Maşina din fruntea plutonului

Nu ştiu cum se coabitează cu o maşină - banalul automobil intrat de vreun secol în lista obiectelor necesare omului. Nu mi-am dorit niciodată una reală, deşi uneori mă visam la volanul unei caleşti motorizate, de genul aceleia dintr-un film româno-maghiar, „Frumoasele vacanţe” parcă se chema, de prin anii 60. Dar oricât nu mi-am dorit eu maşină, de condus „Machine Head” pe diversele căi ale surroundului chiar că am făcut-o! Cum anume?

Mai întâi a fost o variantă distribuită de nu se ştie cine, via internet. Un CD - DTS, din care, punându-l în player, am auzit un ţiuit prelung şi consistent. Abia l-am stăvilit oprind instalaţia audio. Am aruncat suportul polypropilenic fără regrete, deşi pe vremea aia (cum vreo 8-9 ani), un blank CD costa destul de piperat, aproape cât patru beri luate de la supermarketul lui nea Bădiţă, din colţul străzii. Şi, sincer să fiu, pe atunci „ascultam” (remarcaţi ghilimelele!) audio în surround la PC. O litanie de jale a babelor ce însoţesc neplătite morţii de prin satul natal e mai adevărată decât ce auzeam eu la PC atunci! Fiindcă - lesne de ghicit - nu aveam placă de sunet adecvată, iar chestia găsită era o prostie.

Au mai trecut vreo 4 ani şi mi-am luat un sistem Home Cinema Panasonic, la care am plătit rate alţi patru ani. La el ascult acum versiunea quadraphonică a discului de care vă zic - „Machine Head”. A existat o ediţie vinyl quadro în anii 70? Ceea ce am găsit în Japonia pretinde a fi. Versiunea DTS „oficială” e ulterioară, de prin 2001, dacă nu greşesc. Şi dacă am greşit datarea, cer scuze! Azi, când scriu, e Crăciunul, iar eu sunt la a doua sticlă de cabernet din podgoria proprie!

Puteţi afla referinţe internetice despre aceasă ediţie monumentală. Nu vă plictisesc. Eu am o idee fixă: dacă nici acest material (re)editat în surround nu vă convinge de virtuţile şi frumuseţea fluxului muzical difuzat pe 6 canale, nimic din muzica rock nu va reuşi asta! Şi vă plâng de milă, deşi n-aţi merita! „Machine Head” este unul dintre discurile fanion ale genului. Nu cred că e vreun fan, vreun rocker care nu-l ştie. Un sistem adecvat, 6 boxe bine poziţionate, un moment (vreo oră, să zicem) de relaxare şi o sticlă cu băutură sunt necesităţile minime. Şi veţi auzi ce n-aţi mai auzit - deşi albumul vă este perfect cunoscut: basul care rupe, Gillan briliant, orga strălucitoare ce urcă translucid pe cele trei canale principale, cu erupţie pe centru la momentul de juisare, solourile de chitară ale lui Blackmore distribuite front-left/ front-right ca dansul unei perechi de săbii, şi tobele ca duruitul unui cutremur neanunţat de specialiştii ce împânzesc arealul mediatic românesc... Mi-am dat seama de forţa şi dinamica versiunii acesteia când m-am dus în altă cameră să caut ceva şi n-am putut găsi, fiindcă m-a oprit sunetul ce-l auzeam de alături la cea mai înaltă performanţă! Cât despre piesa „Lazy”, favorita mea, am receptat-o de parcă eram într-o stare de... joint-eală! (You know, you know...)

N-am putere să continui. Cine are pretenţia că a auzit totul de(spre) Deep Purple, şi n-a ascultat în surround - chiar că n-a auzit nimic!

Dumitru Ungureanu
25 decembrie 2011