SNOWY Blues WHITE

“Am cântat pe albumul Animals, care însă n-a apărut decât în varianta cu opt piese pentru SUA”... ”Am participat împreună cu Pink Floyd la turneul cu Animals şi la cel cu The Wall ...”Ei m-au căutat la telefon. De fapt, au încercat să mă găsească la telefon, dar nu m-au găsit, după care managerul lui Kate Bush, care stătea cu mine pe stradă, mi-a spus: <Te caută managerul lui Pink Floyd, poate ar trebui să-l suni>. Şi am sunat şi el mi-a spus că tocmai terminau de înregistrat un album şi au hotărât că le mai trebuie o chitară şi că mai vor un chitarist pentru toate concertele live? Şi-am zis că mă interesează şi aşa s-a făcut că am ajuns să cânt cu Pink Floyd”.

Terence Charles White a crescut în Isle of Wight, chitarist complet autodidact, care a primit prima chitară cadou de la părinţi, la vârsta de zece ani. La 11 ani a auzit primele acorduri de blues. Atunci a ştiut că blues-ul lui B.B. King, Buddy Guy, Albert King şi Otis Rush se va cuibări în inima lui şi-i va marca existenţa. S-a mutat la Stockholm în 1965, când avea şaptesprezece ani, şi-a petrecut acolo un an, cântând într-un trio denumit The Train. În 1968, şi-a cumpărat chitara Gibson Les Paul Goldtop. Cu câţiva bănuţi în buzunar, se mută la Londra în 1970, unde găseşte de lucru ca muzician ocazional şi ca membru în grupul Heavy Heart. Şi-a făcut un nume printre muzicienii locali şi a devenit respectat ca interpret plin de gust şi om cu care este uşor să te înţelegi. În 1974, a participat la un turneu pe coasta de est a Americii, unde a ajuns până la New Orleans şi a descoperit că îi place enorm viaţa „pe drumuri”. În această perioadă îl va cunoaşte pe celebrul chitarist Peter Green, cu care avea să devină prieten pe viaţă şi împreună cu care va cânta foarte mult. Peter Allen Greenbaum a fost membru fondator, primul mare chitarist al grupului Fleetwood Mac şi cel care conturat stilul primei perioade din activitatea bogată a acestui grup. Ulterior, Snowy White a apărut pe albumul solo lui Green, “In the Skies”, un album de succes, înregistrat în 1977 împreună cu Peter Bardens, organistul grupului Camel! Snowy a colaborat la “naşterea” celebrei piese “Slabo Day”, un hit pentru Peter Green, care a contribuit la revenirea sa pe scena muzicală internaţională, după o absenţă de 9 ani.

Stilul Snowy White este curat şi liniştitor. Frazarea este discretă şi emotivă, iar solo-urile sunt tăişuri uşor-aspre de ritm, domolite cu graţie şi abilitate tehnică. Snowy Blues White este reprezentantul de seamă a unei şcoli de blues britanic, muzicieni a căror sonoritate, tehnică şi stil combină originalitatea blues-ului cu emoţia rock-ului contemporan.

Snowy Whitele fusese recomandat celor de la Pink Floyd de fostul manager al lui Kate Bush, Hilary Walker, pe când aceştia căutau încă un chitarist pentru turneul live cu In The Flesh, din 1977. Numărul solo al lui White de pe “Pigs On The Wing”, chiar dacă nu a intrat în versiunea finală înregistrată a albumului „Animals” (dar apare pe versiunea cu 8 piese, americană şi japoneză), a fost rezultatul primei sale colaborări cu ei. Nick Mason a recunoscut ulterior că i-a făcut plăcere să lucreze mai mult decât la ”Wish You Were Here”... În cadrul turneului, White începea spectacolul cântând la bas în piesa „Sheep” şi avea câte un solo în piesele „Have a Cigar” şi “Shine On You Crazy Diamond”, partea VIII. La mijlocul anilor şaptezeci, Snowy a cântat în numeroase formule, şi-a perfecţionat deprinderile de interpret de studio şi a început să îşi compună propriile materiale.

În 1979, Scott Gorham, chitaristul titular de la Thin Lizzy, l-a văzut pe White cântând cu Pink Floyd la New York, în timpul turneului In The Flesh, şi l-a abordat, propunându-i să se alăture trupei sale. Colaborarea cu aceste două trupe s-a dovedit a fi foarte complicată: invitaţia de a repeta pentru show-ul live cu The Wall al lui Pink Floyd a venit în acelaşi timp cu cea de a deveni membru permanent al lui Thin Lizzy, împreună cu care a înregistrat şi compus albumele „Chinatown”şi „Renegade”, două albume de succes ale grupului irlandez. Snowy White a fost membru în trupa Lizzy aproape doi ani, între 1980 şi 1982, alături de Scott Gorham, Brian Downey şi regretatul Phil Lynott. După el a venit în trupă numai puţin celebrul chitarist John Sykes (ex. Tygers of Pan Tang, ex. Badlands şi după Lizzy la Whitesnake).

Legătura dintre White şi Pink Floyd s-a prelungit şi în deceniile următoare. A fost invitat de fostul basist al lui Pink Floyd, Roger Waters, să participe la o nouă interpretare a albumului “The Wall - Live In Berlin”, în 1990, lângă ruinele Zidului Berlinului, împreună cu muzicieni de valoare ca: Rick Danko, Levon Helm, Van Morrison, Sinéad O'Connor, Cyndi Lauper, Marianne Faithfull, Joni Mitchell, Bryan Adams, etc. De asemenea, Waters l-a convocat la concertul intitulat ”Legendele chitarei”, de la Sevilla, din 1991. În 1999, White i s-a alăturat lui Waters pentru turneul In the Fleshdesfăşurat în Statele Unite, care a fost un succes. În 2000, Waters a organizat un nou turneu în America, de data aceasta înregistrând un album şi făcând un film al spectacolului. Şi, din nou, între februarie şi iulie 2002, White a participat la un turneu mondial împreună cu Roger Waters. White a participat, alături de Waters, la turneele cu “The Dark Side of the Moon Live” din iunie 2006, cântând în Europa, America de Nord, Australia, Asia şi America de Sud. De asemenea, a cântat împreună cu Waters la Live Earth.

David Gilmoura fost invitat pe albumul lui White din 1994, ”Highway to the Sun”, pe care apărea în piesa “Love, Pain and Sorrow” cântând la chitara Fender Stratocaster, cu pedală Digitech Whammy, şi care s-a înregistrat în studioul plutitor al lui Gilmour, The Astoria. Un album foarte bun, poate cel mai bun din punct de vedere al esteticii muzicale şi ... al invitaţilor: David Gilmour, Chris Rea, Gary Moore, John Rabbit Bundrick şi Paul Carrack. Pe lângă aceste celebre apariţii, albumul semnalează prezenţa şi a doi tineri muzicieni olandezi de origine indoneziană, Juan van Emmerloot (tobe) şi Walter Latupeirissa (bas şi chitară ritmică). Tot la bas şi chitară ritmică apare şi Kuma Harada, prietenul său, de la primul album.

Următorul proiect de album al lui White s-a intitulat “Gold Top”, după chitara sa Gibson Les Paul Goldtop Standard. El includea materiale mai vechi la care participase White încă din 1974 şi până în 1996, între care două piese cu Thin Lizzy, improvizaţii cu Peter Green din albumul “In the Skies”, cu Al Stewart din „Live in Philadelphia” (1974), ca şi singura versiune completă a piesei „Pigs on the Wing”, cu originalul solo al lui White. Această compilaţie este un fel de CV al artistului, liantul care uneşte o piesă de alta, fiind sensibilitatea şi maiestria artistică deosebită a acestui mare chitarist. O selecţie de 79 de minute care include şi piesa “Drop In From The top” de pe albumul regretatului Richard Wright, ”Wet Dream” din 1978. ”Wet Dream”este un album care e rezultatul colaborării cu Floyd, după turneul cu Animals. "Rick pregătea un album solo şi mi-a zis că pleacă în sudul Franţei pentru câteva luni, ca să facă acolo un album. Nu voiam să merg şi eu? Mda, cum să nu...” Hitul single „Bird of Paradise” este una din compoziţiile cele mai cunoscute ale lui Snowy şi pe care o regăsim pe albumele ”Gold Top”, White Flames 1 (1983), “King Solomon's Goldmine”- Various Artists (Repertoire Records, 1995) şi “The Way It Is” (2005). Este desigur şi preferata subsemnatului.

Alte colaborări notabile ale lui Snowy sunt incluse pe albumele lui: Philip Lynott – „Solo in Soho”(1980 chitară - 2 piese), Thin Lizzy – „Life” (1983 chitară - 3 piese), Pink Floyd – „Is There Anybody Out There? The Wall Live” 1980–81 (chitară numai concertele din 1980), Jim Capaldi - One Man Mission (1984 – chitară ritmică şi principală), Michael Moorcock & Deep Fix – “New Worlds Fair”(chitară, 1975), Jonathan Kelly's Outside -„...Waiting On You” (1974, chitară şi voce), Linda Lewis - Not A Little Girl Anymore (1974, chitară), Tom Newman & Friends - Snowblind (1982, chitară electric şi slide).

Snowy Whitea înregistrat cinci albume împreună cu trupa sa, White Flames. Primele trei au fost “No Faith Required”, din 1996, „Little Wing”, din 1998, şi „Keep Out: We Are Toxic”, din 1999. „Little Wing”este considerat de critică cel mai bun album solo al său! Numele albumului este preluat după piesa lui Jimi Hendrix, pe care o “săvârşeşte” aici într-o variantă de excepţie. Este un album aventuros, cu provocări noi, cu destule reuşite şi pe care, calitatea înregistrării îl recomandă cu prioritate. Un nou album White Flames în trio, intitulat „Restless”, a apărut în mai 2002. În primăvara lui 2005 a ieşit albumul “The Way It Is”, cu patru membrii: Richard Bailey (tobe/percuţie), Walter Latupeirissa (bas) şi Max Middleton (keyboard). A fost realizat şi pus în vânzare şi un DVD, The Way It Is ... Live! Deşi a lansat trei dvd-uri pe piaţa muzicală, “Live From London” din 1984, „Introspective” din 2006, vă sfătuiesc să căutaţi în primul rând The Way It Is ... Live din 2005. Această variantă (DVD plus CD), este cel mai aproape de sensibilitatea şi talentul acestui chitarist cu inclinaţii evidente spre note curate şi simple, expresie conceptuală melancolică şi rafinament artistic. Aici veţi găsi şi cea mai delicată variantă „Little Wing”.

Din 2008, White a format o trupă nouă, denumită The Snowy White Blues Project. Nu este prima sa formulă pură de blues. A mai existat Snowy White’s Blues Agency ce a lansat 2 albume “Change My Life”în 1988 şi ”Blues for Me”, următorul an. Este prima sa încercare de blues cu care aduce recunoştinţă mentorilor săi. Un proiect bun cu nuanţare stilistică bună, dar cu mijloace modeste şi cu înregistrări puţin mulţumitoare pentru (re)numele său. Albumul „In Our Time of Living”a ieşit anul trecut în luna aprilie şi din punct de vedere artistic este proiectul de maturitate componistică şi de expresie blues-istică, cel mai valoros. Din grupul său fac parte Matt Taylor - chitară/vocal, Ruud Weber - bas/vocal, Juan van Emmerloot - tobe, şi Snowy White - chitară/vocal. Probabil că acest album este în promovare şi pentru concertul de la Bucureşti (se găseşte la rockshop) şi va veni tot în această componenţă, ceea ce va garanta succesul evenimentului organizat de Ioan Big şi Event Plus. Tot în 2009, Repertoire Records a lansat dublul album – “The Best Of Snowy White” – ce cuprinde 2 CD-uri cu 22 piese, ce totalizează 109 minute din creaţia sa şi un booklet cu detalii cronologice şi fotografii inedite din activitatea de aproape 30 de ani. Pe 3 martie a.c. Snowy White va împlini 62 de ani.

Radu Lupaşcu
03 ianuarie 2010