Muzica din cărţile noastre!

Dintre file de muzică (1)

Muzica rock o iubim din convingere, pe când politica românească este oportunism şi transhumanţă. Aţi auzit vreun politician român vorbind frumos de muzica rock? Politica şi cultura muzicală sunt două lucruri paralele. Odată cu dezastrul din Clubul Colectiv a fost deschisă şi cutia Pandorei. Au ieşit la iveală: corupţia, aroganța, vanitatea, lăcomia, ura, bolile, lenea, tristețea, teama, înșelăciunea și moartea. Generalizarea corupţiei din structurile statului, ale administraţiei publice şi din sistemul de sănătate (în timp ce redactez acest articol este în plină desfăşurare anchetarea firmei Hexi Pharma, unul din contribuabilii mafiei politice) sunt ca niciodată, vizibile şi detestabile. Se vor sfârşi însă anchetele în folosul nostru? Al muritorilor de rând... Artifactul ne oferă totuşi nădejdea, speranţa reală că putem nimici aceste vicii şi încrengături mafiote. Cu această speranţă am trăit 25 de ani că, muzica, Arta Sunetelor, îşi poate găsi un drum către ascultători. Avem mai multe lucrări muzicale întitulate Pandora's Box, a celebrului grup britanic Procol Harum (prima piesă de pe celebrul Procol's Ninth), o alta a grupului electronic O.M.D. printre altele, precum şi un nume de grup şi album de neo-prog şi, numele unei culegeri a grupului american AEROSMITH, toate fără nicio legătură cu relele de pe pământ... Asta pentru a vă oferi şi un fond muzical adecvat (şi inedit!), în timp ce citiţi acest inventar de cărţi, în slujba vibraţiilor sonore, receptate şi propagate, în special şi din păcate, mai mult în lumea underground. De ce în special? Pentru că niciodată la noi muzica rock (dar şi blues, jazz, prog) nu a fost lasată să "respire" la suprafaţă, fiind înghesuită cu bună ştiinţă, marginalizată şi nebăgată în seamă de comunişti şi urmaşii lor. Ştiau ce ravagii ar fi făcut la radio şi TV, unde şi-au instalat slujbaşi linguşitori şi aserviţi. Scopul acestui articol nu este demascarea lor. Şi-au dat arama pe faţă, fiecare în parte. Informarea este ţelul acestui articol. Cultura muzicală dintre filele cărţilor adunate mai jos v-ar fi fost de folos la timpul potrivit, v-ar fi propus oferta serioasă a muzicii de valoare, a muzicii care durează. Recomandările făcute în revista virtuală Arta Sunetelor sau în antologiile noastre publicate până în prezent nu au ajuns întotdeauna la cititori, superficialitatea canalelor de ştiri ale mass mediei urmărind strict scopul comercial al demersului lor. Majoritatea angajaţilor televiziunilor şi ai radiourilor (cele publice nefăcând excepţie, ci dimpotrivă!), nefiind în măsură să evalueze corect informaţiile, s-au înclinat cu plecăciune şefilor instalaţi pe criterii politicianiste sau de rubedenie. Mare păcat! Cultura muzicală ar fi împins România pe alt făgaş şi ar fi oferit o altă perspectivă tinerilor noştri. Mulţi au înţeles că ţara nu le oferă nimic şi au migrat, căutând binele personal şi al familiei sale. O dilemă (veche)? Nu! O certitudine. Un prim episod informativ şi cronologic despre cărţile cu subiect muzical apărute la noi. Tocmai acum când "oferta" de la Bookfest ar vrea (dar nu poate!) să vă ofere aproape nimic.

Jazzorelief de Virgil Mihaiu la editura Nemira, Bucureşti, 1993*****

Citatele care însoţesc aceste rânduri, vă vor convinge (sau nu!) de valoarea învăţăturilor adunate în paginile multora dintre cărţile de mai jos. Prima dintre ele este opera scriitorului, jazzologului și diplomatului român, Virgil Mihaiu, profesor de estetica jazzului, poliglot, promotor cultural, performer de jazz-poetry. Între 2006-2012 a fost întâiul director al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia. Jazzorelief este una din cărţile de căpătâi ale culturii jazzului de la noi. (Virgil Mihaiu)

"Când simţi că lumea se scufundă, tentaţia zborului te copleşeşte. Şi care alt domeniu muzical poate fi mai propice Jocurilor Audiofile ale Zelatorilor Zborului decât cel sugerat de înseşi iniţialele magice - JAZZ? Paginile ce urmează sper să fie o dovadă că magia jazzului subzistă în pofida tuturor impedimentelor, fie ele politice, economice, sociale sau de altă natură..."

Pentru mine au fost! Confirm că mulţi prieteni din generaţia mea au parcurs cele 284 de pagini ale cărţii dintr-o suflare. La vremea aceea, când încă nu ne dezmeticisem din abureala evenimentelor cu iz revoluţionar, eram unul dintre cei mai înfocaţi vinylişti bucureşteni, achiziţionând, făcând schimburi şi adunând ca hârgiogul mare parte din cultura muzicală a libertăţii occidentale.

"În pofida tuturor vicisitudinilor, jazzul a fost la noi poate singura formă de artă ale cărei contacte cu lumea au continuat să funcţioneze cu regularitate, chiar şi în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste. Asta i-a asigurat supravieţuirea, dimpreună cu eroicele eforturi ale jazzmenilor rămaşi acasă, cu extraordinara calitate şi abnegaţie a publicului, cu menţinerea unei reţele active de cluburi, cu activitatea inestimabilă a unui pumn de promotori ca şi de organizatori de festivaluri şi concerte..." (Virgil Mihaiu)

Toate aceste moşteniri şi începuturi, muzicienii noştri reprezentativi şi creaţiile lor, festivalurile, cluburile, locurile de concert, toate acestea sunt descrise cu sărguinţă şi erudiţie, Virgil Mihaiu realizând conturul unui "huius caeli spiritus" est-european... Virgil Mihaiu este conştiinţa (mereu) trează a criticii româneşti, "făcând din jazz o parolă de liberă trecere spre tărâmurile când paradisiace, când mai prozaice, pe unde sălăsluieşte arta sunetelor astăzi".

În ultima antologie a redacţiei noastre, Bucuria Sunetelor, Virgil Mihaiu ne-a oferit un eseu de excepţie: Faste întâlniri între Belle-Arte & Jazz. Copertele discurilor. Atracţie, psihologie şi sexualitate. Aşa cum fondul muzical al albumelor amintite în scriitura jazzologului Virgil Mihaiu este de referinţă pentru istoria muzicii, aşa şi copertele realizate de Abdul Mati Klarwein - denumit post-mortem the most famous unknown artist -, atrag atenţia asupra mesajului estetic al spiritualităţii sunetelor.

Zeppelin von Rock de Florian Pittiş volum compilat de editura Cartier (în coeditare cu editurile Cartea de Nisip şi Karmat Press), Ploieşti, 1996****

"Nu mai are rost să continuăm, a apărut Led Zeppelin!" declara celebrul George Harrison. Acest important şi dens volum (358 pagini) conţine biografia trupei Led Zeppelin scrisă de Dănuţ Ivănescu şi Romeo Vodoina, textele cântecelor în original şi în traducerea lui Paul Petre, iar comentariul albumelor celebrei formaţii britanice îi aparţine mult regretatului nostru prieten, Florian "Moţu" Pittiş.

"Este suficient să ascultăm o singură piesă pentru a înţelege cum a reuşit Led Zeppelin I să obţină un disc de aur în doar câteva zile şi apoi unul de platină, al doilea în istoria rockului, după In-A-Gadda-Da-Vida. Deşi o copodoperă, atât prin simplitatea sa, cât şi prin reluările magistrale din bluesul clasic 'după Willie Dixon', el rămâne singurul album al formaţiei care nu a ajuns number one nici în Marea Britanie, nici în Statele Unite. Istoria joacă deseori feste greu de înţeles din perspectivă." (Florian "Moţu" Pittiş)

Dacă mai amintim că acum în 2016, încă există mii de posturi americane care dau muzica Zeppelin din plin la radio şi TV sau că la reuniunea pentru tributul Ahmet Ertegun (bosul Atlantic rec.) biletele s-au vândut în câteva minute şi nu în ultimul rând că, toboşarul Jason Bonham (fiul şi înlocuitorul tatălui său) a declarat (de curând!) că o nouă reuniune este foarte posibilă, vă daţi seama de importanţa enormă a trupei peste timp, considerată de mulţi dintre prietenii Artei Sunetelor, cel mai important grup Rock al tuturor timpurilor. Aşa că, fiţi pe fază să prindeţi pe bilete, aşa cum Nu am făcut în decembrie 2007 şi nici în 2005 cu celebrul trio, Cream. Noi românii, suntem obişnuiţi cu speranţa astfel că este normal să dorim să mai vedem şi auzim câte ceva până la scăpătatul soarelui. A venit el Aznavour la 92 de ani şi nu s-a făcut de râs. Au venit ei Iron Butterfly şi ne-au lăsat o impresie grozavă la Hard Rock Cafe, iar acum se pregăteşte de nou show glam-rock, T-Rex (în aceeaşi locaţie). Oricum cred că, Page nu va reveni cu un proiect propriu de blues... Revenind la cartea de faţă, substanţa vădit eclectică a scriiturii, de fapt, o regrupare de texte apărute în mai multe reviste ale vremii (Pop Rock & Show, Vox Pop Rock, Prin Rock, Melody Maker, Vox, Rock & Folk etc.), este un bun prilej pentru fani de-a cunoaşte originea, ascensiunea şi creaţia unui titan al heavy-rock-bluesului.

"You're going back to the same old shit ... A tour would have been an absolute menagerie of vested interests and the very essence of everything that's shitty about big-time stadium rock. We were surrounded by a circus of people that would have had our souls on the fire. I'm not part of a jukebox." (Robert Plant)

Vârstele rockului (vol. 1 şi vol. 2) de Emil Răducanu la editura Bolta Rece, Iaşi, 1996*****

Emil Răducanu ne aminteşte cum a demarat lucrul la Vârstele rockului în articolul: Schiţe de capitole dintr-o viitoare continuare a Vârstelor Rockului (publicat în antologia Arta Sunetelor, la Adenium în 2014).

"Vă mai aduceţi aminte de entuziasmul care a impulsionat la începutul anilor ‘90 apariţia unui val de publicaţii dedicate fenomenului muzical, unele cu viaţă mai lungă, altele sucombând după primul număr. Dintre primele, cele mai notabile au fost Pop Rock & Sport, lansat pe 1 ianuarie 1991, transformat în Pop Rock & Show în iunie 1992 şi în Vox Pop Rock de la 1 septembrie 1993, proiectele în linie ale lui Andrei Partoş, o revistă consecventă cu formatul Melody Maker sau N.M.E. Tot lui îi aparţine proiectul Metronom cu 3-4 numere. Revista Rocker a lui Doru Ionescu a apărut în 13 numere cred, la fel şi Play Back la Iaşi, cu 13 apariţii, începând din 1992. Cu o viaţă mai scurtă, până în 1996 apăruseră, între altele, Puls Rock, Metal Fan, Prin Rock, Rock Star (Tg. Mureş), Metal Power şi Kromm (Bacău), unele dintre ele de bună calitate. Vorbesc de cele din colecţia mea. Habar n-am de apariţiile din Ardeal şi Banat. În dorinţa de a recupera anii de secetă în presa muzicală, s-a trecut în extrema cealaltă. Informaţia s-a fragmentat în bucăţi mici, împărţită între toate aceste apariţii distribuite pe plan local, comentată inegal, multe articole traduse din presa vestică şi, un aspect care m-a îngrijorat, se referea în cea mai mare parte la zona metalurgică a genului, de la heavy metal spre dreapta în tabelul lui Mendeleev. Mai jos de anii ‘80 era o mare necunoscută. Nimic aproape despre blues, despre blues-rock, despre progresiv, despre rhythm & blues şi rock & roll. Toate acestea m-au determinat să trec de la poziţia de spectator la cea de jucător. Am scris cele trei sute şi ceva de pagini aproape dintr-o suflare la maşina de scris, le-am predat la editură, Gina, soţia mea a convins câţiva sponsori să contribuie şi, la începutul lunii mai 1996, manuscrisul cu Vârstele Rockului a primit bun de tipar. Nici acum nu ştiu exact ce tiraj s-a tras, fiindcă n-a existat un contract scris, deci n-am primit bani, ci, din când în când, câteva exemplare pe care le-am făcut cadou prin Iaşi şi prin ţară. Lansarea a fost cu totul atipică, în faţa unui mic grup de prieteni, într-un spaţiu cât o bucătărie al magazinului de discuri al lui Marcel Flueraru, cu discursul scriitorului Liviu Antonesei, toţi privind la canistra cu vin roşu de pe tejghea. A urmat apoi o lansare mai cu ştaif la Suceava, urmată de recitalul lui Vali „Sir Blues” Răcilă. Am avut noroc de cronicile elogioase din presă scrise de oameni de valoarea lui Cătălin Mihuleac sau Mitică Ungureanu." (extras din articolul Schiţe de capitole dintr-o viitoare continuare a Vârstelor Rockului de Emil Răducanu publicat în antologia Arta Sunetelor, 2014)

Dicţionar de Jazz de Adrian Andrieş la editura Tracus Arte, Bucureşti, 2010****

Îl cunosc pe Adrian Andrieş de la Blues Cafe şi de la clubul Swing House, a cărui coproprietar era. M-am bucurat de reuşita sa. Este un mare fan al jazzului, înrăit chiar al jazzului free, Adrian a strâns date şi informaţii preţioase despre toţi acei muzicieni români şi străini ai omenirii, pe care i-a adorat şi cărora le-a dedicat două "temple" pentru concerte de jazz şi blues: Swing House (situat în Pasajul Francez) şi ArtJazz (primul sediu = Bd. Nicolae Bălcescu 23A, la subsolul Galeriilor Orizont; al doilea sediu = Calea Victoriei 52).

"Cartea mea a apărut prima oară în 1999. Pot să spun că a fost un șoc pe piață. Eu pe vremea aceea eram un fel de outsider, abia îmi deschisesem clubul. Nu mă știa mai nimeni și, brusc, am ieșit cu cartea aia de vreo patru sute și ceva de pagini, de i-am lăsat pe toți cu gura căscată. Singurul care era la curent cu intenția și de capacitate era Tiberian, care mi-a și prefațat volumul. Însă pentru restul a fost o surpriză totală. ... În 2011 a apărut a doua variantă, la Tracus Arte, editura lui Cristescu, directorul Muzeului Naţional Filatelic. Este scos cu sprijinul Ministerului Culturii. Este o ediție destul de rară, pentru că vreo câteva sute deja le-a cumpărat Ministerul Culturii, dotează conservatoarele și toate astea. Prețul este ucigător, este un million (n.r. 100 lei). Deci scump." (Adrian Andrieş interviu cu Călin Torsan)

Dicţionarul este foarte bun, are 1074 de pagini, trebuie să-l aveţi dacă sunteţi iubitor de jazz. Sper că Adrian lucrează deja la revizuirea şi aducerea lui la zi. Despre Swing House am amintiri plăcute. Acolo l-am convins pe Romulus Arhire de talentul incomensurabil al muzicienilor trupei KUMM (Moonsweat March, 2000). La Swing House i-am cunoscut pe toţi muzicienii de jazz români: Mircea Tiberian, Vlaicu Golcea, Pedro Negrescu, Garbis Dedeian, Johnny Răducanu, Teodora Enache, Alin Constanţiu, Emil Bâzgă, Marius Popp, Lucian Ban etc. Tot în subsolul din Pasajul Francez s-a lansat prima casetă cu George Baicea (Fundaţia Aurel Mitran) şi tot acolo am realizat primul meu interviu cu un bluesman (Lil' Brian în cadrul EFES Pilsen Blues Festival no.11). Iar la Blues Cafe am închegat (prima şi a doua) redacţie a revistelor Musical Report şi Art & Roll.

Lucrătorul ostenit de Nicu Vladimir la editura Blumenthal, Bucureşti, 2010*****

"Dincolo de criza finală a comunismului, ba poate chiar şi din pricina asta!, pentru mine anii optzeci au însemnat în bună parte „luna de vacanţă” de la 2 Mai, celebra „staţiune” a nudiştilor moşteniţi de mişcarea hippy – într-un moment în care pînă şi pe Coasta de Azur nudismul era interzis, cum putem vedea într-un film cu Louis de Funes! – de pe „litoralul însorit al Mării Negre”, după sloganul de marketing al epocii de aur. Da, o lună pe an scăpam parcă de sistem, de regim, de Ceauşescu şi de tot neamul lui. Stăteam, în fiecare vară, la o bravă familie de tătari, Soium după cîte îmi aduc aminte, undeva în apropierea şoselei care tăia satul dinspre Mangalia spre Vama Veche şi Bulgaria vecină şi prietenă. Şi, cum îmi aduc aminte, Nicu Vladimir stătea într-o zonă din care în mod inevitabil drumul său pe plajă trecea pe strada mea. Aşa că îl vedeam aproape zilnic trecînd prin faţa porţii, înalt, parcă nesfîrşit, cu pletele lungi legate peste frunte cu o bandana, mereu cu bocanci militari, insulated, pentru armata americană, în picioare. Uneori, avea şi chitara legată la spate, însă mereu mergea mînă în mînă cu o femeie foarte frumoasă, despre care tîrziu, abia după moartea sa, cînd avea să devină soţia altui "plecat dintre noi" drag, Florian Pittiş, aveam să aflu că-i era în fapt soţie. Nu pot spune că ne-am cunoscut în sensul adevărat al cuvîntului, am mai schimbat cîte o vorbă, trecîndu-ne, seara, cîte o sticlă de votcă din mînă în mînă, sau aprinzîndu-ne ţigara unul de la celălalt, dar pot spune că l-am ascultat, că am vibrat de zeci de ori, poate de sute, de-a lungul unui aproape deceniu, la vocea sa şi la sunetul chitarei sale. L-am ascultat seara pe plajă, în grup cu alte zeci de tineri – şi mai puţin tineri! – din toată ţara, ba chiar şi din alte ţări şi nu doar din ţările „frăţeşti”, ci şi din cele capitaliste. Apoi, ne-am pierdut din vedere. Abia recent am aflat că reuşise să plece în 1989 în Statele Unite, dar că, după Revoluţie, crezînd că locul său este aici s-a întors grabnic, lăsînd fericita Americă în legea ei!

Volumul, ce poartă numele unuia din cîntecele lui Nicu, Lucrătorul ostenit, cuprinde poezii-poezii şi poezii-cîntece, e editat excelent şi ilustrat cu superbele desene ale autorului, cu cîteva din puţinele fotografii rămase în urma sa şi cu partituri manuscrise. O carte foarte frumoasă pentru o poezie foarte frumoasă şi o muzică minunată, pentru care Daniel Petre, Emil Kindlein, partenerul de muzică şi aventuri editoriale al acestuia şi d-na Anda Niculina Pittiş, care a pus arhiva lui Nicu la dispoziţia editorilor, merită toate mulţumirile şi laudele noastre. Sperînd că nu abuzez de spaţiul site-ului, pînă la urmă cyberspaţiul e totuşi nesfîrşit, aş vrea să citez în întregime poezia Rock generation, care deschide volumul: „dar doamne aceşti oameni tineri/ generaţia mea/ căutîndu-şi/ printre nervii spintecaţi/ căutîndu-şi, căutîndu-şi/ înnebunitor/ libertatea/ oameni tineri/ gata să explodeze în cîntec/ de moarte durere bucurie de luptă/ căutîndu-şi sfîşietor locul/ apucînd cîte un capăt de drum/ înfăşuraţi cu funia/ autostrăzii/ sugrumaţi în fum/ sub spaima poruncii că totul/ totul acum/ între coline silnic purtate din/ rouă-n cenuşă/ înnodaţi într-un ţipăt rîvnind să fie/ cunună/ înţepenit în coaste/ în ochiul ce-atîrnă/ de viaţa sluţită-a neviaţă de-a/ valma/ sub goană de-a valma/ sub moarte de-a valma/ irosindu-se, irosindu-se niciodată/ pe deplin irosiţi/ cu toată oboseala purtată din/ cei petrecuţi/ cu toată oboseala purtată din/ cei petrecuţi/ în privirile fripte răstignite pe/ mielul răpus/ aceşti oameni tineri/ generaţia mea”. Da, şi generaţia mea, în fond Nicu Vladimir era născut cu doar trei ani înaintea mea!" (Liviu Antonesei)

Faţa văzută şi nevăzută a muzicii - de Costin Grigoraş la editura Editrex, Bucureşti, 2011*****

"Acum câţiva ani o editură extrem de prestigioasă publica un Dicţionar pop-rock-folk, sau cam aşa ceva. Titulatura precisă îmi este necunoscută, fiindcă n-am cumpărat volumul respectiv. Cum aş fi dat o sumă oarecare pe un lucru de mântuială? Aproximaţia informaţională, lipsa criteriilor, redactarea neglijentă stăteau la baza însăilării cu ştaif. Articole extrem de critice şi aplicate la obiect au publicat atunci oameni competenţi, precum Cristian Teodosiu. Nu ştiu şi nu interesează dacă 'autorii'în culpă au preluat corecţiile în vreo ediţie nouă. Exemplul acestora de 'cum nu se face, comercializat de-o firmă de la care nu te-ai fi aşteptat la asemenea rateu, n-a descurajat pe alţii să facă lucruri serioase. Ioan Big a muncit mai bine de 3 ani la Povestea Rolling Stones. Emil Răducanu a trudit vreo 10 culegând material pentru Vârstele rockului. Mimo Obradov a spart vreo 7-8 pentru Istorii & Story Rock. Radu Lupaşcu aduna mereu chitarişti Pe urmele lui Hendrix. Iar Sorin Dorneanu, Ştefan Neagu şi FSU strâng de-o viaţă pagini uitate pentru istoria monumentală a rockului adevărat... Costin Grigoraş este un poet cu trei plachete la activ, despre care nu s-a scris prea mult. Discreţia naturală, conjugată cu o anumită stare de frondă în discuţiile de club, plus privirea critică i-au atras faima de original, de ţâfnos, de tip cu opinii contrare majorităţii.." scria în 2008, Dumitru Ungureanu despre "O carte foarte originală": Faţa văzută şi nevăzută a muzicii.

Faţa Văzută şi Nevăzută a Muzicii este o trilogie foarte bine scrisă care face cinste literaturii române şi corupe auditoriul în minunata lume a Artei Sunetelor! Chiar dacă trilogia conţine observaţii şi notaţii subiective (deoarece în opinia autorului “a fi obiectiv nu înseamnă să accepţi impostura premiată de industria muzicală pentru vânzările spectaculoase realizate prin manipularea unui public debusolat estetic, laudele unilaterale dovedindu-se la fel de nocive ca şi negativismul fundamentalist”), ea reprezintă un îndrumar al muzicii de calitate, ce este cu siguranţă primul mare reper de comentariu muzical cu adevărat Cultural, de după marea îmbulzeală din decembrie 1989! O trilogie unică (de aproape 3.000 de pagini!) chiar şi în Europa, pentru care Grig merita să fie citat, premiat şi invitat la emisiuni de radio sau TV, pentru discuţii şi tălmăciri audio-explicative. Nu o să vedeţi prea curând asta.

“Cea mai avizată enciclopedie critică autohtonă a personalităţilor şi stilurilor muzicale din stardom-ul culturii pop a Occidentului postbelic…Biografii (micromonografii) artistice fascinante, explorate din album în album. Axiologie, informaţie şi creaţie. Autorul -un G.Călinescu al criticii rock- enciclopedist, subiectiv, polemic, incomod, exigent, elitist, exploziv, expresiv, inventiv, poet, sintetic până la vizionarism şi analitic până la pedanterie-este expert în muzica progressivă, din care-şi face stindard, formulă stilistică personală şi busolă estetică…O apariţie de colecţie” (Paul Cernat).

Primul volum denumit Stardom tratează muzica în unele cazuri cunoscută marelui public - lucru pe care îl recunoaştem – datorită meditiazării în presă, la radio sau la TV. Cu menţiunea specială, că aceste “informări” din media nu au urmărit cultivarea auditoriului, ci s-au subordonat unor interese financiare (promovarea unor concerte sau a unui eveniment dintr-un festival). Radiourile în general transmit muzică de-a valma, puţini DJ urmărind o scară a valorilor pentru a oferi publicului amănunte interesante, obligatorii pentru corelaţiile din domeniu (rămân în continuare un nostalgic etalon prezentările de odinioară ale regretatului Cornel Chiriac). Cei cărora le pasă au rămas din ce în ce mai puţini la număr. Majoritatea parcurg un set-list sau play-list indicat de „mai sus”, din când în când reuşind emisiuni instructive.

Cel de-al doilea volum dedicat Underground-ului este scris asemeni primului, cu seriozitate şi devotament pentru actul muzical intrinsec şi se referă în special la activitatea muzicală a formaţiilor din zona prog-rock-ului (pentru că hip-hop-ul din Zimbabwe, punk-ul din Puerto Rico sau curentul house din Tanzania cred că nu interesează pe cineva...). Autorul ne dezvăluie capodopere ale muzicii din ţări pe care nu le puteam bănui de asemenea produse până acum, împreună cu numele unor muzicieni pe care nimeni nu le poate descoperi cu ajutorul funcţiei google. Aşadar Underground -ul, prima parte, conţine literele de la A la I, de la Africa la Italia, iar următorul volum epuizează literele alfabetului şi ţările globului, inclusiv un capitol baban dedicat României.

Coltrane de Pascal Bussy la editura Charmides, Bistriţa 2013****

O traducere despre creaţia marelui saxofonist american, JOHN COLTRANE (traducător Székely Roland). În 118 pagini, autorul ne surprinde cu povestea unui muzician inovator, exclamativ şi agnostic. Un chip al pasiunii umane. Opera sa, de la impecabilitatea Soultrane, la indispensabila Kind Of Blue şi mai apoi, la referinţa istoriei jazzului Giant Steps, este una din puţinele mărturii ale istoriei jazzului, capabilă de-a crea punţi peste timp şi de-a educa generaţii de ascultători şi muzicieni.

"Discurile şi concertele sunt cele două faţete în care muzica este un material care: 1.) confirmă starea unei experienţe; 2.) depăşeşte imediat această experienţă pentru a continua să avanseze." Cred că am punctat succint cu acest citat imposibila stabilitate, încremenire în proiect a unui geniu. TRANE ne tulbură cu Ballads, însă ne aduce aminte în A Love Supreme, că suntem muritori, făuriţi (numai o dată) pentru bucuria vieţii şi slava Creatorului.

"La patruzeci şi şase ani de la moartea sa, Coltrane atinge statutul de legendă... pentru fanii de jazz, bineînţeles, dar şi pentru fii rockului, fii ai lui Hendrix sau Sonic Youth care au pentru el un adevărat cult... Fenomenul este unic şi nu poate fi limitat doar la opera sa, imensă şi de o incredibilă modernitate. Căci mitul John Coltrane s-a făurit în jurul unei atitudini noi şi în permanenţă revoluţionară: cea a unei căutări nebuneşti a muzicii absolute... Dincolo de toate culturile, de toate frontierele... o muzică universală şi cvasi-atemporală."

Cu mulţumiri, unui pasionat şi fidel ocrotitor al valorilor muzicii de pretutindeni, Gavril Ţărmure!

Istoria Jazzului, Breviar de Johnny Bota la editura Valea Verde, Timişoara, 2012*****

"Jazz-ul s-a născut la New Orleans", declara Jerry Roll Morton, unul din corifeii jazz-ului. Ionel "Johnny" Bota este membru al Uniunii Compozitorilor din România, doctor în muzică şi autor a două cărţi de jazz: Glosar al termenilor de Jazz şi Vioara în jazzul modern. Cartea de faţă este un Breviar de calitate al istoriei unui gen foarte important pentru arta sunetelor, pentru evoluţia multora dintre genurile înrudite şi pentru muţumirea sufletească a melomanilor. Avem în faţă un istoric al dezvoltării acestei expresii artistice, odată cu asimilarea şi înţelegerea sa de către muzicieni şi auditoriu, deopotrivă cu progresul tehnicii de interpretare, înregistrare şi redare. Istoria Jazzului cuprinde 8 capitole despre stilurile fanion ale acestui gen muzical împărţite astfel: Jazzul timpuriu, Stilul swing, Bebop, Jazzul Cool, Hard bop, Jazzul din anii 1960 şi 1970 sub semnul avangardei, Fusion şi Muzica New Age. "Muzicianul Frank Zappa remarca, cu sarcasmul său caracteristic: 'Jazz-ul nu a murit, doar a început să miroasă dubios'." Fuziunea jazzului cu rockul a generat şi va mai genera multe stiluri noi, pe măsură ce muzicienii incorporează noi armonii şi influenţe. Ultimul capitol al cărţii ne face cunoscută istoria jazzului din Banat, apariţia şi dezvoltarea sa, locurile de cântat din trecut şi prezent, muzicienii şi trupele lor, festivalurile şi evenimentele care au avut loc de-a lungul vremii, iniţiatorii şi organizatorii acestora. La final sunt reproduse un număr important de fotografii cu muzicienii şi locurile pe unde au cântat, mărturii ale unei activităţi bogate, poate mult mai bogate şi serioase decât în oricare alt loc din ţară.

"În anii '60, în Timişoara funcţionau şi anumite cluburi private de jazz la domiciliu, majoritatea situate la subsolul clădirilor în care locuia ba unul, ba altul dintre muzicienii sau melomanii de jazz. Celebru era 'bunkerul'lui Bebe Jivănescu, situat pe strada Topliţa, unde se adunau amatorii de jazz şi unde se audiau şi se analizau,cu pasiune, cele mai recente apariţii de jazz. Aici s-au ascultat pentru prima oară în Timişoara discuri de cool jazz şi modal jazz, cu Chet Baker, Gerry Mulligan şi Miles Davis, dar şi de fusion, cu Weather Report, Chick Corea, Al DiMeola şi Herbie Hancock..."

Istoria Jazzului, Breviar este o carte importantă pentru muzicienii în devenire, pentru amatorii de jazz şi înţelegerea fenomenului jazzistic mondial. Autorul aduce cu acest prilej şi o dovadă vie a mişcării jazzistice timişorene, de la începuturi până în prezent.

Rockin' By Myself de Dumitru Ungureanu la editura Blumenthal, Bucureşti, 2012****

"Când mi-a dăruit cartea, Dumitru Ungureanu, cu care corespondez de multă vreme, mai şi colaborăm ca scriitori, dar cu care abia cu acest prilej am şi făcut cunoştinţă 'pe bune', mi-a spus, cu un fel de retorică a modestiei, că nu se socoteşte un critic muzical. Şi, de fapt, are dreptate, dar nu în sensul în care se pronunţa el, ci cumva exact pe dos! Nu, nu e un critic muzical, mai precis nu e doar un critic muzical, meserie pentru care îţi trebuie un pic de bun gust şi ceva şcoală, el este mai mult decât atât, din acest motiv îi şi citesc săptămânal articolele din Suplimentul de cultură, de la rubrica pe care o susţine din 2005 încoace fără întrerupere, asta neîmpiedicându-l să dedice muzicii generaţiei noastre articole şi în alte publicaţii. De altfel, cartea de faţă cuprinde peste 200 de articole apărute la rubrica cu pricina, ceea ce înseamnă că, ţinînd seama că rubrica împlineşte şapte ani, este rezultatul unei selecţii destul de severe. ...

Bunul gust şi excelenta calitate a formării muzicale iniţiale – dar şi a celei câştigate în timp! – e cum nu se poate mai bine pusă în evidenţă de tematica dominantă a articolelor adunate între paginile cărţii – 'rock-ul adevărat', deci cel al anilor şaizeci-şaptezeci, blues-ul, jazz-ul. Faptul că unii muzicieni şi trupe, dar şi evenimente, beneficiază de mai multe articole – John Mayall, Eric Clapton, Led Zeppelin, festivalul de la Woodstock etc – mărturiseşte iarăşi despre înaltele standarde valorice adoptate de interpret. Dar cartea e foarte vie şi din alte motive, mă refer la comentarea unor concerte şi discuri la imediata lor ieşire la public, la articolele dedicate trupelor româneşti, dar şi la inserturile autobiografice pe care Dumitru Ungureanu ştie să le introducă, din loc în loc, cu o abilitate de jazz-men în plină ebuliţie improvizatorică. Dacă o fi existând cuvântul anterior în limba română! Până la urmă, a`naibii Ungureanu ăsta – prin inserturile cu pricina a reuşit să-mi aducă în memorie nu doar muzica adolescenţei şi tinereţii mele, ci chiar adolescenţa şi tinereţea ca atare! Să nu uit să felicit editura Blumenthal care, după editarea poeziilor lui Nicu Vladimir, laolaltă cu puţinele cântece păstrate în înregistrări originale, faptă produsă în 2010, recidivează acum în zona cărţilor dedicate muzicii şi muzicienilor. Eu rămân în continuare pe recepţie…" (Liviu Antonesei)

Peste rock şi după roll de Mimo Obradov la editura Brumar, Timișoara, 2013****

"'Tăt Banatu-i fruncea!', este sintagma care exprimă acea semeţie specifică bănăţenilor, prin care se consideră superiori „regăţenilor”, caracteristică și muzicii rock. Întotdeauna, trupele din zonă, indiferent că erau din Timişoara, Arad sau Lugoj, s-au considerat mai cu 'moţ', cu mult peste cele din alte oraşe. ... Ziarist, realizator de emisiuni radio și de televiziune, Mimo Obradov, revine cu un volum care completează întrucâtva, tetralogia 'Istorii și Story Rock', publicată la sfârșitul mileniului trecut. După cum declara într-un interviu, a crescut odată cu muzica rock, astfel că și prezenta lucrare, abordează același subiect, dar extinde expozeul, prezentând deopotrivă atât nume, mai vechi sau mai noi, importante pentru istoria rockului mondial, precum: The Beatles, The Rolling Stones, Bob Dylan, Nirvana, Rammstein sau Lou Reed, cât și, diferite trupe, care s-au remarcat în istoria rockului timișorean, cu un accent ceva mai apăsat pe trupele din valurile recente. Așadar, alături de veteranii Phoenix, Progresiv TM, Clasic XX sau Pro Musica, găsim diverse istorioare despre Metamorf, Autostop, Abra, Survolaj, Cargo, Logaritm, Bega Blues Band, Implant pentru refuz, Arca, Amala, Rockabil, Blazzaj, Locatarii sau Quo Vadis, trupe de care autorul s-a atașat, atât prin natura profesiei cât și datorită prieteniei cu muzicienii întâlniți, aproape zilnic, la concerte, în săli de repetiție, în emisiuni radio sau TV, sau, la o bere, prin numeroasele puburi și terase timișorene. O carte care ne prilejuiește o plimbare, alături de Erland și Dietrich Krauser, prin cartierul copilăriei și adolescenței lor, Freidorf, ne oferă amănunte despre unul dintre cele mai selecte festivaluri rock organizate în anii '80, Tim Rock Festival, îi readuce în memorie pe trei dintre eroii rockului timișorean, dispăruți prematur: Nae Tarnoczy, Bela Kamocsa și Boița Perin, ne prezintă o scurtă istorie a formației Cargo, aflăm despre simpatia autorului pentru Implant Pentru Refuz, Lou Reed, Jeff Beck, Brian Jones, The Beatles, Nick Cave & The Bed Seeds sau Leonard Cohen, dar și impresiile acestuia la concertele Bob Dylan, Jethro Tull sau Rammstein. Un volum absolut necesar pentru cei interesați de rock, în general, și de rock-ul timișorean, în special. De asemenea, o lucrare care îl așează pe Mimo Obradov, în galeria acelor specialiști, puțini la număr, documentați în domeniul rockului românesc." (Nelu Stratone)

Muzică prin gaura cheii de Costin Grigoraş la editura Editrex, Bucureşti, 2015****

Un extras din comentariul lui Nelu Stratone despre singura carte apărută despre (aproape toată) muzica românească, observată de autor în toate formele ei. Un fel de mini-dicţionar al muzicii de pe la noi, văzută cu exigenţa acerbă a poetului, scriitorului şi inginerului Costin Grigoraş. Mă bucur că am contribuit cu date, informaţii şi sfaturi la întocmirea ei. Suntem încă în aşteptarea acelei cărţi (monumentale) desre rockul românesc, pe care Nelu Stratone ne-a promis-o, încă de pe vremea revistelor Musical Report şi Art & Roll, la care cu trudă a contribuit cu articole deosebit de bine documentate, majoritatea înscrise cu propriul slogan sub seceră şi ciocan...

"Îl stimez, pe dl. Grigoraş, atât pentru sensibilitatea sa poetică cât şi pentru munca sisifică pe care a depus-o pentru documentarea şi scrierea celor trei volume enciclopedice, Faţa văzută şi nevăzută a muzicii. În general, nefiind un personaj conflictual, mă abţin să-mi exprim părerea contradictorie faţă de cei care văd, mai întotdeauna, doar 'negru în faţa ochilor'şi nu observă nuanţele cromatice ale curcubeului. ... Bineînţeles că am remarcat maniera răutăcioasă şi caustică în care erau prezentate anumite trupe, precum şi, faptul că, erau supraevaluate trupe, care nu au reprezentat pentru istoria rockului mondial sau românesc decât nişte licurici, care au încetat să lumineze odată cu venirea dimineţii... Din nefericire, autorul recidivează republicând capitolul referitor la rockul românesc, în volumul Muzică prin gaura cheii, lucrare în care, după o introducere de 30 de pagini, uşor plictisitoare, dar bine documentată, în care este prezentată o scurtă istorie a muzicii româneşti, pornind de la muzica religioasă, muzica simfonică, teatrul liric, folclor şi până la muzica uşoară (pop), urmează 280 de pagini, care desfiinţează sistematic, muzica rock românească, apoi 11 pagini dedicate memoriei lui Cornel Chiriac şi 6 pagini de cuprins." (Nelu Stratone)

Jurnal de Rocker: Doru Ionescu în dialog cu un cristian la editura Casa de Pariuri literare, Bucureşti, 2015**

Iniţiatorul seriei de interviuri cu Casa de Pariuri literare este nimeni altul decât jurnalistul, realizatorul de emisiuni TV, Doru "Rocker" Ionescu. Cunoscut atât pentru emisiunea Remix, unde a promovat asiduu spaţiul pop-rock românesc, obţinând merituoase aprecieri, Rockerul de la TVR se remarcă şi în recuperarea multor imagini de arhivă, atât de aşteptate după 1989, multe dintre ele, veritabile acte de cultură rock, grupate sub ademenitorul generic, Timpul Chitarelor (concretizat într-un prim DVD sub acelaşi nume în anul 2009). Doru îşi face bine treaba în Televiziunea Română fiind din 2012 creatorul unui serial deosebit de interesant, în cadrul emisiunii Lumea şi noi, realizând pentru TVR Internaţional, seria O poveste... cu cântec!, unde descoperim nume grele de muzicieni stabiliţi peste hotare, de care foarte mulţi dintre noi nu mai ştiau aproape nimic: Ioji Kappl, Vasile Şirli, Radu Goldiş, Adriana Ausch, Decebal Bădilă,  Marta Hristea, Păuniţa Ionescu etc. Îmi aduc aminte cu mare bucurie de Joe Gaspar, vocea şi chitara bas a trupei timişorene Quo Vadis, pe care l-am regăsit aflându-i adresa de la Doru Ionescu. Astfel am putut realiza un minunat interviu, în exclusivitate, pentru prima mea carte de Interviuri rock (ed. Blumenthal 2012).

"Pentru mine, muzica asta, rockul (dar nu exclud nici folkul - singurul care are audienţa mai răsărită -, nici jazzul), mai mult ca orice altceva, este o formă de educaţie fantastică, primul cârlig cultural, inclusiv ideea de a cânta într-o trupă - am câştigat şi un concurs (pe bani frumoşi, pentru mine!) pe tema asta, cu un sinopsis al unui serial TV pentru tineret. Ce vrei mai frumos şi mai înăţător decât să fii într-o gaşcă de prieteni -unii instrumentişti, alţii fani - cu care să stai şi să creezi ceva, să perfecţionezi, să munceşti să-ţi cumperi scule, să te chiverniseşti, să organizezi repetiţiile, PR-ul, imaginea, concertele, să pleci să cânţi prin cluburi, să vezi impactul asupra necunoscuţilor, să te întreci cu ceilalţi în festivaluri, să gândeşti scenarii de videoclipuri, câte şi mai câte..." (Doru "Rocker" Ionescu)

Am amintit doar o parte din activitatea sa de la postul naţional de televiziune, întrucât cea publicistică este amintită pe larg în cartea de faţă. Structurată în 4 capitole, cu nume definitorii pentru profesiunea de credinţă, cele doar 184 de pagini ale Jurnalului său, conţin răspunsuri la câteva întrebări adresate de Cristian Cosma, frânturi din viaţa de rocker şi editor al primei reviste de după 1989 - initulată cum altfel decât Rocker -, şi un ultim capitol de antitopuri, de fapt, o prefaţare a istoriei rockului de la noi în curs de finalizare de către colegul său, Nelu Stratone. De la rock clasic la metal, trecând prin punk şi jazz, cu foarte puţin blues. O foarte bogată activitate, însă o fascicolă cam subţire, incapabilă pentru a cuprinde tot arealul Rock dorit de colecţionari, semn că aceste genuri amintite vor fi încă mult timp înghesuite în underground...

Moşu - Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu la editura Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2016***

De la Dicţionarul de Jazz al lui Adi Andrieş până la O istorie a Jazzului în România,poposim preţ de 146 de pagini la cea de-a treia carte a editurii CdPL, despre compozitorul, muzicologul, profesorul, şi bineînţeles, realizatorul de emisiuni de radio şi de televiziune, prezentatorul atâtor evenimente muzicale, Florian "Moşu" Lungu. "Urmaşul lui Cornel Chiriac în materie de emisiuni de jazz la Radio România" este un formidabil povestitor şi culegător al muzicii de jazz de pretutindeni. O enciclopedie la purtător, călăuzitoare şi îndrumătoare, pe care aţi remarcat-o, de fiecare dată, în apariţiile domniei sale, la diverse festivaluri sau la TV, şi pe care, o apreciaţi citind răspunsurile pline de savoare, la întrebările cu devoţiune adresate de creatorul acestor serii de interviuri.

"Doru Ionescu  - Eşti proverbial şi pentru bancurile - nu numai muzicale - pe care le spui fie la microfon, fie în culise. La Gărâna am senzaţia că eşti obligat să o faci.

Florian Lungu - Încet-încet, fiindcă eu sunt un om cu simţul umorului bine dezvoltat, am început să pigmentez prezentările cu câte-o glumă, la început muzicală, ulterior şi de alt ordin, şi cert este că de acum a devenit o constantă a prezentărilor mele. Sigur că domnul Alexandru Şipa nu e de acord, dar multă lume gustă acest lucru şi cred că făcându-i pe spectatori să zâmbească, îi determin să recepteze mai uşor provocările jazzului - cum spuneam, o muzică destul de complicată pentru o ureche neavizată. La Festivalul de la Gărâna, de pildă, dacă nu spun cel puţin trei glume în pauza dintre recitaluri, sunt pur şi simplu linşat!"

Sperăm că, până la apariţia Istoriei Jazzului în România, în mai puţin de un an - după declaraţia Moşului la lansarea cărţii (şi a CD-ului său intitulat Sono-Portret) -, să ne delectăm, cu multe alte rămăşaguri câştigate în urma trecutul glorios, al apuselor vremuri. Alături de Nelu Stratone, care este pe ultima sută de metri cu Istoria Rockului Românesc, Florian "Moşu" Lungu este aşteptat cu această epopee jazzistică, a unui stil considerat de vechiul regim: "o expresie muzicală a burghe­ziei".

Aici închei primul episod al inventarierii cărţilor din biblioteca de audiofil, amintindu-vă că în următoarele articole, voi prezenta printre altele, următoarele volume: Blues De Timişoara, O Autobiografie de Bela Kamocsa la Editura Brumar, 2011*****; METRONOM de Mircea Udrescu la Editura Universitară, 2010***; Gărâna Jazz de Tinu Pârvulescu la Editura Brumar, 2012****; Blue, Black & White. Povestea Rolling Stones de Ioan Big la Editura RAO, 2006****; De la Waters la Similea - Oameni cool scriu despre muzica lor coordonator Radu Paraschivescu la Editura Humanitas, 2013***; Istoria unui Vis de Vali Şerban la Editura Eikon, 2014****; Povestea zilelor noastre de Adriana Cârcu la Editura ICR, 2009****; Jazzul o poveste cu negri de George Sbârcea la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1974****; ROCKescu de Cristian Ghica la Editura România Pur şi simplu, 2014**; Prunele electrice de Dumitru Ungureanu la Editura Marineasa 1996****; Eric Clapton: Copilul nimănui de Paul Scott la Editura Victoria Books, 2015***; alte traduceri reuşite ş.a.m.d.. (va urma)

Radu Lupaşcu
16 mai 2016

Legendă personală:

* De evitat!

** Las-o, bă, că merge şi asa!

*** Importantă pentru România, informaţii utile şi lectură plăcută.

**** Foarte valoroasă pentru muzicieni, producători de muzică, colecţionari, esteţi.

***** De excepţie!