Miracolul JOE
COCKER
Dincolo e talentul uriaş, Joe Cocker este un miracol prin determinarea,
îndârjirea şi energia care îl fac şi acum, la aproape 70 de ani şi sute de înregistrări şi concerte lăsate în
spate, unul dintre cei mai activi ambasadori (din vechea gardă) a Rock-ului pe întreg mapamondul. Pentru noi,
faptul că şi-a găsit timpul să răspundă (în scris!) la întrebările noastre este de asemenea… un miracol! Pentru
înfăptuirea căruia trebuie să îi mulţumim Dianei Georgescu şi echipei Project Events (organizatorii concertului de
pe 4 august de la Sala Palatului) a căror răbdare a fost greu pusă la încercare de persistenţa noastră în a obţine
interviul de mai jos… Joe Cocker, fire it up!
Pentru “Fire It Up” ai ales să colaborezi din nou cu Matt Serletic ca producător. Spune-ne câteva
cuvinte despre cum aţi abordat “Fire…” faţă de precedentul “Hard Knocks”?
Matt şi cu mine ne înţelegem de minune pentru că este absolut fantastic în
studio. Am petrecut foarte mult timp împreună adunând compoziţii pentru “Hard Knocks” întrucât ne-am propus să
căutăm în primul rând cântece originale şi mai puţin cover-uri. Matt s-a priceput întotdeauna să alcătuiască
o trupă de studio excelentă astfel încât înregistrările au fost o adevărată placere. “Hard Knocks” a fost
bine primit în Europa şi a câştigat Discul de Platină. Pentru următorul album, “Fire It Up”, ne-am
propus să continuăm cu aceiaşi muzicieni de studio dar să explorăm mai în profunzime conţinutul muzical. Pe acest
album sunt câteva piese de care sunt realmente ataşat precum “You Don’t Need A Million Dollars” şi “Younger”. M-am
simţit cu adevărat foarte bine pe parcursul realizării acestui album.
În ce măsură textul unei piese este important pentru tine în procesul de selecţie şi includerea sa
în repertoriul de concert sau pe un disc?
Textul reprezintă întotdeauna acea parte a unui cântec care sfârşeşte prin a mă
câştiga. Acum că am 69 de ani nu mai pot cânta doar ‘I love you baby’… nu mai pot cânta genul acesta de piese. Am
nevoie de versuri care să spună o poveste sau să se refere la un sentiment mai profund. Din acest motiv, datorită
textelor, eu consider că titlurile menţionate anterior mi se potrivesc atât de bine.
Ce continuă să te motiveze, care este ‘flacăra’ ce te face să continui să străbaţi mii de kilometri
în turnee pe întreaga planetă?
După atăţia ani de cântat şi performat pe scenă am realizat că este lucrul la
care mă pricep cel mai bine şi atunci nu vreau să schimb nimic tocmai pentru că îmi place atât de mult ceea ce fac.
Ador să îmi întâlnesc fanii şi, atâta vreme cât aceştia vor continua să vină la concertele mele, eu voi continua să
cânt pentru ei.
Eşti un martor legendar al istoriei şi evoluţiei culturii Pop. Ai fost la Woodstock atât în ’69 cât
şi în ’94. Ce observaţii personale poţi face faţă de schimbările apărute în timp, mai ales în ceea ce
priveşte publicul?
Primul Woodstock a fost cu totul special. Nu erau sponsori, nu se vedeau
reclame la Cola sau mărci de bere… totul era despre muzică şi despre ceea ce simţeai în acele vremuri. La ‘94
Woodstock’ puteai să vezi deja schimbări importante, puteai să vezi reclamele sponsorilor absolut peste tot iar
atitudinea fanilor era diferită. Eu nu cred că s-ar mai putea reveni vreodată la feeling-ul primului
Woodstock pentru că schimbările culturale continuă să se producă şi să fie reflectate în evenimente.
Prin muzica ta ai fost mereu aproape de cinematografie. Ba chiar ai apărut în “Across the Universe”
a lui Julie Taymor. Nu ai fost tentat să joci şi în alte filme?
Urăsc să aştept pe platourile de filmare. Poţi să pierzi timpul o zi întreagă
pentru scena pe care trebuie să o filmezi. [Filmul - .n.r.] nu m-a atras niciodată cu adevărat.
Ai luptat cu determinare de la început pentru visul tău de a face muzică. Ce sfat ai da unui tânăr
care are acelaşi vis dar trăieşte în zilele noastre?
Tot ce pot să îi spun este să îşi urmeze visul şi să nu înceteze niciodată să îşi
şlefuiască calităţile şi să îşi perfecţioneze tehnica. Să o faca în pub-uri şi baruri dar să uite de
show-uri de televiziune precum “American Idol”, “The Voice”, etc. Cred că acestea fac mult mai
mult rău decât bine.
Ioan Big 02 August 2013
|