Lowell Fulson

Lowell Fulson a fost dintotdeauna o figura aparte în catalogul celebrei case de discuri Chess Records. De drept, el nu ar fi trebuit sa se afle aici deloc, dar cu toate acestea, la Chess a dat lovitura carierei sale, în 1954, cu marele sau hit, Reconsider Baby. Fara a fi un bluesman plecat-dinMississipi-si-ajuns-la-Chicago, nu si-a gasit niciodata cu adevarat locul în Chess Sound, în ciuda încercarilor constante ale lui Leonard Chess de a-1 forta sa se adapteze. În cele din urma el a scos o serie de productii pentru aceasta casa care, pe drept sau nu, i-au adus cea mai mare recunoastere în cercurile de blues.

Lowell Fulson s-a nascut la 31 martie 1921, pe Choctaw Indian Strip, la cateva mile de Tulsa, Oklahoma. Parintii sai sunt Martin Fulson (care a decedat când Lowell avea doar cinci ani) si Mamie Wilson, iar baiatul si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei pe pamântul primit de familie ca Choctaw Freedmen (negri care se aflasera ca sclavi în proprietate, si uneori se casatorisera cu indieni Choctaw, înainte de Razboiul Civil; dupa emancipare, acesti sclavi negri detinuti de indieni, ca si ceilalli, fusesera eliberati; cu titlu de reparatie, li se dadusera bucata de pamânt). Bunicul fusese un negru pe nume Henry Fulson, despre care se spunea ca ar fi luptat în Razboiul Civil. Henry se casatorise cu o indianca, iar mostenirea americana si africana a nepotului lui Fulson se contopise prefect.

Primele experiente muzicale au fost din familie. Bunicul cânta la vioara, iar doi dintre unchi la chitara, ca si fratele sau mai mic, Martin. Lowell se pricepea sa asculte si învata repede. A auzit primele discuri cu Blind Lemon Jefferson pe gramofonul familiei si curând a început sa îsi faca de lucru cu chitara. Avea saptesprezece sau optsprezece ani când a trait prima experienta profesionista.

"O orchestra de coarde venea cam o data pe an (în Ada, Oklahoma), prin mai sau iunie, si stateau toata vara. Am cunoscut un batran pe nume Dan Wright, cantaret la banjo. (Dan Wright provenea dintr-o familie numeroasa de muzicieni din Texas, la fel ca familia Chatmont din Mississippi, iar Dan Wright String Band interpreta o gama larga de stiluri muzicale atât pentru publicul alb, cât si pentru cel negru. Nu au facut niciodata înregistrari.) EI mi-a oferit o slujba, cea de a cânta împreuna cu James, mai întâi la chitara ritmica de acompaniament. Avea o orchestra mare, de 17 sau 18 instrumente cu coarde. Atunci am început sa ma schimb cu adevarat, sa intru în acorduri si pe acompaniament.”

Lowell a ramas cu Dan Wright pâna în 1940, când Texas Alexander, legendarul bluesman, 1-a invitat sa îl însoteasca prin Texas. Desi nu au înregistrat împreuna nimic, Lowell a ramas cu Alexander aproape întreaga vara, înainte de a se stabili împreuna cu prima sa sotie în Gainesville, Texas, unde a capatat o slujba ca spalator de vase. De aici a avansat la bucatar si, când a fost recrutat în armata, pe 9 septembrie 1943 (îsi aminteste perfect si data recrutarii si pe cea a lasarii la vatra, la o jumatate de secol dupa aceea!), a fost în aceasta functie. Trimis în Guam, a petrecut o perioada distrând trupele, între doua oale, la bucatarie. Lasat la vatra pe 5 decembrie 1945, s-a întors în Oklahoma, unde s-a angajat la Wade Hotel din Duncan, ca bucatar, înainte de a decide sa îsi încerce norocul pe coasta de vest, ca muzician. Pe perioada armatei statuse la Oakland, în California, unde îsi facuse ceva prieteni. Astfel încât, lasându-si sora sa îl urmeze mai târziu, a pornit catre Oakland. Momentul era perfect ales.

Scena blues-ului urban postbelic din California de nord era înfloritoare la mijlocul deceniului al patrulea. Comunitatea neagra era plina de cluburi de noapte, baruri, tonomate si case de discuri independente si, de dincolo de fiecare usa se revarsa muzica. Nu se afla aici decât de câteva saptamâni când 1-a cunoscut pe Bob Geddins, proprietarul lui Big Town Records. Geddins 1-a ascultat cântând si s-a oferit sa îl înregistreze. Lowell a cerut ca fratele sau, Martin, sa fie adus sa cânte la chitara a doua, iar în 1946 a facut primele înregistrari. Aceste prime încercari au fost reeditate în 1997, de catre casa de discuri Arhoolie.

Aproape imediat dupa aceea, Lowell a început sa îsi compuna singur cântecele si a strâns un grup pentru turnee. Faptul ca Ray Charles a fost primul sau pianist da masura valorii sale înca de pe atunci! A continuat sa înregistreze si a întreprins câteva turnee (au ramas fotografii dintr-un concert din 1951, la celebrul Apollo Theater din Harlem). În cadrul unuia dintre aceste prime concerte, a cunoscut un tânar disc jokey, pe nume B.B.King.

"Am cântat la Hippodrome Ballroom, în Memphis, si mi-au trebuit vreo doua zile pentru ca sa poata sa intre toata lumea. A trebuit sa ramân o zi în plus. Iar B.B.King mi-a spus ca sunt "singurul care a fost vreodata nevoit sa mai ramâna o zi" si ca se felicita pentru ca a folosit înregistrarile noastre. Si i-am zis: Ma bucur sa aud, si îi multumesc foarte mult. Iar el mi-a spus: "Stii ce poti sa faci, poti sa-mi dai mie Three O' Clock In The Morning. Si i-am zis: Sigur, da-i drumul si înregistreaz-o.”

Ray Charles a fost pianistul de turneu al lui Lowell Fulson pâna în 1953, dar prietenul sau, Lloyd Glenn, a fost acela cu care a cântat cel mai mult în aceasta perioada. Glenn, casatorit si cu o familie de întretinut evita sa plece în turnee lungi preferând sa ramâna aproape de casa. Lowell a continuat sa faca turnee si înregistrari, obtinând succesul cu Black Widow Spider Blues, Bluea Shadows (care a urcat pe locul întâi în topul Billboard în 1950) si mai sus mentionatul Three O' Clock In The Morning, pentru Swing Time, cu sediul în Oakland.

Lucrurile mergeau deja în plin când Reconsider Baby, înregistrat pentru Chess, a devenit discul cel mai vândut al carierei sale. "Ma aflam în orasul Dallas când am scris cântecul, îsi aminteste Lowell. Nu aveam decât o melodie, dar voiam sa o înregistrez. Asa ca i-am dat telefon lui Leonard Chess si el m-a întrebat: "Ai ceva?" Iar eu i-am spus: "Mda, am ceva." Pe urma el a zis: "Bine, vino-ncoace si înregistreaza." Dar i-am spus: "Nu. Daca vrei piesa, o s-o înregistrez aici. Am si orchestra si tot ce-mi trebuie." Fara entuziasm, Chess a facut aranjamentele pentru ca Lowell si trupa sa, inclusiv David Newman, zis Fathead, sa aiba acces la Studio Seven din Dallas, apoi 1-a sunat pe Stan Lewis la Shreveport, care s-a deplasat la Dallas, a platit pentru studio si muzicieni, trimitand înregistrarile primare la Chicago, lui Chess. “si Leonard mi-a zis: "Trag nadejde ca ai ceva de soi, mama, altfel nu pupi înregistrari în alta parte decât la Chicago". Si i-am raspuns: "Da' eu sunt deja în alta parte decât la Chicago". “Leonard facea întotdeauna pe grozavul asa. Cred ca asta era felul lui, nu era un tip rau, da' era felul lui de a vorbi cu oamenii. Se cobora la nivelul lor. La toata lumea spunea "mama", asa cum eu si dumneata spunem buna ziua. Înregistrasem piesa si eram multumit. Pe urma au scos-o si... buuum! uite-asa.” Si Phil mi-a zis: "De data asta ai dat lovitura. Ti-am scos un hit!" Phil avusese dreptate, discul a urcat pe locul 3 în topurile lunii noiembrie, sub eticheta casei Chess, subsidiarul Checker. El va ramane pâna în ziua de astazi cel mai important succes comercial al lui Lowell, reluat între altii de Elvis Presley si Eric Clapton (pe celebrul sau album From The Cradle - este una din piesele de rezistenta!). Vânduta în multe milioane de exemplare, Reconsider Baby fusese înregistrata în septembrie 1954. ~n ianuarie urmator, Leonard si Phil Chess l-au convins pe Lowell Fulson sa înregistreze la Chicago, dar si aici se afla într-un context care nu i se potrivea. Cei mai multi dintre muzicienii de la Chess, protagonisti sau de acompaniament, aveau avantajul de a lucra permanent împreuna în cluburi, ca si de a face schimb de personal pentru tumee si sesiuni de înregistrari. Lowell, la vremea aceasta aflat pe coasta de vest, unde prefera sa înregistreze, si care îsi adusese întotdeauna cu el propriul grop, cu aranjamentele sale precise, extrem de profesioniste, nu s-a adaptat niciodata la stilul lejer al studiourilor Chess, unde singura repetitie era adesea si prima versiune a înregistrarii. În ciuda faptului ca Willie Dixon a cantat la bas cel putin o data în înregistrarile lui Lowell, lucrurile nu au mers niciodata cu adevarat bine.

"M-am dus si am vorbit cu Otis Spann, sa vad daca nu pot sa încep sa fac cum facusem cu Lloyd Glenn pentru Swingtime. (Span) era bun, dar imaginatia lui nu mergea cu ce faceam eu, asa ca a lui Lloyd. Pâna la un punct mergea, dar cred ca deja cântase cu asa de multa lume, ca acum ma privea cu sentimente amestecate uneori, dar era un pianist bun." A mai îndurat o sesiune de înregistrari la Chicago, în februarie ‘56, unde s-a nascut de-acum celebra Tollin' Bells; includerea piesei pe LP-ul Hung Down Head dovedeste lipsa de compatibilitate dintre Lowell Fulson si Leonard Chess; cei doi schimbau tot mai multe înjuraturi între cabina de control si studioul de înregistrari, pe masura ce tentativele esuau una dupa alta. Dupa aceasta experienta, toate piesele înregistrate de Lowell pentru Chess au fost puse în banda la Los Angeles, împreuna cu o combinatie între grupul cu care îsi facea turneele în momentul acela si muzicienii de studio locali. Practica expedierii prin posta si a mentinerii unei distante fata de studiourile si muzicienii de la Chess i-au dat o sonoritate categoric diferita de cea a restului artistilor din aceeasi companie. Dintotdeauna un muzician mai sofisticat si mai urban decât, sa zicem, Howlin' Wolf sau Sonny Boy Williamson, combinatiile pe care Lowell le facea între materialul original (spre deosebire de compozitiile lui Willie Dixon, pe care le înregistrau colegii sai din Chicago) si swing-ul de pe coasta de vest, cu orchestre numeroase, îl facea sa iasa în evidenta.

În 1964, Lowell a hotarat sa renunte la Chess, în favoarea casei de înregistrari Kent, din Los Angeles. "M-am înteles bine cu Chess, dar, dupa ce m-am mutat înapoi în Califomia, Chicago a ramas prea departe. Nu poti sa treci pur si simplu pe la studiouri sa înregistrezi ceva, daca studiourile sunt la trei mii de kilometri distanta! lar Kent erau, ca sa zic asa, chiar în curtea mea." Probabil cel mai important disc rezultat din asocierea cu Kent este Tramp: versiunea sa a aparut în ianuarie 1966, devenind mai tarziu hit cu Otis Redding & Carla Thomas, ale caror înregistrari au eclipsat succesul originalului. Pe Lowell, lucrul acesta nu îl deranja, el îsi primea drepturile de autor, considerabile.

În anii saptezeci, s-a mutat de la Kent la Jewel Records, cu sediul în Shreveport, Louisiana, în proprietatea lui Stan Lewis, cel care platise pentru înregistrarea lui Reconsider Baby, în numele lui Leonard Chess. "Am fost la Swing Time în anii ‘50, apoi am trecut la Chess - îsi aminteste Lowell - pe urma la Kent în anii ‘60 si la Jewel în anii ‘70. În anii ‘80 am stat cuminte, n-am facut decât câteva înregistrari, si acum, în anii '90 sînt la Bullseye. Faptul de a fi fost un artist cu interpretari si înregistrari de succes pe o perioada de mai bine de o jumatate de secol pare sa fie pentru el un lucru normal, primit cu seninatate.

Chiar daca astazi priveste tolerant înapoi, la cariera sa de la Chess, Lowell nu s-a multumit niciodata sa fie considerat un muzician a carui activitate majora sta atat de mult în urma sa. Reînvierea recenta a interesului fata de blues i-a adus, cu ceva întarziere, recunoasterea pe care o merita din plin. La începutul anului 1993 a patruns în The Rhythm & Blues Hall of Fame; ceva mai tarziu, în acelasi an, a castigat cinci premii W.C.Handy, între care înscrierea în The Rhythm & Blues Hall of Fame pentru el, ca artist, si pentru Reconsider Baby, ca melodie. A fost subiectul unui articol de fond publicat de Living Blues Magazine în 1994; reînregistrari ale succeselor sale de la Swing Time, Kent si Jewel sunt disponibile pe CD, la fel ca înregistrarile de la Chess, ce se afla in atentia iubitorilor de blues. In ultimii ani de viata, Lowell Fulson a continuat sa cânte din când în când, înregistrând pentru Rounder si Blueseye Blues, sub a caror aripa a continuat sa îsi compuna si sa înregistreze stilul sau unic de blues contemporan. In 1998 s-a alaturat lui Mick Jagger, Keith Richards, Jimmy Page, Robert Plant si multi altii pentru a omagia memoria unui alt mare chitarist de blues, Jimmy Rogers. A murit pe 7 martie 1999, la varsta de 77 de ani dupa o insuficienta renala si o accentuata suferinta diabetica.

Radu Lupaşcu