Arta Sunetelor

 

JUNIORS
episodul 2

TAYLOR SWIFT

Să vorbeşti despre juniori în muzica country părea o blasfemie la începutul anilor  90.  Decada acelor ani a adus multe lucruri noi.  Cu toate acestea numele apărute în acei ani, nu erau tocmai nişte juniori în adevăratul sens al cuvântului. Nume precum Trisha Yearwood, Martina McBride îşi dăduseră majoratul, iar Patty Loveless sau Alison Krauss veneau cu albume la activ încă din anii 80. Doar LeAnn Rimes putea fi încadrată la categoria juniorilor. Vorbim aici despre artiştii care au avut multe piese ajunse pe locul unu şi de care se mai auzise şi în afara Statelor Unite.

Lucrurile au evoluat dintr-un anumit punct de vedere, iar datorită numelor menţionate mai sus, muzica country a început să atragă un public din ce în ce mai tânăr. Odată cu vârsta auditoriului a început să scadă şi vârsta celor care urcau pe scenă. Mulţi sau stins înainte de majorat, alţii merg şi acum mai departe cu foarte mult succes. Vorbim aici de Kenny Chesney sau Brad Paisley. În mare parte datorită show-urilor de televiziune dedicate căutării talentelor, vârsta aspiranţilor a scăzut şi mai mult în ultimii ani. Aşa se face că acum putem vorbi de juniori în muzica country. Dacă asta este un lucru bun, rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze potrivit gusturilor proprii.

Acum ajungem şi la Taylor Swift. Pentru că dacă spui muzică country actuală, e musai să spui Taylor Swift. Deşi, nici măcar individa mai sus menţionată nu ştie exact ce vrea, cum vrea şi pe unde vrea să se situeze. Muzical vorbind. Evident.

Dacă încerci să găseşti criterii, fie ele obiective sau subiective, pentru a o  include pe domnişoara Swift într-o categorie anume, iarăşi e greu. Să ne uităm la premii… a primit dintr-astea destul de multe. Şi pe drept cuvânt, nu contest asta. E talentată fata. MTV a premiat-o în mai multe rânduri. Pentru anumite piese. Country Music Association, a premiat-o pentru alte piese. Bun deci poate şi pop, dar poate şi  country. Probleme apar când încearcă să le combine. Asta nu. Unii spun că este prea tânără ca să se decidă. Eu, spun că ar face bine să o ia pe calea muzicii country, de ce?, nu ştiu, pur şi simplu cred că i se potriveşte mai mult. Pe mine unul m-a impresionat ascultând-o cu piesa „Tim McGraw” şi cred că i se potriveşte mai bine decât „Change”.

S-a născut în 1989, în localitatea Wyomissing din statul Pennsylvania. Are trei albume la activ, numeroase premii, mai mult sau mai puţin prestigioase. Sound-ul discurilor este unul destul de cosmopolit, aşa cum am mai spus, artista are hit-uri pop, country şi teen-rock. Oscilează încă din punct de vedere artistic deşi  la origini sunt influenţe country. Îşi compune singură marea majoritate a cântecelor şi ştie să cânte la chitară, pian , ganjo şi ukulele.

Cochetează şi cu actoria şi cu moda. Deşi este foarte tânără este implicată în multe activităţi şi asociaţii de binefacere.

Puteţi găsi cu uşurinţă mult mai multe informaţii despre ea. Este plin internetul. Nu sunt un mare admirator, mă mulţumesc să încerc să fiu obiectiv şi să încerc să vă fac cunoştinţă cu noul val de artişti albi americani, pentru că să fim sinceri, proporţia semnificativă la exporturile americane  în materie de muzică, este una de „culoare”.

Aştept cu oarecare interes, ca înaintarea în vârstă a lui Taylor Swift să aducă cu sine maturitatea  necesară luării unei decizii referitoare la mersul ulterior al carierei. Pentru că asta ar putea să o împingă înspre muzica country. Personal cred că acest sound i se potriveşte mai bine, poate să îi asigure o carieră mult mai lungă în timp, chiar dacă numărul fanilor ar scădea cu siguranţă. Depinde ce îşi doreşte.

Iar vizual, ei, aici cred cu siguranţă că ar fi ideală în postura de star country, în lunga şi buna tradiţie consolidată de Patsy Cline, Loretta Lynn, Tammy Wynette sau Lynn Anderson.

Ovidiu Moldovan
30 septembrie 2011

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Transilvania Blues Fest.jpg

Afis_Tusnad 2022b.jpg