Lisabona, mirabila coincidenţă

Am revăzut Lisabona, un oraş splendid, unul dintre cele mai vechi şi frumoase din Europa. Are şi istorie, e puternic şi pe verticală, dar are şi modernitate, ba monumentalitate, putând fi comparat cu San Francisco, dacă mă gândesc la măreţia şi frumuseţea celor două gigantice poduri care îl străbat, podul Salazar (25 de Abril) şi podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa (peste 17 km).

Fenomenală este vederea oraşului din avion. N-am zburat până acum niciodată cu TAP, cu transportul aerian portughez, despre care se spun multe neadevăruri. Dar compania realizează zboruri perfecte. Şi are un personal model, plin de eleganţă, plăcut, ca şi limba portugheză, foarte vocalică, dulce, seamănă mai mult cu româna decât spaniola. Când am venit de la Malaga, am traversat Lisabona pentru a ateriza pe aeroportul principal, “Humberto Delgado”, care este chiar în interiorul oraşului, fapt unicat în lume, căci poţi ajunge repede în oraş, nu necesită deplasări costisitoare, nu e la distanţă, ca Otopeni de Bucureşti, de pildă, sau ca JFK de New York. Şi zborul de aterizare a fost la mică înălţime, aşa că am putut distinge clar locurile importante, precum celebra piaţă din inima oraşului, numită Baixa, apoi în partea veche Castelul Sao Jorge, situat pe cea mai înaltă colină a oraşului, de pe terasa căruia se deschide o panoramă măreaţă, unde ai în ochi şi faimoasa catedrală Santa Maria Major.

Apoi ai imaginea foarte clară a râului Tajo (anticul Tagus), care se varsă în Oceanul Atlantic. În apropierea râului se află şi cel mai vechi cartier, Alfama, cu o reţea fascinantă de străduţe în pantă străbătute de tramvaie de epocă (Lisabona are şi un muzeu al caleştilor de epocă). Ca şi despre Roma, se spune că Lisboa (nume dat de portugezi) e situată pe sapte coline!

Pe malul Oceanului, când parcurgi impresionantă faleză, sunt alte importante monumente, simboluri ale civilizaţiei portugheze, Mânăstirea Jerónimos, fondată de regele Manuel I, şi Turnul Belém, ca observator portuar, monumente aflate pe lista patrimoniului UNESCO.

Lisabona este unul dintre cele mai importante porturi ale Europei, oricum, cel mai important de la Oceanul Atlantic, fiind un mare constructor de nave, iar industria pescuitului este cea mai activă. Numeroase detalii despre această activitate, despre lumea portugheză în amănunt, cititorul interesat le poate afla din romanul meu “Utopia” (2010).

Iar când am zburat spre New York, cu un Airbus gigant, un zbor perfect, cu un serviciu impecabil, avionul a făcut o rocadă de 180 de grade deasupra Lisabonei, de parcă a vrut să ne vâre bine în ochi celebra statuie monumentală a lui Iisus, care o concurează pe cea de la Rio de Janeiro. Evident, cele mai pregnante imagini sunt podurile mai sus amintite. La începutul podului 25 de Abril, care marchează intrarea peste râul Tejo în Lisabona, se afla şi monumentul Jesus Christ, aflat pe dealul Almada, de unde se vede capitala Portugaliei ca din avion. E o perspectiva gigantică, aşa cum ai din New Jersey când priveşti New York-ul peste Hudson River.

Dar se vede clar şi Apeductul, construit în stil roman, pentru aprovizionarea oraşului cu apă potabilă. Un erou al Lisabonei este fostul prim ministru Marques de Pombal, care a reconstruit oraşul după cutremurul din 1755.

Lisabona poate fi considerat un oraş al reconstrucţiilor. Aşa este şi Piaţa Restauratores, Piaţa Pombal, bulevardul Libertăţii şi faimosul ascensor Santa Justa, un punct de atracţie turistic de neevitat. Tot ce s-a construit nou, păstrează patina vechiului, oricum, este marcat de o arhitectură aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras, magnificul Oceanarium, complexul Vasco da Gama şi alte centre culturale şi muzeale. Aici m-am întâlnit pentru prima oară cu numele lui Santiago Calatrava, care a construit staţia Oriente, aşa cum peste ani avea să construiască la New York staţia de la World Trade Center. Pe Calatrava aveam să-l cunosc direct la New York, în Manhattan, la vernisajul expoziţiei sale “Recent Works” de la Marlborough Gallery, unde mi s-a dezvăluit ca un emul al lui Brâncuşi, evident, în zona sculpturală, fiindcă Calatrava este cunoscut ca fiind cel mai important architect urban al momentului.

Am rememorat acest loc, fiindcă istoria Lisabonei are similitudini izbitoare cu istoria Gibraltarului, prezentat anterior, adică e împregnată de urme feniciene şi romane, vizibile şi din avion. Fenicienii au numit acest loc Alis Ubbo, “Golf încântător”, iar Julius Caesar, Felicitas Julia. Paralela merge şi mai departe, fiindcă Lisabona, ca şi Gibraltar, a fost ocupată de vizigoţi, cucerită de Mauri, apoi de către portughezi, ca în 1260 să devină capitala Regatului portughez. Portugalia a fost un regat foarte puternic, cu mari exploratori geografici, iar în urma cuceririi unor colonii, Lisabona a devenit unul dintre cele mai bogate oraşe ale Europei. Se spune că decaderea lui s-a datorat în mare parte ocupaţiei spaniole (1580 – 1640). Dar oraşul şi-a revenit şi azi este la fel de bogat ca în trecut.

Cei care vizitează Lisabona, o să afle la tot pasul despre cel mai mare cataclism natural care s-a abătut asupra oraşului: cutremurul apocaliptic din 1755, urmat de un tsunami şi de un mare incendiu, care a distrus oraşul aproape în întregime. Scenariul apocaliptic s-a repetat şi în 1988, când un mare incendiu a distrus toată zona comercială a oraşului, inclusiv faimoasa Praça do Comércio. În al doilea război mondial, Portugalia a fost o ţară neutră, de aceea ea a fost leagănul multor refugiaţi.

Şi pentru noi, românii, Lisabona este un simbol de evadare şi protecţie. Am avut şansa să stau câteva săptămâni la Lisabona, perioada în care m-am documentat şi am scris un amplu scenariu pentru un serial pe care l-am numit “Mirabila coincidenţă”, pentru că Lisabona a fost locul unde s-a intersectat viaţa a trei personalităţi: exilul lui Carol al II-lea, care avea să sfârşească la Estoril, faimoasa staţiune din apropiere de Lisabona, un fel de Las Vegas al Europei, iar la Legaţia României au lucrat o perioadă de timp Lucian Blaga şi Mircea Eliade. Blaga şi-a scris aici, pe malul Atlanticului, multe din poeziile sale, inclusiv “Mirabila sămânţă”, iar Mircea Eliade multe studii, printre care şi “Jurnalul portughez”, poate cel mai interesant jurnal românesc, document rarisim despre viaţa intimă a lui Eliade, despre familia sa, dar unde găsim şi multe explicaţii privind perioada interbelică, legăturile cu legiunea, pagini despre Carol al II-lea, impresii despre război şi politica românească, implicit mărturisiri unicat, tuburătoare, despre Nae Ionescu şi Mihail Sebastian, prietenul trădat al lui Eliade. Pregătisem excelent acest film, găsisem înţelegere şi în Portugalia, la ministerul culturii, care mi-a aprobat să filmez gratuit unele obiective, cum ar fi vila în care a trăit Carol al II-lea, găsisem şi un sponsor, un mare iubitor al României, dar nu am găsit sprijin în România. Este marele meu regret că nici TVR, unde lucram, nici CNC, unde am depus dosarul proiectului, nu s-au arătat interesate de realizarea unei asemenea documentar, conceput ca docudramă, o pagină unicat din istoria culturii şi politicii româneşti! Mare păcat! Va mai face cineva vreodată aşa ceva? Blaga a găsit aici, în Portugalia, cea mai perfectă echivalenţă pentru cuvântul “dor” – saudade. Dovadă că aici şi-a scris volumul “Nas Cortes da Saudade / La curţile dorului”.

Lisabona te copleşeşte prin numărul mare de clădiri istorice, implicit prin bisericile şi muzeele sale. Totul este aici artă şi istorie, religie şi cultură, ca întreaga Portugalie, de altfel, căci oriunde mergi, la Porto, Evora, Fatima, Braga, Cascais (unde a trăit o perioadă Eliade), Estoril (legat de Blaga şi Carol II), Santarém, Coimbra sau Faro, această ţară mic îşi dezvăluie măreţia milenară.

Grid Modorcea
16 februarie 2018

Corespondenţă de la Lisabona