THE SPRING OF HOPE

Neîndoielnic, cea mai antipatică semnificaţie grafică din cele şapte ale gamei muzicale a fost, de mai bine de un an, nota RE ca silabă-preambul a vocabulelor restrişte, renunţare, restricţii, regres, reprimare, rezişti, repaus acasă... Cu literele silabei inversate, ne-a rămas doar spERanţa că, într-o zi, vom reveni la ce-am fost, ce-am trăit, ce-am realizat – între timp slujitorii artei sunetelor cultivând comandamentul moral al pregătirii profesionale pentru o atare proximă eventualitate.

Este şi justificarea serialului de manifestări live (muzicale, dar fără public de faţă, substituit cu virtuali melomani – auditori ai posturilor Radio România Cultural, Radio România Muzical ca şi căutători pe Facebook), serial iniţiat la început de an 2021 pe scena Sălii din strada General Berthelot a Societăţii Române de Radiodifuziune. Cu concerte din două în două săptămâni, joia, de la orele 19.00 în direct! În două formule de componenţă: combo şi big band.

Având pe frontispiciu denominaţia „THE SPRING OF HOPE”, concertul susţinut în seara de 25 martie de Big band-ul Radio sub competentul management dirijoral al lui Ionel Tudor, s-a dorit a fi concretizarea în culoare de sunet a unui program aproape în totalitate inedit – o primăvară a speranţei alăturând secvenţe din coloanele sonore ale unor notorii pelicule cinematografice marca „Hollywood”, teme care s-au bucurat prin ani şi de statutul de hit aparţinând contextului unor genuri / specii sonore precum pop, funk, R – redimensionate însă în înveşmântări de jazz pentru orchestre de gen. Dacă nu odată Big band-ul Radio a apelat la solişti anume invitaţi, de astă dată fură valorificate exclusiv forţele artistice din line up-ul prestigiosului ansamblu! Cât priveşte selecţia celor unsprezece întruchipări sonore, structura programului a aparţinut conducerii Big band-ului Radio şi deopotrivă, unora dintre instrumentiştii acestui colectiv.

Primele două compoziţii culese din domeniul soundtrack s-au datorat celebrului grup Earth, Wind & Fire, mai precis unora dintre membrii săi precum Maurice White, Verdine White, titlurile acestor teme fiind „DANCE MIX” – în aranjamentul lui Paul Martha – şi „FANTASY” – aranjor Mark Taylor, cu un inspirat solo creativ al lui Cătălin Milea la saxofon tenor. Conferind un indice valoric în plus firescului melodic al pieselor, pasta sonoră policromă rezultată din aranjamentele de jazz a cucerit şi prin pulsaţia vitală a ritmului. De notat versatilitatea instrumentală a interpreţilor George Natsis care a alternat claviatura pianului electronic cu aceea a pianului acustic şi Adrian Cojocaru, titular al partidei de tromboane, dar şi iscusit percuţionist.

Tinereţea fără bătrâneţe a melodiei „EVERGREEN” compusă în anii ’70 ai veacului trecut de Barbra Streisand ca piesă de soundtrack, dar beneficiind peste decenii şi de o versiune pentru big band semnată de aranjorul Ian Freebalm-Smith, a rezonat în tonuri baladesc-nostalgice relevate de tonul confesiv, învăluitor, sensibil, propriu saxofonului tenor al Dianei Suciu care a dominat solistic întreaga derulare a piesei...

Prin modificare de ambient, a fost apoi rândul altui membru al partidei instrumentelor de suflat cu ancie, creativul Paolo Profeti la saxofon alto, să se afirme solistic, susţinând patetic, incisiv, cu intensă implicare afectivă atât conductul melodic, cât şi variaţiunile improvizatorice conferite meditativei teme „AGAINST ALL ODDS” – datorată notoriului baterist, lider de big band Phil Collins (fost şef al grupului Genesis), temă regândită jazzistic cu bun gust de David Stone.

Specifică filonului latino-american, creaţia lui Barry Manilow, Jack Feldman şi Bruce Sussman numită „COPACABANA” a apărut prefaţată cu o fermă definire a cadrului rimic de către bateristul Laurenţiu Zmău şi percuţionistul Adi Cojocaru. Magma vitală a sound-ului orchestral atât de pitoresc şi stenic a dobândit un plus de pregnanţă prin soloul de ghitară al tânărului şi talentatului Liviu Negru, depănarea în tutti fiind pigmentată periodic de spasmodice încleştări ritmice ale tandemului timbral baterie / percuţie.

Cea mai cunoscută, mai acreditată creaţie a trompetistului pianist compozitor Chuck Mangione,  „CHILDREN OF SANCHEZ”, temă principală a muzicii filmului omonim, s-a materializat sonor în versiunea de aranjament a lui a lui Keith Foley, graţie tălmăcirii pline de strălucire, de nerv realizată de Big band-ul Radio energizat de gestul ferm al dirijorului Ionel Tudor. Purtător de melodie la începutul şi finalul secvenţei, Silviu Groaza la flugelhorn a instituit un insolit şi dinamic dialog interinstrumental cu trompetistul Sebastian Burneci. Acestuia i-a revenit în continuare rolul de protagonist al altei piese cu colorit exotic, „CUBAN PETE” de Joseph Norman, în aranjamentul lui Jack Mason, care a impulsionat discursul orchestral prin modulaţii succesive la semitonul superior, atribuind o fermă susţinere din partea secţiei ritmice: aceasta cuprinzându-i pe George Natsis - claviaturi, Eugen Tegu - ghitară bas, Liviu Negru - ghitară, Laurenţiu Zmău - baterie, Adrian Cojocaru - percuţie. Şi pentru că eruditul, mereu bine informatul prezentator Cristian Marica a găsit cu cale, înainte de anunţarea piesei următoare, să-i numească explicit pe toţi membrii big band-ului, o vom face şi noi: astfel, partida brass (a instrumentelor de suflat din alamă) i-a inclus pe trompetiştii Silviu Groaza, Sebastian Burneci, Laurenţiu Moise şi pe tromboniştii Adrian Cojocaru (cum spuneam, şi percuţionist), Florian Radu, Ciprian Partenie, iar la trombon bas Andrei Bolbocean; secţia reeds (instrumente de suflat cu ancie) i-a alăturat pe Diana Suciu - saxofon tenor, Evgheni Mamot - saxofon alto, Paolo Profeti - saxofon alto, Cătălin Milea - saxofon tenor, Cozmin Stanciu - saxofon bariton şi clarinet.       

Cel de a optulea moment muzical al programului, provenind din genul pop adaptat contextului soundtrack, a fost „DON’T LET THE SUN GO DOWN ON ME” de Elton John pe text de Bernie Taupin, în aranjamentul lui Jay Chattaway (aranjament de factură swing mediu), cel care l-a readus pe Adrian Cojocaru la trombon, din aceeaşi familie de instrumente cu culisă Florian Radu deţinând de astă dată un rol solistic-cheie în întrega derulare (temă, variaţiuni improvizate). Interesantă şi ştafeta melodică de alură polifonică generată la un moment dat între suflători.

O inopinată surpriză a adus-o cu sine interpretarea celei de a noua piese, purtând titlul „BANDSTAND BOOGIE” – sub autograful comun Charles Albertine, Barry Manilow, Bruce Sussman şi al aranjorului John Higgins. În susţinerea ei, trompetistul flugelhornist Silviu Groaza a marcat – după opinia noastră – revirimentul concertului, el cântând la... trombon şi dovedind că stăpâneşte la fel de bine şi acest instrument. Şi de această dată el a angajat un dialog cu colegul de partidă Sebastian Burneci, în travaliul variaţional ei partajând rolul solistic cu alţi doi excelenţi instrumentişti ai ansamblului, Liviu Negru dezlănţuit pe corzile  ghitarei şi succesiv, Cătălin Milea arcuind sunete măiastre emise de saxofonul său tenor.

Un moment aparte l-a constituit evocarea personalităţii accentuate a aceluia care a fost celebrul muzician român de reputaţie internaţională Peter Herbolzheimer, prieten de suflet al Big band-ului Radio în ultimii săi ani de viaţă şi activitate, prolific compozitor şi aranjor, inclusiv autor al vibrantei creaţii „BALLAD FOR A FRIEND” inclusă ca penultim act sonor al concertului, cu acelaşi neobosit Silviu Groaza, solist la flugelhorn.

Epilogul a avut darul de a ne readuce în memorie un faimos standard al jazzului, preluat în sute de versiuni interpretative, creat de Henry Mancini sub titlul „DAYS OF WINE AND ROSES”. Fără îndoială, nota maximă se cuvine înainte de toate aranjamentului foarte bine scris, inclusiv admirabilului chorus în pachet de saxofoane. De menţionat şi intervenţiile de baterie solo ale lui Laurenţiu Zmău inserate spre finele piesei.

Paleta timbrală şi expresivă ce a erupt în nuanţe şi tente vii, revelând triumful melodicităţii, generozitatea armoniilor, vigoarea ritmurilor fremătăroare şi, neîndoielnic, ţinuta aporturilor instrumentale solistice ce au vădit fantezie, gust şi înalt profesionalism – iată argumente ale atractivităţii legitimate prin firescul, dezinvoltura, patosul exprimării ideilor muzicale de către ansamblul de elită care a fost şi este Big band-ul Radio!

Florian Lungu
3 aprilie 2021

Capturi foto: Marius G. Mihalache