Arta Sunetelor

 

ROCK SUB SECERĂ ŞI CIOCAN

De aproape 15 ani încerc să public două volume ce încearcă să prezinte, peste timp, valorile muzicii rock din România comunistă. În acest sens, pe lângă informaţiile acumulate de-a lungul anilor prin prezenţa mea anonimă la manifestările rock, am studiat presa vremii şi prin 2002 - 2003, am iniţiat la Club A un program intitulat ”Rock sub seceră şi ciocan”, unde, împreună cu Relu Gherghel, Florin Silviu Ursulescu (Radio România) şi Doru "Rocker"Ionescu (TVR) am avut întâlniri cu mulţi dintre muzicienii lansaţi în anii 60 – 70. Întâlnirile respective au fost filmate şi prezentate în emisiunile lui Doru "Rocker"Ionescu, „Timpul chitarelor electrice”, stând şi la baza unui volum pe care l-a lansat în urmă cu câţiva ani. Cum între timp apăruse şi ”Dicţionarul pop, rock, folk” al d-nei Daniela Caraman Fotea renunţasem la proiectul meu considerând că nişa asta a fost acoperită cu informaţii necesare, mai ales că am şi colaborat cu autorii. Totuşi majoritatea prietenilor m-au sfătuit să reiau proiectul pentru că aveam o altă viziune asupra fenomenului. Mai mult, anumite interviuri pe care le-am publicat în diverse reviste de specialitate au stârnit multe pasiuni şi controverse. Aşa că aş dori să definitivez materialul la care am lucrat prin anii '90 şi să public 2 volume despre muzica rock din România şi un volum bilingv (română – engleză) despre rockul din ţările socialiste... Cele două volume despre România vor cuprinde: o viziune personală asupra fenomenului, fişe de trupe, interviuri cu muzicieni, textele unor melodii fredonate în perioada respectivă, precum şi informaţii cronologice preluate din presa vremii...

ROCK SUB SECERĂ ŞI CIOCAN

ROMÂNIA VOL. I (1960 – 1974)

ROCK SUB SECERĂ ŞI CIOCAN

ROMÂNIA VOL. I I (1975 – 1989)

ROCK SUB SECERĂ ŞI CIOCAN

URSS / UNGARIA / POLONIA / CEHOSLOVACIA / IUGOSLAVIA / R.D. GERMANA / BULGARIA / ALBANIA / ROMÂNIA (scurt istoric) (1960 – 1989)

Am alcătuit un chestionar general pe care doresc să-l transmit cât mai multor muzicieni, după care va urma un set de întrebări personalizate pentru fiecare muzician în parte. Vă mulţumesc pentru colaborare şi sper că mă veţi ajuta să iau legătura şi cu alţi muzicieni care au activat în muzica rock românească.

ÎNTREBĂRI GENERALE

1. Cum a apărut pasiunea dvs. pentru muzica beat şi rock?

2. În ce trupe aţi activat dea lungul anilor şi care au fost muzicienii cu care aţi colaborat în aceste trupe?

3. Cum v-aţi cumpărat primele instrumente muzicale? Aţi avut o pregătire de specialitate sau aţi fost autodidact ? Care era dotarea tehnică a formaţiilor din care aţi făcut parte? Ce instrumente, efecte şi amplificatoare foloseaţi?

4. Aţi avut anumite modele occidentale pe care le-aţi preluat ? Repertoriul dvs. se baza pe cover-uri sau aţi încercat încă de la început să cântaţi şi compoziţii proprii ? Cum făceaţi rost de partiturile melodiilor străine?

5. Care au fost primele trupe româneşti pe care le-aţi descoperit şi cum vi s-au părut la o primă audiţie?

6. Cum reuşeaţi să procuraţi albumele formaţiilor din occident sau din ţările din jur?

7. Ca manieră de exprimare, consideraţi că muzica rock românească din acea perioadă era sincronă cu cea occidentală, existau şi trupe româneşti care v-au impresionat la momentul respectiv?

8. Faceţi o prezentare a activităţii trupelor din care aţi făcut parte (activitate permanentă, activitate estivală, turnee, concerte importante, festivaluri, premii)?

9. Care anume dintre muzicienii afirmaţi în rock-ul românesc în perioada 1960 - 1975 v-au impresionat în mod deosebit (voce, chitară, chitară bas, tobe, instrumente cu clape, compoziţie)? Numiţi eventual 10 muzicieni pentru fiecare categorie…

10. Consideraţi că în alte condiţii politice muzica rock din România ar fi avut mai multe şanse de afirmare pe plan internaţional?

11. Care au fost festivalurile studenţeşti la care aţi participat şi cu ce impresii aţi rămas?

12. Consideraţi că instituţii precum radioul, televiziunea, Electrecordul sau presa au contribuit la promovarea rock-ului românesc sau l-au ignorat?

13. Dacă aţi avut probleme cu autorităţile perioadei respective în ce au constat ele? Aţi fost obligat vreodată să vă schimbaţi ţinuta, vestimentaţia, repertoriul sau textele pentru a apărea în faţa publicului?

14. Ce însemna pentru dvs. cenzura? Vă determina să căutaţi mesaje criptate? Cam care erau acestea în textele, muzica sau show-urile dvs.?

15. Se vorbeşte despre o listă, elaborată de autorităţile vremii, a circa 400 de cuvinte interzise a fi folosite în textele rock. Exista oare această listă sau e doar o legendă, şi dacă da, cam care erau cuvintele interzise?

16. Credeţi că existau anumite personaje care prin poziţia pe care-au avut-o în CCES, ARIA, UTC, casele studenţeşti, mass-media, au făcut mult rău rock-ului românesc? Puteţi numi câteva?

17. Au existat infiltrări în trupele rock a unor "tovarăşi cu ochi albaştri"? Care era rolul acestora? Exista o variantă pozitivă în care “şefii de orchestră” care, în cazul unor “cântări” în ţări occidentale răspundeau de întoarcerea membrilor trupei în ţară, închideau ochii şi dădeau “extemporale” la întoarcerea în ţară fără să păţeasca nimic, după cum exista şi varianta negativă în care aceştia îşi urmăreau la sânge colegii de trupă. Care ar fi adevărul?

18. Consideraţi că ar folosi la ceva "demascarea" lor aşa de târzie?

19. În general, se poate vorbi despre o anumită "intelectualizare" a rock - ului românesc din perioada post beat şi până la … explozia muzicii hard rock?

20. În ce consta « activitatea de restaurant » a formaţiilor din perioada respectivă? În sezonul estival puteaţi să luaţi legătura nestingherit cu străinii care veneau să vă asculte sau vă simţeaţi urmăriţi?

21. Cam care ar fi "evenimentele" din "viaţa" formaţiilor prin care aţi trecut care ar trebui amintite întotdeauna, atunci când se scrie sau se vorbeşte despre trupele respective?

22. Vă rog să-mi indicaţi titlurile discurilor pe care aţi apărut, a pieselor înregistrate la radio, TV sau Electrecord sau a unora dintre piesele de rezistenţă ale formaţiilor din care aţi facut parte. Dacă aveţi şi texte semnificative vă rog să mi le trimiteţi.

23. Cum aţi reuşit să vă creaţi o cultură rock? Ascultând discurile proprii sau ale prietenilor sau ascultând emisiunile radio de la posturi străine?

24. Aţi făcut parte dintre cei care ascultau zilnic emisiunile lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă? Cum caracterizaţi activitatea acestuia şi a celorlalti DJ de la Europa Liberă? În zona dvs. aveaţi posibilitatea să ascultaţi şi alte posturi de radio, cum ar fi de exemplu «radiourile pirat» ?

25. Exista bineînţeles mirajul Occidentului. V-aţi făcut vreun scenariu pentru a «fugi» din ţară? Pentru cei care au făcut-o ce anume i-a determinat să plece din ţară şi în ce condiţii au reuşit să ajungă în Vest?

26. Pentru cei care au emigrat în Occident, au încercat să urmeze acolo o carieră muzicală sau s-au orientat acolo către altă activitate conformă pregătirii lor profesionale?

27. Ce mai ştiţi despre foştii dvs. colegi de trupă? Dacă păstraţi legătura cu ei aveţi posibilitatea să le transmiteţi prezentul « chestionar - interviu « ? Cunoaşteţi linkuri sau situri unde apar informaţii despre trupa dvs. sau se pot asculta (viziona) melodiile dvs.?

28. Aţi mai revenit vreodată în ţară? De ce nu reveniţi definitiv?

29. Cu ce vă ocupaţi în prezent?

30. Consideraţi utilă publicarea unei istorii a muzicii rock din România şi a unui box - set cu cele mai interesante producţii muzicale?

Nelu Stratone

  stratoneion@yahoo.com
tel: 0728 518 576

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Transilvania Blues Fest.jpg

Afis_Tusnad 2022b.jpg