Muzica zilelor noastre

”Mondial”, iubit și azi!

O trupă autohtonă dragă românilor mult. La drum pornită ferice acu` cinci decenii juma`, în București. La ”303”, club politehnist binecunoscut. Membrii de-nceput, Filip Merca, la bas (vivace, dibace, pregnant), Gabriel Drăgan, minunată voce, Florin Dumitru, tobar, Dragoș Vasiliu, Dan Panaitescu, chitariști, Mihai Constantinescu, și el vocalist. Inevitabil, în timp, componența se schimbă. Pleacă unii, vin alții. Apărând, de exemplu, Romeo Vanica, pianist componist, Gabi Litvin, tot la chitară și Radu Stoica, de asemeni gurist. Mircea Drăgan, organist, componist. Mișu Cernea, toboșar. Sau Vlad Gabrielescu, Iuliu Merca ori Doru Tufiș, ghitariști și dânșii. Inevitabil, hiturile vin unu` dup-altu`, rapid. Concertele se-adună benefic, succesu` le stă alături îndreptățit. Iar noi, ăia cu rock & roll înfrățiți pân` la ultima picătură de sânge, aproape de muzica lor fără șovăire. „Mondialul” împletind inspirat, pe plai mioritic, beatul, bluesul, popul și hard-rockul în piese cantabile veșnic. Melodioase, armonioase nespus. Pe versuri celebre din poezia noastră de altădat`. La suflet, majorității, mergând apăsat...

Eram adolescent când auzit-am la radio a` lor cântece de neuitat nici în ziua de azi. Sau când, împreună cu mama, susținătoare de-același nivel, îi văzui, ascultai pe viu la grădina de vară din urbea natală. Urmându-i dup-aia, pe cât fu posibil cu gându` și sufletu`, deplin meritat. Căci ne-au făcut să vibrăm, să visăm și să ne-ntărim în ideea de libertate. Ca și alții, în epocă. Una reticentă-ndestul, ideologic vorbind. Ca să nu zic ostilă de-a dreptu`. Ce nu voia decât slavă și osanale pentru ”cârmaci”. Rocku`falnic și planetar răspândit, fiind socotit de inculții ”tovarăși” ceva decadent și primejdios pentru ”societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Ce s-a dus, pân` la urmă, la coş. ”Mondialul” însă rămânând, pe disc, precum se cuvine. Proaspăt şi îmbietor, cald, original şi cuceritor...

Adrian SIMEANU
29 martie 2021