Patriarhul istoriei noastre muzicale

Muzicologul, profesorul, lexicograful, criticul muzical și prietenul artei sunetelor, Viorel Cosma, a lăsat în urmă un imens patrimoniu cultural, structurat în lexicoane, antologii, ghiduri, monografii, studii, recenzii și eseuri despre muzica românească, în toate formele ei. Prof. univ. dr. VIOREL COSMA a fost prietenul nostru, al Artei Sunetelor, încă de la început, pe când realizam revistele Musical Report și Art & Roll. S-a bucurat mult de (re)venirea noastră în spațiul virtual și ne-a apreciat efortul colectiv în Trilogia Sunetelor (Arta Sunetelor, Culorile Sunetelor și Bucuria Sunetelor). În antologia Culorile Sunetelor ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care descoperiți conștiința, vrednicia și talentul unui muzicolog fără pereche.

"...

Î: Cum vedeţi lumea muzicală de când o cunoaşteţi dumneavoastră până în prezent, poate puteţi să anticipaţi şi pe viitor ca promovare a muzicii clasice? Jazz, blues, orice gen, nu neapărat muzică de film, de orice fel ar fi...

R: Eu văd fenomenul muzicii contemporane la ora actuală ca pe un fenomen în plină efervescenţă, este o muzică ce încearcă să găsească expresivităţi noi, hai să spun, îşi caută acest element de noutate, vrea să iasă dintr-un tipar care i se pare că îl strânge şi că nu vrea să ţină legătura prea mult cu trecutul, vrea să se uite în viitor, dar nu ştie până unde să se-ntindă în acest viitor, în care, ieşind de-acolo, să nu rămână stingher şi să se trezească cum că a mers zece ani pe un anumit drum şi după zece ani constată, când a ajuns la drumul ăla, că nu o face la stânga ca să poată să intre pe autostradă, ci a găsit un drum care se rupe şi se opreşte şi trebuie să se întoarcă înapoi. Adică pur şi simplu constată că avangardismul sau experimentalismul pe care încearcă sub pretextul că dumnealui face o muzică de secolul 19, dumnealui face o muzică de secolul 18 şi eu vreau să fac o muzică de secolul 21, constaţi la un moment dat când te pui în faţa publicului că publicul spune 'Da' cine eşti dumneata, că nu ne-ai spus nimic cu muzica dumitale?'

...." (un foarte mic extras din interviul cu Prof.univ. dr. Viorel Cosma realizat de Ioan Big și Radu Lupașcu pentru antologia Culorile Sunetelor, RAO 2015)

Toate cunoștințele, experiențele și agonisirile sale muzicale sunt arhivate în detaliu pentru posteritate. Astfel, ne-am putut delecta de povețele pline de înțelepciune și consilierea sa, ori de câte ori Maestrul ne-a primit în locuința dumnealui. Ioan Big a fost unul dintre cei care s-au bucurat de personalitatea maestrului fiind sfătuit în documentarea pentru eseul său despre Maria Tănase. Altă dată, tot în casa Maestrului, împreună cu Ioan, ne-am împrietenit cu scriitorul Grid Modorcea, o personalitate a culturii românești, acid critic de film și muzică, reputat cineast și jurnalist.

Ultima oară când trebuia să ne întâlnim în casă la maestrul Viorel Cosma, a fost înainte cu câteva zile de plecarea mea anuală în UK, la fiica mea mare. Aflat în suferință după operație, maestrul mi-a spus: "Întoarce-te sănătos Radu, ne revedem în septembrie!". Trebuia să-i ofer ultima mea carte (Interviuri Rock 3) și să-i detaliez subiectul următoarei noastre antologii, pentru care îmi propusese eseul: Enescu inedit. Pe George Enescu îl cunoaștem în postura de compozitor, violonist și dirijor, însă el era poliinstrumentist, un pianist de mare rafinament, știa să cânte la orgă, violoncel, corn, clarinet și avea o voce bine conturată, plină de personalitate. Să nu uităm că George Enescu avea un auz absolut! George Enescu era un personaj complex, un poet și scriitor de mare talent, scria catrene, cuplete, desena foarte bine, făcea caricaturi și era un zelos filatelist. Maestrul Viorel Cosma mi-a povestit lucruri inedite despre Enescu, deslușite, în special, din studiul scrisorilor sale. Sunt sigur că maestrul știa totul despre acest geniu al muzicii noastre clasice și urma să ne ofere un eseu de referință despre George Enescu (Maestrul era adeptul scrisului de mână, nu folosea mașina de scris sau computerul!). Maestrul Viorel Cosma a știut să aleagă, să discearnă și să stocheze tot ceea este de valoare în istoria noastră muzicală. Prof. univ.dr. Viorel Cosma este incontestabil patriarhul nemuritor al muzicologiei românești.

Radu Lupașcu
redactor-șef
artasunetelor.ro

17 august 2017, Jacksdale, UK

Viorel Cosma, în raiul lui Euterpe

Moartea lui Viorel Cosma este pentru mine incredibilă, fiindcă el mi-a scris acum câteva zile un mesaj optimist, în stilul tinereţii veşnice pe care o emana continuu. Deşi avea 94 de ani, nici o clipă nu s-a plâns de bătrâneţe. E adevărat, când şi-a lansat ultima carte, Florilegiu enescian, la Ateneul Român, la ultima ediţie a Concursului “George Enescu”, mi-a spus că “de acum nu-mi mai număr anii pe care îi mai am de trăit, ci lunile”.

Îl cunosc pe Viorel Cosma de-o viaţă, mai exact din anul 1968, deci de 49 de ani, de când l-am întâlnit prima oară la Opera Română şi i-am dat un libret pe care tocmai îl scrisesem, Mesia a întârziat, să-mi recomande un compozitor. L-a citit şi mi-a recomandat-o pe Carmen Petra-Basacopol, de la care nu am mai aflat ce a făcut cu libretul meu.

De Viorel Cosma mă leagă numai fapte muzicologice. Sunt sute. Mi-e greu să aleg. Aş putea să scriu o carte cu câte am de spus. Lucra la o enciclopedie în care avea o secţiune despre marii melomani al României, şi spunea că m-a inclus şi pe mine alături de Caragiale, George Călinescu şi Emil Cioran. Mi-a cerut să-i trimit un CV exhaustiv. I l-am trimis. Aşa cum mereu i-am trimis tot ce-mi cerea, în special date din lumea filmului românesc, pe care le folosea în dicţionarele lui. Urma să-i trimit şi volumul Inocentopia, în care am inclus un Magnum Opus. Deşi nu ştia să lucreze la computer, totuşi se folosea de o asistentă şi îmi răspundea la toate mesajele. Îmi citea tot ce îi trimiteam de la New York. Cred că ţinea la mine, deşi era departe de a mă înţelege, fiindcă poarta isihastă i-a fost inaccesibilă.

Cel mai mare regret al meu este că Viorel Cosma nu m-a ascultat când i-am spus că are un har de povestitor extraordinar şi că trebuie să scrie proză. Nu, mi-a spus că el vrea să rămână în istorie ca lexicograf. Şi dumneata, a continuat, ai să rămâi cu dicţionarele de film, nu cu romanele. De unde ştie? Mi-a citit vreo unul?!

Când am făcut filmul George Enescu – Alesul lui Dumnezeu, a fost cel mai mare entuziast al lui. L-a prefaţat la un eveniment pe care l-am organizat la cinema „Union”, alături de care a participat şi alt corifeu al muzicii româneşti, Dan Iordăchescu. Aceşti doi oameni au fost buni prieteni, dar mi-a părut rău când am aflat chiar de la Viorel Cosma că nici nu ştia de moartea lui Dan Iordăchescu. Poate nici noi nu ştim de a sa. E bine să nu se ştie că murim, fiindcă necroloagele sunt de spaimă, trebuie să înflorească numai ceea ce-i frumos. Nu, cei doi prieteni erau ca şoarecele şi pisica.

Trebuie să spun aici că am avut multe conflicte, mai ales în ultimi ani, cu Viorel Cosma pe ideea că el, la o vârstă patriarhală, când trecuse în eternitate, când nu mai avea ce pierde, nu ieşea din bârlog, nu lua atitudine faţă de tot ce era şubred în Festivalul “Enescu” şi în breasla muzicală. Pentru mine, Viorel Cosma nu a fost un critic, ci un muzicolog, un cercetător al muzicii, un fenomenal cercetător. Avea acasă o întreagă arhivă muzicologică, aşa cum nu găseai nici la Biblioteca Academiei. A lăsat urme în cercetările sale de neînchipuit, pe care nu le va mai continua nimeni. Cu el a murit o mare direcţie în muzicologie. A rămas un mare gol, de neumplut. Avea proiecte, avea vise. Mi le-a spus pe toate, voia să termine marele dicţionar lexicografic. Asta a fost vocaţia lui.

Dar niciodată el nu a luat vreo atitudine. Tudor Vianu spunea că este critic cel care câştigă cel puţin o bătălie de idei. Când a venit acum doi ani la librăria “Mihail Sadoveanu”, unde mi-am lansat Istoria festivalului Internaţional „George Enescu” şi a prezentat cartea mea, s-a văzut că este marcat de ceea ce am scris eu acolo, de atitudinea faţă de abuzurile lui Holender et co., dar ceea ce a spus nu a mai scris în “Actualitatea muzicală”, aşa cum a promis. A fost mereu “pe linie”, nu a ieşit din coordonatele clasice, ale “neamestecului în treburile interne”. De când a fost “ofiţer călare” în armată, Viorel Cosma a fost o persoană “oficială”, încununat cu toate premiile posibile şi a vrut să stea în scaunele cele mai comode. A fost foarte sensibil la onoruri (eu le zic omoruri) înalte. Nu se abătea de la disciplina de partid, cum se spune. Spiritul critic însă presupune atitudine. Viorel Cosma avea spirit critic numai acasă la el, când ne întâlneam şi era revoltat pe una sau alta, dar în scris, în public, niciodată nu şi-a dat jos masca de împăciuitorist, de echilibrist, de constructor al binelui. A mers numai pe această latură pozitivă. În orice rău, vedea un bine. A fost un burghez al scrisului, nu s-a dat jos de pe piedestal. Niciodată nu a fost de acord cu afirmaţia lui Iisus Hristos, care a spus: “Scuip din gura mea tot ce-i căldicel”.

A lăsat moştenire această situaţie “căldicică“ din breasla muzicală românească. Ea nu trebuie deranjată. Să nu facem valuri inutil, zicea mereu. Trebuie să trăiască în sucul propriu până dincolo de moarte.

Acum trei zile tocmai am comunicat cu Viorel Cosma şi ne-am dat întâlnire în septembie la Festivalul “Enescu”. El voia să-şi lanseze volumul 2 din Florilegiu, iar eu cartea Spiritul critic, care este plină de citate din Viorel Cosma, de scrisori către el, plus o amplă cronică la cartea sa Florilegiu enescian. Mi-a scris că abia aşteaptă să ne întâlnim, e curios să o vadă. Mi-e greu să cred că voi merge la Festivalul “Enescu” şi că nu mă voi mai întâlni cu statura sa majestică, olimpiană, cu aerul său fin, venit parcă din visele senine ale lui Euterpe. Ce pierdere! Da, nu-l voi mai întâlni pe Viorel Cosma. E ca şi cum nu m-aş mai întâlni cu mine însumi.

Grid Modorcea
Corespondență de la New York

17 august 2017

Foto: Radu Pencea