nu a fost niciun pericol, nu a fost violență, nici droguri grele. Au fost niște copii care au ascultat și s-au bucurat de muzică.” Dacă am descrie acea perioadă, de la The Beatles pînă la filmul „Hair”, ați putea vedea că asta a fost o mișcare care, prin forța împrejurărilor, s-a stins, însă nu înainte de a se răspîndi în întreaga lume. A fost și la noi; suntem la periferie, dar și la noi au ajuns niște ecouri. A fost și la noi păr lung, îi trimiteau pe tineri cu forța la tuns. Tatăl meu a fost profesor la liceu și era foarte zelos în privința asta.

S-au putut identifica și aici tinerii cu mișcarea hippie?

–A fost ceva, dar într-o măsură mult mai redusă, pentru că, în primul rînd, noi nu am avut o clasă de mijloc dezvoltată. Faci parte din această mișcare dacă ești asigurat din punct de vedere material încă din copilărie. Doar așa îți poți permite să respingi lucrurile materiale în căutarea unei iluminări spirituale.

Să revenim la Woodstock. S-au creat blocaje pe șosele, o masă imensă de oameni. Ați intrat gratuit, așa cum s-a întâmplatde la un moment dat?

–Da, am intrat gratuit. Se așteptau la 150.000 de oameni, atîtea bilete s-au vîndut. Dar noi ne-am dus și ce-o fi, să fie! În final, au ajuns peste 450.000, poate mai mulți. Gardurile s-au nivelat și s-a spus că accesul este liber. După aceea, am citit că organizatorii au plătit cîțiva ani datoriile, căci nu au cîștigat nimic din tot acest eveniment; dimpotrivă.

Care dintre participanții de pe scenă v-au impresionat mai mult?

–Mie mi-au plăcut Joe Cocker, Creedence Clearwater Revival (eram fana lor), Janis Joplin, Jimi Hendrix... Toți ăia mari – Jefferson Airplane, Crosby, Stills, Nash & Young, The Who. Toți au devenit foarte cunoscuți după aceea.

Cînd ați realizat că ați participat la un eveniment irepetabil?

–Mult mai tîrziu. Acest festival a fost unul dintre cele multe la care mergeam, dar i s-a dus vestea datorită numărului mare de spectatori și artiști, a devenit un simbol al epocii hippie.

Vă amintiți de unele situații mai deosebite de la Woodstock?

–Îmi amintesc de ploaie. De cîteva ori, au fost niște averse teribile, care au durat ore în șir. Din fericire, noi aveam microbuzul în care ne-am retras și ne-am ferit. S-a creat și noroi, pe alocuri pînă la genunchi. Concertele s-au intrerupt de cîteva ori; din cauza asta, a întîrziat și recitalul lui Hendrix. A fost ultimul în program și, din cauza întreruperilor cauzate de ploaie, totul s-a decalat cu cîteva ore. Fiecare grup cînta o oră, o oră și jumătate, așa că Hendrix, care trebuia să înceapă pe la ora 4,00 dimineața, a ajuns să urce pe scenă abia luni, la ora 9,00. Mulțimea, marea majoritate, a plecat sau se pregătea să plece; unii au mai rămas să-l asculte.

Se spune că au mai rămasdoar vreo 30.000.

–Așa e. Atunci, a cîntat imnul în manieră psihedelică și a intrat în legendă. În cultura asta, au fost cîteva aspecte interesante. Această „psihedelia”, luminile, combinate cu LSD, acutizarea percepțiilor, a simțurilor. A fost și componenta indiană, care era la modă atunci, promovată de The Beatles – vă mai amintiți de Ravi Shankar. Au fost multe culori în vestimentație, macramé și... părul, care trebuia să fie lung și frumos la toți – bărbați și femei. Poate că cel mai important aspect în toată povestea asta au fost spontaneitatea și imprevizibilul unei adunări atît de masive; nimeni nu s-a așteptat să vină atîția oameni. Am citit, mai tîrziu, că într-un orășel aflat la 50-60 de kilometri de Woodstock au fost grupate trupe ale Gărzii Naționale pregătite să intervină dacă s-ar fi creat vreo situație. Însă nu au fost probleme; deloc. Se știa că hippies nu creau probleme; a fost una dintre trăsăturile lor.

Perioada anilor 1967-1970 a fost una cu totul specială. A fost Summer of Love (Vara iubirii), revoluția conștiinței, eliberarea de tabuuri, afirmarea unei noi viziuni bazate pe trăire și experiment. A fost vremea în care mișcarea hippie, The Black Panthers, Muhammad Ali, Martin Luther King, Malcolm X, Vietnam și Robert F. Kennedy au înfăptuit o mutație în viața și filosofia socială nu doar în S.U.A. Odată cu The Beach Boys și The Beatles, a explodat muzica noii generații: Jimi Hendrix, Sly Stone, James Brown, The Doors, Led Zeppelin, Santana. S-a simțit un suflu nou, desprins din moștenirea muzicală și spirituală a unor temerari precum Woody Guthrie, Muddy Waters și John Coltrane. A fost un timp al trezirii sociale, al schimbării și neliniștii, al revelației și descoperirilor, al protestului, progresului și încercărilor. Woodstock a fost o bornă a tuturor acestora, de care unii dintre noi am aflat la mare distanță (în timp și, mai ales, în spațiu), dar am rămas atît de marcați de parcă am fi fost acolo.

Mimo Obradov

28 aprilie 2024

Vera Ranković.jpg

Urban Blues Fest

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Andy portrait.jpg

Manta Portrait.jpg

Insula de blues poster.jpg

Albiter 50.jpg