RIP Virgil „Hendrix” Butnărașu

Marți 26 aprilie, la ora 11, la Cimitirul Eternitate, ne-am  despărțit de Virgil „Hendrix” Butnărașu, unul dintre cei mai buni chitariști pe care i-am avut la Iași, dar și un vocalist de excepție. Supranumele nu i-a fost atribuit în mod arbitrar, ci pentru că, deși asculta tot ce avea mai bun rockul și bluesul, în toată cariera sa muzicală a cîntat aproape numai Hendrix. Și a cîntat atît de bine încît și lui Jimi i-ar fi plăcut. În fraza introductivă, voiam să scriu că ne-am despărțit de „robul lui Dumnezeu” Virgil „Hendrix” Butnărașu, dar mi-am dat seama ce absurd ar suna calificativul cu pricina în legătură cu Virgil. Puțini oameni la fel de liberi am cunoscut în această viață și, cum văd, cei mai mulți au început să plece înainte de vreme. De cînd am aflat vestea, mă năpădesc amintirile legate de Virgil. Mai întîi, desigur faptul că vreo cinci-șase ani – ultimii de liceu și primii de facultate – am ascultat Hendrix cîntat de el la discotecile studențești din Pușkin, Iustin, 30 Decembrie sau Codrescu, în mai toate sîmbetele și/ sau duminicile din timpul anului universitar. Din păcate, dacă nu a înregistrat cineva cu vreun magnetofon / casetofon, nu avem probe ale calității muzicii lui. Pe vremea aceea nu exista nici You Tube, nici internet. Ce cînta el și cum cînta nu putea trece nici pe radio, nici pe micile ecrane. Mai ales după iulie 1971… Nu interpreta Hendrix păstrînd vreo distanță, nu pastișa, nu imita, pur și simplu trăia un incredibil proces de identificare, atît de puternic că te și mirai că e alb! Sfîrșitul facultății și, mai ales, naveta ca profesor de engleză la Răducăneni, i-au făcut un rău imens. Muzicianul a dispărut, lăsînd locul unuia din cei mai avizați melomani ai orașului. Îmi mai amintesc cum mi-a tras banda Hendrix direct de pe discurile sale și nu de pe banda matriță, cum proceda – și cum se proceda – îndeobște. În ultimii 10 – 12 ani, nu ne-am mai văzut, practic nu mai ieșea din casă decît pentru a-și cumpăra țigări și anumite lichide care dăunează și ele grav sănătății. Of, singurul banc căruia îi știu autorii, pentru că autorii am fost noi doi, într-o zi luminoasă de sfîrșit de vară… L-am comis în timp ce mîncam amîndoi un strugure. Nu știu care dintre noi a ajuns la formula finală, dar e foarte bun: „- Cînd e cancerul benefic?/ – Cînd atacă celula de partid”. A avut succes, drept dovadă că a revenit în cîteva luni la noi. L-am distribuit fără să spunem cuiva că e producția noastră! Dumnezeu să te odihnească, Virgil! Salutări lui Jimi și din partea mea. Cîndva, undeva, o să-mi cînți din nou… Mulțumesc Angelica Butnărașu pentru fotografii. N-o să găsiți muzică interpretată de Virgil, dar sigur veți găsi Hendrix!

Am fost bucuros să observ că, la despărțirea de Virgil „Hendrix” Butnărașu, pe lîngă familie și colegi, a participat și un grup de rockeri seniori. Cred că aș fi comis un oximoron dacă aș fi scris rockeri bătrîni. De la stînga: Emil Butnărașu (chitarist, fratele lui Virgil), LA (promotor și vag critic muzical), Dan Olaru (chitarist, tocmai renaște cu grupul „Vortex” de hard rock, pe 20 mai la 20, concert la Ateneul Tătărași), Emil Răducanu (chitarist, critic și istoric al rock-ului), Gheorghe „Ghiocel” Costăchescu (DJ, promotor), Dan Dobrescu și Gicu Bistriceanu. Lipsesc din poză chitariștii Cristi Gîrlea și Paul Babici, care rătăceau printre mormintele altor plecați dintre noi.

Liviu Antonesei
26 aprilie 2016

Foto: Arhiva personală Angelica Butnăraşu