Muzica lui Enescu şi obrăznicia profitorilor

Am arătat de nenumărate ori cum a fost şi este confiscat Festivalul “George Enescu”, la început de comunişti, acum de politruci şi tot felul de diletanţi. Festivalul “George Enescu” nu este al lui Enescu, nu el l-a creat, ci este al celor care l-au făcut şi îl fac în numele lui, implicit al ţării. Printr-un festival se vede ca într-o oglindă clară cum arată posteritatea, cum îl omagiază urmaşii pe un mare artist, cum omagiază personalitatea care îi dă numele. Până la un punct, un festival îi reprezintă pe făcătorii lui. Evident, reperul rămâne personalitatea. În funcţie de ea, de cum este respectată, de cum se raportează la ea, trebuie să-i judecăm pe făcătorii unui festival.

De pildă, tinerii cineaşti români au luat numele lui Gopo şi au făcut din el o gală, numită Premiile Gopo, după modelul Premiile Oscar. Dar Oscar e o statuetă, nu e Gopo, un mare artist. Iar Premiile Gopo îl confundă cu o statuetă, fiindcă Gopo nu contează, nu există un moment în această gală în care să se proiecteze un film de Gopo. Mulţi dintre făcători nici nu ştiu cine a fost Gopo.

Cam aşa se petrec lucrurile şi în cazul lui George Enescu. Am întrebat pe unii organizatori să-mi spună măcar titlul unei piese de George Enescu, în afară de Rapsodii, desigur. Nu ştiu. Au ascultat vreo sonată enesciană? Sau poate preferă Vox Maris, fantasticul poem vocal al lui Enescu? Nimic. Însuşi preşedintele onorific al festivalului, dl. Ioan Holender, nu înţelege muzica lui Enescu, îl consideră nul la capitolul muzică vocală, de pildă, dovedind că el face această organizare nu pentru Enescu, ci pentru el, făcând din festival o afacere personală.

De festival se ocupa din plin (ultimele zece ediţii) Artexim, o instituţie ce ţine de Ministerul Culturii, cu rădăcini comuniste (fosta ARIA), condusă de dl. Mihai Constantinescu, un om aşezat, care îşi făcea treaba temeinic, deşi avea şi el de coadă firme dubioase, cu care împărţea peşcheşul (vezi cârdăşia cu firma lui Mareş, un fost ţucălar ceauşist, rodat prin guvernul Năstase). Dar el conducea, el le ţinea în umbră.

De curând însă, mai exact, de la ediţia 2011, şi-a făcut apariţia o firmă privată, OMA Vision, condusă de o anume Oana Marinescu, care l-a eclipsat, fiindcă a pus mâna pe frâiele festivalului. Tot ce mişcă legat de Enescu, trece prin firma OMA Vision, care înghite tot ce înseamnă comunicare, de parcă până la această firmă festivalul murea din lipsă de comunicare!

Sigur că şi comunicarea, felul cum se face ea, e un lucru important, foarte important, dar problema majoră a festivalului e alta, şi are o dublă natură: lipsa unei săli de concerte adecvate, care să găzduiască marile orchestre ale lumii, apoi desconsiderarea muzicienilor români, faptul că sumele puse în joc se duc toate către străini, românii fiind cotaţi la raportul de 1 la 15! Aşadar, banii se duc la străini şi la firme căpuşă, iar muzica se aude prost. De două ori pagubă mare!

Şi în loc ca eforturile şi investiţia să se concentreze spre această problemă majoră, altfel ele se dovedesc defecte, organizatorii îşi permit un lux, pe banii altora, desigur. Aşa a apărut şi această căpuşă, Oma Vision, în stilul cunoscut, care s-a orientat după felul cum se face organizarea Festivalului, prin firma fiului onorificului Holender. De ce? Fiindcă Festivalul este o vacă de muls. Toată haita mulge, iar Ministerul Culturii suge. Ceea ce trebuie să fie oficial, al ţării, devine neoficial, al unor privaţi. Nu-i de mirare că a apărut în plasa lui şi firma Oma Vision, o companie privată, care se recomandă “specializată în strategii de comunicare şi afaceri publice”. Şi ca să îndatoreze festivalul, a creat un festival adiacent, numit “Bucureştiul creativ”, ca şi cum festivalul e necreativ şi avea nevoie de ceva “creativ”, o găselniţă de aruncat cu praf în ochii proştilor! Dovadă că această cârjă a venit cu un brand, care sună aşa: “România contează”! Nota bene, până la Oma Marinescu, România era neimportantă, nu conta, a venit Oama şi a spus că ea contează! Şi Statul Islamic a spus că şi pentru noi, România începe să conteze. O fi citit brandul Oamei!

Numai aiureli, tot felul de aberaţii, care abat atenţia de la festival, de la Focusul lui, de la evenimentele muzicale propriu-zise, de la artiştii care participă la festival. Importantă este Oama, toată reclama este despre ea. Orice face Oama, ni se anunţă cu litere de-o şchioapă. Suntem bombardaţi cu faptele ei epocale! Tot felul de întâmplări colaterale, de evenimente adiacente, pe care le face Oma Vision, sunt puse în cârca festivalului, sunt legate de el, lipite ca timbrul de scrisoare. De ce nu s-ar ocupa de aşa ceva Fundaţia “George Enescu”, de pildă, nu e mai potrivită? Nu, se ocupă căpuşa!

*

Iată, recent am mai primit o obrăznicie. E vorba despre un fapt cunoscut încă de pe 13 septembrie 2013, când London Philharmonic Orchestra a prezentat la Bucureşti Simfonia a III-a de George Enescu, când dirijorul ei, Vladimir Jurovski, a spus că o va programa pe scena sălii Royal Festival Hall, din cadrul Southbank Centre, ceea ce se va şi întâmplă pe 7 februarie a.c.

Dar cum acest lucru nu era suficient, iată că evenimentul a fost susţinut de o dezbatere la ICR Londra despre personalitatea lui George Enescu. Minunat! Dezbaterea, care a fost moderată de James Jolly, redactor-şef al revistei „The Gramophone”, face parte, ni se comunică, dintr-o serie mai amplă de manifestări dedicate lui George Enescu, intitulată “Luna Enescu la Londra”. Din nou, minunat!

Invitat de marcă la prima dezbatere a fost Sir Noel Malcolm – cercetător la Universitatea Oxford, autorul volumului monografic George Enescu: His Life and Music. Da, dar el nu putea să fie singur, era nevoie şi din partea României de o personalitate pe măsură. Şi cine credeţi că a participat în această calitate? Normal, Oama, aţi ghicit! Sir Noel Malcolm şi Oama. Nu avea România un reprezentant pe măsură care să vorbească publicului englez despre Enescu? Din sute de muzicieni valoroşi ai ţării, buni cunoscători ai vieţii şi operei enesciene, nu s-a găsit nimeni? Cine este Oma? A auzit cineva de Oa(n)ma Marinescu? Ce fapte are? Are vreo experienţă culturală, o operă, a publicat măcar o carte? O fi o femeie plăcută, drăgălaşă, dar nu are treabă cu muzica, e o profitoare, a căzut aici ca musca în lapte.

De pe Internet aflăm că ea a mai fost director de comunicare a guvernului Tăriceanu, deci un politruc. Şi toată activitatea ei este numai vânt, purtătoare de cuvinte. Dă consultanţă politică, de aceea a mers atât de bine guvernul falimentar Tăriceanu încât a trebuit să se lepede de Oama, s-o dea afară! Iar acum Oama dă consultanţă pro bono, adică gratis. E un fel de Rita, avocata din filmul "I Am Sam", jucată de Michelle Pfeiffer.

Aşadar, în stilul lanţului slăbiciunii din politica românească, precum zeci de politruci, de foşti securişti şi ofiţeri sub acoperire au fost direcţionaţi spre ziare, edituri sau televiziuni, aşa şi Oama a fost promovată să cânte, să poarte vorbe la festival, să se ocupe de ceea ce-i lipseşte, că e fată bună. I s-a dat un ciolan hamletian de ros (nici Guildenstern nu ştia să cânte la flaut, dar ştia la vorbe!). Nu spunem că firma ei de consultanţă nu e bună. O fi poate cea mai bună. Dar în loc să-şi vadă cu modestie de treabă, a început să-şi depăşească atribuţiile, să iese din ramă cu obrăznicie, să înceapă să se înfrupte dintr-o ciorbă pe care nu a făcut-o ea. Ea doar profită, doar înfulecă!

Comunicarea, o, ce lucru măreţ, important, vital! Dar cum se face comunicarea în România? Aşa cum a făcut-o guvernul cu diaspora, care l-a “ajutat” pe Ponta să câştige alegerile! Aşa cum fac majoritatea românilor, care au internet, dar nu ştiu să umble cu el, îl ţin de mobilă. Sau îţi dau adresa de e-mail, dar nu-s capabili să comunice, “uită” să mai răspundă. Ştiinţa comunicării e boală grea, ţine de morală. Se vor vindeca de ea oare, vreodată, românii? La fel, festivalul s-a împopoţonat cu acest serviciu de comunicare! OK! Dar ce fel de comunicare? O comunicare nesimţită! Am scris nu o dată, dacă îi ceri Oamei o informaţie legată de un nume de solist, de program sau de deviz, de orice ar însemna transparenţă, nu primeşti nici un răspuns. Ce state de plată are Oma Vision? Cu cât e plătit Holender et co.? Nu afli. Firma dă numai acele comunicate presei în care, invariabil, apare Oama! De ce? Să se afle ce face ea, că nu stă degeaba, ba şi între ediţiile festivalului ea se mişcă pe fondurile lui. Nu putea să dea dovadă de bun simţ şi respect măcar ICR Londra? Nu putea, fiindcă sunt în gaşcă. Era nevoie acolo, la Londra, de o trenă de doamne şi domniţe dâmboviţene, care să reprezinte şi Radioul, şi Muzeul, şi Festivalul, şi ICR-ul, numai instituţii inutile, bune de bifat evenimente secundare, să se audă că... mungesc! E ghilotina birocraţiei, care dublează instituţiile. Ce poate să facă unul, nu e bine, mai trebuie doi sau trei să pună umărul la profit!

Cum funcţionează acest birou de presă şi comunicare al Festivalului l-am trăit pe pielea mea, la ediţia 2013, când cartea despre festival, VITRINĂ ŞI CULISE (Ed. Aius), a fost programată să fie lansată în pauza concertului oferit tocmai de London Philharmonic Orchestra. Evident, festivalul nu a susţinut cu un leu apariţia cărţii, fiindcă alte daravele erau mai importante. Trebuia să fie promovată Oama, nu cartea despre festival. Bun, am acceptat această explicaţie oţioasă a d-lui Constantinescu, dar ce-au avut cu lansarea? Compania Cărtureşti, care avea stand în holul Sălii Palatului, urma să facă lansarea, dar îi trebuia un microfon. A căutat sprijin la serviciul de comunicare, la Oma. Dar Oama, împreună cu toată echipa ei nu au mişcat un deget, nu ne-au ajutat cu nimic, dimpotrivă, au căutat să boicoteze evenimentul, să nu dea nici un anunţ, deşi era datoria acestei firme, fiindcă lansarea era un eveniment care făcea parte din festival. Editura a făcut afişul, iar Oama et co nu au făcut un gest, să-l pună într-o vitrină, în biroul de presă măcar. Nu ne-au onorat nici măcar cu prezenţa! O dovadă de mitocănie pe faţă. Lansarea a avut loc cu forţele proprii şi cu concursul plin de atenţie al invitaţilor şi spectatorilor de la concert.

*

Am lansat la viaţa mea 88 de cărţi, dar niciodată nu am întâmpinat o ostilitate mai mare decât în cadrul Festivalului “George Enescu”, venită din partea organizatorilor, în frunte cu Oma Vision! Această firmă sfidează însăşi presa, pe ziariştii care scriu despre festival, care scriu ce trebuie, nu cum vor Oma şi Holenderii ei. Rolul criticii de specialitate este vital pentru un festival. E nevoie de o critică neaservită, care să comunice transparent, cinstit şi profesionist despre ce se întâmplă acolo unde poporul plăteşte plăcerile altora. Facem o cronică vie a Festivalului, iar neica-nimeni dă cu cornul! Şi unui lord englez i-ar veni să vomite! Cum or fi vomitat unii când au auzit cum le vorbeşte Oama englezilor, cum ea se substituie ţării şi festivalului, aşa cum reiese din expresii tăriceniste ca “ne poziționăm la un nivel înalt pe plan internațional”. Vă daţi seama, o şi văd poziţionată pe Oama, parcă ar fi deja cu tichia pe Everest! A ţinut-o numai în laude, numai în „promovăm dialogul cultural și artistic”, „promovăm tinerii”, “promovăm implicarea și generozitatea, prin intermediul Bucureștiului Creativ”!

Auziţi, limbă de lemn ceauşistă, “promovăm implicarea”! Şi generozitatea! Unde era ceea ce lipseşte cel mai mult României, omenia! Sigur, trebuia să ajungem aici, să fim blagosloviţi cu „intermediul Bucureştiului creativ”! Imaginaţi-vă cârduri de copii care privesc harta lumii şi Oama le arată cu un baston unde se cântă Enescu pe mapamond! Vă daţi seama, dacă nu ar fi Oama, festivalul ar muri. Ea promovează, ea face, ea drege! Ea e Ponta festivalului, care dă pensii la oameni! Mă mir că nu a descoperit şi evenimentul Jeunesses International Music Competition　“Dinu Lipatti", care dublează Concursul “George Enescu”, fiindcă acesta-i rolul unei lipitori, să pună ochii pe tot ce are ecou internaţional!

Festivalul “George Enescu” este un fenomen, un mare mecanism cultural al istoriei, asumat de România, el nu poate fi la discreţia unor organizatori vremelnici. Dacă ei sunt doar profitori şi nu ştiu să-l slujească cu credinţă şi profesioanlism, să plece, să lase pe alţii mai modeşti şi mai buni!

România nu contează, dacă muzicienii ei nu contează, dacă Holenderii îi tratează precum moşierii hămesiţi cu un raport de 1-15! Oare cu cât e plătită Oama, tot cu 1 la 15 faţă de un director de la “The Gramophone”, de pildă?! Ea contează! Când scrie “România contează”, trebuie să citim “OMA contează!” Un ţuţăr, venit de la guvern, a ajuns mare mesager al Festivalului Enescu! Iar vulpoii, Holenderii, o lasă într-adins în faţă pe Oama, o lasă să se facă ea de râs, să încaseze ea toate scatoalcele, ca ei să-şi vadă în culise de afacerile dubioase. De, dacă Oamei îi place vitrina, să-şi arate ultima ţinută de la casa de mode Tăricel!

Nu era mai bine cu aceşti bani, cu care s-a făcut exchibiţia de la Londra, să se fi promovat un tânăr ca Adela Liculescu, de pildă, să cânte Suita nr.2 în Re Major de George Enescu, aşa cum a cântat-o, absolut genial, la Ateneu, la Concursul “George Enescu”!? Muzica lui Enescu trebuie pusă în locul vorbelor! Cine mai crede în vorbe, mai ales când vin de la neica-nimeni!? Muzica lui Enescu ţine loc de orice alte cârje culturale, face cât toate zbaterile şi dezbaterile din “luna Enescu”! E nevoie ca Enescu să fie promovat cu muzica lui, care trebuie să fie cunoscută şi cântată, nu cu vorbe, cu texte prăfuite, lozincarde, fără acoperire! Cu asta îi lămurim pe englezi că România contează, cu “Bucureştiul creativ”!? Ce ruşine! Cât timp Festivalul “Enescu” va avea de coadă astfel de Oame, va suferi muzica, ne îndepărtăm tot mai mult de spiritul enescian, vom auzi mereu un geamăt universal!

Grid Modorcea
31 ianuarie 2015