Rezident EX - Cyber Faber

„Piesa Cyber Faber este, poate, o imagine în oglindă a acestei perioade în care totul se aseamănă din ce în ce mai mult cu o realitate virtuală, la care noi ne ‘adaptăm’, parcă, fără să vrem şi, totuşi, cu o curiozitate de şoricel care aleargă prin labirint spre necunoscut.

Poate că este prea simplu sau simplist să spui că trăim o insingurare a individului şi tot mai mult ne ‘întâlnim’ şi comunicăm prin calculator sau smartphone, dar până la urmă asta este realitatea. Cred că toţi avem în minte imaginile din mijloacele de transport, cu călătorii privind ca hipnotizaţi pe telefoanele mobile, fiecare pentru el sau, şi mai exemplificator, un grup de tineri pe o terasă, la o masă, fiecare trimiţând şi primind mesaje, uitând că sunt faţă în faţă şi s-au întâlnit pentru a fi împreună.

Lumea din jurul nostru se schimbă foarte rapid şi nu întotdeauna în avantajul nostru, zic eu.

Totul se întâmplă însoţit de acest paradox al lumii moderne, cu accesul la nenumărate informaţii şi tot atâtea posibilităţi, şi cu toate acestea, viitorul spre care ne îndreptăm este mai incert decât oricând. Ce-a mai rămas din acel Homo Faber, Omul inovator, care controla mediul înconjurător şi-l transforma în folosul său ca în conceptul filozofic a lui Hannah Arendt?

Astăzi avem un om cu handicap care nu mai poate trăi fără tehnica care-l înconjoară şi de care este dominat din ce în ce mai mult. Rezultatul pare un personaj egocentric, dar singur, şi cumva incapabil să mai oprească acest carusel în care parcă s-au urcat, frenetic, toţi, ca la o petrecere, chiar şi cei care trebuiau să-l conducă. Iar acum, cu stupoare, ne-am trezit că nu mai are nimeni cum să apese pe butonul de oprire.

Piesa Cyber Faber am compus-o acum cinci ani, cu mult înainte de această pandemie, care doar a accelerat şi accentuat toate aceste aspecte dure ale unei relaţii interumane din ce în ce mai ‘virtuale’ şi cu un contact direct inexistent, ca în romanele SF. Dar poate că, în toate astea, este şi o şansă, şi anume, să ne dăm seama ce este important în acest zbor scurt, de la pământ spre pământ.” (Tavi Iepan)

Interviu cu Tavi Iepan

Aveţi de gând să refaceţi, după pandemie, traseul turnului de lansare al albumului Audio Doping?

Ar fi de dorit să avem un turneu, dar anul acesta nu poate fi vorba de aşa ceva, pentru că încă nu este nimic predictibil, deşi măsurile actuale de relaxare ne induc o oarecare euforie şi s-ar putea crede că, în scurt timp, se va trece la "busines as usual". Iar în cazul nostru, pentru un turneu, trebuie ceva coordonare şi logistică în plus ca să aduci membrii grupului de la Hamburg, Londra, Berlin, Atena şi Bucureşti, unde locuiesc Rezidenţii acum.

Eu cred că publicul are nevoie de voi în aceeaşi măsură ca voi de el. Cu toate acestea, se poate pune întrebarea, dacă după această perioadă, în care am suferit cu toţii, ne vom apropia mai mult de muzica rock pe care o îndrăgim atât de mult!?

Sigur ca da, a fost o despărţire dureroasă de ambele părţi şi doar contactul pe net nu poate înlocui magia care se întâmplă la un concert live. Plus transformările din viaţa socială şi toată bulversarea adusă de această pandemie. Cu toate acestea, poate deveni şi un moment de "trezire" pentru unii dintre noi, ca să ne dăm seama ce este important şi cât de repede şi imprevizibil se poate schimba totul în acest "mic" loc din univers de care avem atât de puţin grijă şi unde totul este în interacţiune.

Crezi că media vă va sprijini mai mult, având în vedere faptul că artiştii au fost lipsiţi de resurse financiare? Eu nu observ o schimbare la radioul şi televiziunea naţională. Dimpotrivă, în pandemie, nu au oferit spaţiu radiofonic sau de televiziune pentru artiştii români independenţi. Au mers înainte cu programele lor fără audienţă… Cum se poate schimba asta?

Nu vreau să-i bag pe toţi în aceeaşi oală, dar nu cred că media se va interesa în mod special de soarta artiştilor. Media are treabă în special cu ea însăşi, mai ales într-o perioadă în care Fake News-ul a devenit ceva obişnuit, iar "Ştirea" este mult mai importantă decât adevărul. În privinţa conţinutului programelor radio şi tv am renunţat să mai sper prea multe. Uneori descopăr sau sunt plăcut surprins de unele emisiuni, dar acestea sunt foarte rare pentru un public larg. Asta înseamnă probabil că eu sunt un ascultător şi privitor de nişă fără să-mi doresc lucrul acesta neaparat. (ha ha ha) Lucrurile, pentru artiştii din genul pe care-l practic eu, se pot schimba numai prin iniţiative private care dacă reuşesc să coaguleze destui oameni şi idei vor putea să mişte ceva. În sensul acesta, mă bucur că a apărut în sfârşit o asociaţie a muzicienilor independenţi, ANMIR, care militează în această direcţie. Sper, cunoscându-i pe câţiva dintre membrii ei, cum sunt Rareş Totu, Florentin Milcof, Dudu Isabel sau A.G. Weinberger, să se întâmple ceea ce trebuia de mult să se întâmple. Pentru cei interesaţi, cu o căutare pe internet, puteţi să-i contactaţi foarte uşor.

Cum a fost viaţa voastră în Germania în această perioadă?

Cam peste tot în Europa a fost la fel, poate chiar mai strict decât în România, dar astea sunt mici diferenţe sau nuanţe.

Aţi avut starea necesară pentru a compune piese şi versuri pentru un nou album?

Chiar dacă nu am avut starea, am avut timp cât încape... (ha ha ha)

Dar procesul de creaţie depinde într-adevăr mult şi de "stare", iar starea indusă de pandemie nu era una prea optimistă, ar fi ieşit toate piesele în gama minor. Noroc că mai avem şi teme compuse înainte şi să sperăm şi după, pentru că nu-mi place de loc ideea asta vehiculată atât de uşor de unii, că trebuie să "trăim" cu virusul. Nu sunt adeptul vreunei teorii conspiraţioniste, dar nu vreau să mă "obişnuiesc" cu niciun virus, iar resursele uriaşe care s-au folosit pentru combaterea lui şi a urmărilor pandemiei arată că se poate. Sunt sigur că dacă se folosesc zece la sută din acele sume pentru prevenţie nu ne vom confrunta cu ceva asemănător şi nici nu ne va prinde aşa de descoperiţi ca de data aceasta.

Revenind la muzică, asta este şi intenţia noastră să avem material pentru un album şi sunt convins că reuşim cu atât mai mult cu cât la anul aniversam zece ani de Rezident Ex. Când au trecut, nu mă întreba, parcă a fost ieri.

Cred că este bine să explici pentru public, acest concept filosofic al lui Hannah Arendt.

Max Scheler foloseşte pentru prima oară în 1928 denumirea de Homo Faber în cartea sa sper să nu greşesc, Locul omului în univers, unde omul are o inteligenţă practică care-i oferă posibilitatea de-a făuri instrumente, pentru a avea o viaţă mai uşoară pe când Hannah Arendt atribuie omului însuşirea de-a controla, conduce mediul în care trăieşte, nu este numai cel care "se descurcă" cu instrumentele făurite. Întrebarea asta, cu omul care munceşte dar nu prea gândeşte, am avut-o şi noi sub o formă autohtonă, la un moment dat, dar eu sper că românii să şi gândească din ce în ce mai mult pentru că, una fără cealaltă nu prea dau rezultate.

De ce ai ales această piesa pentru clipul video şi de ce aţi ales ziua de marţi, 25 mai 2021, pentru lansarea lui?

Noi considerăm că această piesă se potriveşte momentului. În privinţa datei, în 25 mai 1961, John F.Kennedy anunţa programul Apollo în faţa Congresului şi, exact 60 de ani mai târziu, Rezident Ex lansează în România un videoclip cu piesa Cyber Faber. "Un minuscul pas pentru omenire unul important pentru noi", ha ha ha, glumesc, o pură coincidenţă sau poate nu!? Ha ha ha...

Interviu realizat de Radu Lupaşcu
24 mai 2021