Dependent de blues

Membru fondator al grupului Trenul de Noapte, muzician instrumentist (muzicuţă), cel mai bun instrumentist de gen din România. Profesor de muzicuţă, tehnician reparator, customizer de muzicuţe şi om de radio. Ascultă blues de la vârsta de 12 ani! S-a născut sub semnul Capricornului, pe data de 1 ianuarie 1974, în Buşteni, jud. Prahova. A început studiul muzicuţei ca autodidact în anul 1996, iar între 1998 şi 2000 a condus, în oraşul Oneşti, prima sa formaţie numită Blues Syndicate. Un muzician român pasionat de "Blues to the bone". O poveste adevărată de blues. Al patrulea album din discografia lui Marcian Petrescu este, de fapt, primul album solo. Împreună cu trupa sa, Trenul de Noapte, a realizat Dependent de blues în anul 2007, iar sub numele Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, alte două albume, Poveștile bluesului / Blues Stories în 2009 și DesCântece de blues peste trei ani. O prezentare succintă, făcută chiar de el, ne introduce în universul său muzical:

"Sunt bluesman, un om care respiră, trăieşte, suferă, iubeşte în ritm şi armonii de blues încă de la 12 ani, vârsta la care m-a atins microbul acestui gen muzical. Sunt muzician profesionist, muzicuţist (cânt la muzicuţă), solist vocal, compozitor, profesor de muzicuţă, publicist şi realizatorul emisiunii Poveştile bluesului la RadioLynx". (Marcian Petrescu)

Îl cunosc pe Marcian de foarte mult timp. Este neprefăcut și sârguincios. A învățat mersul lucrurilor (era să spun al trenurilor) din goana vieții. Are o poveste interesantă și trăiește blues pe românește. A fost partener și coleg cu mulți muzicieni români, mai mult sau puțin prinși în hora bluesului de la noi. A cules, a ales de peste tot și a rămas cu trainice învățăminte. A cântat ca nimeni altul, alături de mari nume ale bluesului american și cred că toți suntem mândri de asta. Stăpânește foarte bine acest instrument și are un apetit cumpătat de povestitor. Are umor, dovadă traducerile și adaptările pe care le născocește unor standarde de blues.

A scris articole despre istoria muzicuţei pe care le-a publicat în diverse reviste şi antologii despre arta sunetelor. Își alege foarte bine colaboratorii cu care colindă țara și cu care înregistrează albumele. Trenul de Noapte nu a deraiat până acum, putem spune doar că a poposit mai mult într-o gară sau alta.

„Radu Lupaşcu: De unde a pornit pasiunea pentru muzică, care a fost primul instrument şi de ce ai ales să cânţi blues?

Marcian Petrescu: Pasiunea pentru muzică a început pe la vârsta de 8 ani. Bunicul meu avea un pickup construit de el (pe lămpi) şi un magnetofon Tesla Sonet Duo (tot pe lămpi). Cu ele am început să ascult ce aveam prin casă. Mai puţin discuri şi mai mult benzi. Aşa i-am descoperit pe Ray Charles, Elvis, Memphis Slim, Harry Belafonte, muzica country, ... Nimeni din familia mea nu cânta la vreun instrument, dar le plăcea muzica... am vrut iniţial să învăţ să cânt la chitară, dar pentru că nu am găsit pe nimeni care să mă înveţe să cânt cu tehnica de blues, m-am lăsat păgubaş (aveam vrei 12-13 ani atunci...). La muzicuţă am început destul de târziu, pe la 22 de ani, stimulat de înregistrările cu Sonny Boy Williamson şi pentru că tot citeam că mulţi muzicuţişti au fost autodidacţi. M-am gândit că nu e chiar atât de greu... Mi-am dat seama curând că era o idee total greşită.“

(Marcian Petrescu, un mic extras din interviul realizat de Radu Lupaşcu pentru revista virtuală artasunetelor.ro, 21 octombrie 2012)

Au fost multe componenţe ale Trenului de Noapte, dar cea mai reuşită este cea cu Mihai Tacoi la chitară, Matei Puşcaru la chitară bas şi veteranul Vali Vătuiu la baterie. În ultimul concert înainte de pandemie, văzut de mine şi prietenii mei la Clubul Ţăranului, mi s-a părut cea mai bine legată formulă, însă şi cea mai explozivă, Marcian putându-se juca nestingherit în armonie perfectă cu solourile sale.

Trenul de Noapte a luat naştere în aprilie 2000, Marcian fiind încurajat de un prieten din Bistriţa, claviaturistul Florin Bejan (fost component al grupului Prefix 990; compozitor, orchestrator şi producător artistic al albumului Ballad of the Sensitive Plant, al valoroasei noastre soliste de jazz, Teodora Enache). Primul concert a fost susţinut pe data de 23 aprilie 2000 în clubul de jazz deschis la subsolul Casei Municipale George Coşbuc din localitate. După şapte concerte în Bistriţa, Trenul de Noapte ajunge în capitală, debutând pe 10 decembrie la clubul Pub 18 din Regie. Au mai urmat alte două concerte explozive, pe 3 februarie 2001 la Swing House şi pe 4 februarie tot la Pub 18, care au certificat reputaţia trupei Trenul de Noapte, între fanii bluesului de la noi.

Să mai notăm că prin aceste garnituri de tren s-au mai perindat chitariştii: Claudiu Copaciu, Călin Cyfer Ţurcanu, Totu Rareş, Florin Giuglea, Marian Mac Aciobăniţei; basiştii: Mircea Cornea, Vali Rotari, Robert Ardeleanu, Joo Sheby Sebastian şi bateriştii: Lică Negrea, Constantin Bărbăşelu, Petrică Ipatie.

Marcian Petrescu a mai colaborat cu Direcţia 5, Marcel Pavel, 3 Sud Est, Victor Socaciu, Guess Who. A conceput un sistem de sunet unic în lume, care-i permite să facă în concert ceea ce în mod normal nu ar putea obţine decât în studio prin înregistrări separate destul de elaborate (extrase din cartea bluesului românesc, Blues Made in Romania de Radu Lupaşcu)

Domniei sale Prostia, cu dragoste, pentru blues!

Mai mult decât blues este un album provocator de sincer. Desigur, Marcian Petrescu este cel mai remarcabil muzicuţist de la noi, însă el a excelat întotdeauna şi prin inspirata alegere a versurilor, mai ales în limba română. Fie că le-a scris, fie că le-a cules, acestea întotdeauna au avut o sevă critică obiectivă şi au înroşit obrajii adresanţilor. Un mesaj pătrunzător, cu umor rafinat şi o atitudine pe care o salut şi acum, cu reverenţă!

Muzica albumului, scrisă în mare parte de Marcian - 7 piese din 9 -, te însoteste pe un drum captivant, pe care îl putem parcurge fiecare în această viaţă, inconştient sau în cunoştinţă de cauză. Un periplu sonor ce abundă în solouri de muzicuţă şi intervenţii chitaristice distinctive pentru fiecare invitat în parte. Cu greu să remarc aici pe un chitarist înaintea celuilalt, astfel că îi ordonez alfabetic: Marian Mac Aciobăniței (1, 4), Sian Brie (3, 6, 7), Jimi El Laco (2), David A. Marin (9), Sebastian Soltan (5), Mihai Tacoi (7, 8), Rareș Totu (5).

Din cele peste 73 de minute ale albumului, rod al multiplelor posibilităţi de expresie ale muzicuţei, aproape jumătate au fost dedicate sensibilităţii fecunde ale acestui mic, dar grăitor instrument muzical. Dream of An Imaginary Western (emoţionant elogiu adus lui Ennio Morricone şi Sergio Leone) este una din piesele elocvente în acest sens. MAI MULT DECÂT BLUES aniversează (peste) 20 de ani dăruiţi bluesului şi re-aduce un invitat de calibru din Statele Unite, pe excepţionalul muzicuţist Charlie Musselwhite, de această dată, prezent cu două piese pe album, House of the Rising Sun şi Touch A Hand, Make A Friend. O surpriză deosebit de plăcută a fost alegerea iubitului nostru artist, Mircea Ciocu Vintilă pentru două piese arhetip ale genului folk rock, Popa Nan şi Pe Corso. În concluzie, noul album a depăşit cu mult nivelul meu de aşteptare de la Marcian şi sper că îl veţi susţine cumpărându-i CD-ul original.

Radu Lupaşcu