JAZZ ÎNDOLIAT – CHORUSURI ÎN CER...

De obicei asociem zilele de sărbători de la finele unui an şi perioada incipientă a anului următor cu urări de viaţă lungă, de sănătate... Din păcate, joncţiunea temporală a anilor 2019 şi 2020 a adus cu sine tragice dispariţii de pe această lume ale unor nume notorii aparţinând jazzului autohton. Într-un interval de timp consternant de scurt – doar trei săptămâni –, doi septuagenari şi un sexagenar s-au exilat fulgerător, prematur, în nemurire...

Un răscunoscut nonconformist, Titi Stoiculescu, alias Hilarius Johannes Konstantin Schmidt din Sibiu (7 ianuarie 1944 – 25 decembrie 2019), de profesie cadru didactic de limba engleză, a avut o importantă contribuţie la întemeierea, la începutul anilor ’70, în parteneriat cu Nicolae Ionescu, a primului Club de Jazz la Casa de Cultură a Tineretului din burgul de pe Cibin. Ca spectator-fan în 1970 şi 1971 la Festivalurile Naţionale de Jazz de la Ploieşti, Titi Stoiculescu a legat o relaţie de amiciţie cu Alexandru „Puiu” Comănescu şi cu Paul „Puiu” Mancaş, iniţiatorii / organizatorii celor trei ediţii festivaliere ploieştene (1969 - 1971). După o întrerupere de trei ani, Festivalul de Jazz avea să renască, să se perpetueze la Sibiu din 1974. Neobosit, cu fervoarea ce l-a caracterizat dintotdeauna, Stoiculescu a întemeiat împreună cu Alexandru Rădulescu Clubul „Sibiu Jazz Studio” (sub egida OJT Sibiu) în prima lună a anului 1980, iar în aprilie 198l, al treilea club din oraş, „Student Jazz Studio” – tentativele sale fiind însă în scurtă vreme interzise de autorităţile politice locale care nu vedeau cu ochi buni faptul că Titi Stoiculescu / Konstantin Schmidt frecventa ambasade ale unor state occidentale la Bucureşti. De menţionat că în perioada anterioară „schimbării la faţă” din 1989, el a colaborat la emisiunile de jazz ale Radiodifuziunii Române din capitală. Din anul 1997 până în 2019 a preluat şi deţinut conducerea Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu, în calitate de manager al „Sibiu Jazz Festival Foundation”, implicându-se inclusiv în realizarea componentei artistice a concursului „Sibiu Jazz Competition” organizat anual de Casa de Cultură a Studenţilor. Notabil este şi faptul că H. J. K. Schmidt a ajutat / a coordonat festivalurile de jazz din alte localităţi, precum Cluj, Ploieşti, Braşov, Alba Iulia, Timişoara, oferindu-le oportunitatea de a găzdui recitaluri ale unor artişti străini dintre cei invitaţi la Sibiu.

La Satu Mare vedea lumina zilei ca fiu al unui violonist, Peter Wertheimer (21 iulie 1947 – 6 ianuarie 2020), cel care avea să devină o personalitate accentuată a interpretării de jazz din România, impunându-se ca inspirat improvizator la saxofon sopran, saxofon alto, saxofon bariton, flaut, clarinet, contrabas. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut la Timişoara, dar a fost exmatriculat din Şcoala de muzică întrucât familia sa făcuse cerere de a emigra în Israel. A plecat la Bucureşti, unde beneficiind de sprijinul unor muzicieni, el şi-a putut relua studiile, inclusiv la Conservatorul din capitală. S-a afirmat curând în arealul autohton al artei sunetelor, s-a produs scenic în diverse teatre, case de cultură etc., a făcut parte din Orchestra Electrecord, cu care a întreprins turnee în anul 1974 în Germania şi Elveţia şi a fost angajat ca membru al Orchestrei de estradă a Radiodifuziunii (actualul Big band). Peter Wertheimer a fost aplaudat la festivalurile de gen de la Sibiu, Bucureşti, ulterior (în 2013) fiind invitat cu grupul propriu la Festivalul de Jazz de la Gărâna. De amintit fructuoasele conlucrări realizate cu Johnny Răducanu, Eugen Gondi, Marius Popp, Dan Mândrilă, Radu Goldiş, Adrian Enescu. În 1977 a emigrat în Israel şi a locuit mai întâi în Kfar Gabirol şi apoi s-a mutat la Tel Aviv. Nu doar remarcabil saxofonist, muzicianul a semnat numeroase aranjamente în genurile pop, jazz, muzică clasică. I-a acompaniat pe unii dintre cei mai mari cântăreţi israelieni: Arik Einstein, Shalom Hanoch, Dudu Fisher, Ofra Haza, Ilanit, Dori Ben-Zeev, Yizhar Cohen, Arik Lavie, grupul Gevatron şi pe artiştii de jazz Avi Adrian, Arik Livnat, Sophie Milman. Dar a apărut de asemenea şi ca solist al Orchestrei Filarmonice din Israel, deopotrivă ca actor de film. În 1996, compozitorul / dirijorul Rafi Kadishzon a compus o lucrare muzicală numită „Concertul pentru Peter şi orchestră”, iar în 2007 „Israel Camerata Jerusalem” a susţinut un concert dedicat muzicianului cu prilejul împlinirii vârstei de şaizeeci de ani. A înfiinţat la Tel Aviv o şcoală de jazz. Să amintim prezenţele sale pe genericele albumelor „Jazz în ţara mea” (LP Johnny Răducanu, 1976), „Panoramic Jazz Rock” (LP, 1977, reeditat pe CD, 2013), „Flaşnetarium” (LP, 1995) şi „Seminţe prăjite” (CD, 2008) – toate trei, discuri ale grupului Marius Popp.

Existenţa pământeană a lui Garbis Dedeian a început la Bucureşti, în data naşterii, 24 aprilie 1959 şi a durat şase decenii, până în ziua de 13 ianuarie 2020. Beneficiind de un mediu familial prielnic apropierii de arta sunetelor (tatăl său fiind clarinetist), a urmat Liceul de Muzică nr. 1 din capitală, învăţând clarinetul cu profesorul Florian Popa, la Şcoala Populară de Artă. Jazzul l-a atras din adolescenţă, primii paşi fiindu-i îndrumaţi de regretatul Mihai Berindei, în clubul căruia a debutat, în duo cu pianistul Puiu Pascu. Prima sa apariţie în context festivalier s-a petrecut la „Sibiu ’79”, pe atunci el aparţinînd Big band-ului Centrului Universitar Bucureşti. Anul 1982 a însemnat pentru Garbis Dedeian o triplă afirmare: un premiu acordat Quartetului său la Concursul debutanţilor din cadrul Festivalului sibian, prezenţe de succes la Festivalurile de Jazz de la Braşov şi Costineşti. Zestrea nativă dublată de strădaniile pentru perfecţionare a tehnicii, a frazării, a stilului, l-au propulsat pe Garbis Dedeian în „liga întâi” a jazzului românesc actual. Am înnegri multe rânduri urmând pas cu pas împlinirile unei activităţi impetuoase, astfel că vom aminti doar faptele–eveniment: locuri fruntaşe (la clarinet, saxofon tenor) în topul revistei „Săptămîna” (1984); prezenţele aplaudate în serialele de concerte „Jazz ’85” (la Teatrul „Constantin Tănase”), „Jazz Alive” şi „Perpetuum Jazz” (Bucureşti) ca şi în ciclul de spectacole „Atelier de improvizaţie” la Teatrul Dramatic din Constanţa, la majoritatea sărbătorilor festivaliere din ţară (pe lângă cele deja menţionate, la Festivalurile de la Galaţi, Iaşi, Craiova, Satu Mare, Cluj, Arad), din capitală („Camel Jazz Alive Summit”, „Intel Jazz”, „Coca Cola Superjazz”, „Jazzy Spring in Bucharest”), la festivalurile de muzică pop „Mamaia” şi „Cerbul de Aur”, în multe cluburi de jazz bucureştene şi din ţară, dar şi peste hotare – în Germania, Ungaria, Republica Moldova, Grecia, Siria, Italia, Franţa, Iugoslavia, Ucraina, Bulgaria, Austria. Garbis Dedeian a considerat că este de datoria lui să detecteze şi să direcţioneze spre jazz tinere talente. Ghitaristul–violonist Florentin Dună, pianiştii Petrică Andrei, Petru Popa, Marius Vernescu, trompetistul Emil Bîzgă, ghitariştii Capriel Dedeian (fratele său), Sorin Romanescu, bateristul Adrian Ştefănescu, saxofoniştii Cătălin Milea. Eddie Neumann, vocalistul Paul Ioanid şi mulţi alţii s-au afirmat alături de el. Basişti de renume, ca Pedro Negrescu, Decebal Bădilă au debutat în grupul muzicianului. Zecile de creaţii ce-i poartă autograful componistic, ilustrând întruchipări stilistice diverse, de la cele tradiţionale la aspectări moderne şi contemporane, s-au bucurat de o augmentată notorietate, cu atât mai mult cu cât Garbis Dedeian, devenit pe merit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, ne-a obişnuit prin ani cu recitaluri de autor, incluzând piese ca acelea intitulate „Arabescuri”, „Detaliu”, „În liniştea nopţii”, „Opriţi corida”, „Festival”, „Prognoză”, „Din nou împreună”, „Armine”, „Toufette”, „În amintirea amintirilor”, „Două ore la Paris”, „Cântec pentru tatăl meu”, „Richie’s Blues”, „Bocet”, „De dragul tău”, „Uite Moşu, nu e Moşu”, multe înregistrate la Radio, conţinute şi în antologia discografică „Muzică de jazz românească”, iar şaptesprezece dintre aceste creaţii regăsindu-se în volumul de autor „Culegere de teme de jazz”. De relevat, de asemenea măiestria de orchestrator, confirmată odată în plus prin aranjamentele scrise pentru Festivalul Internaţional „Richard Oschanitzky” de la Iaşi, precum şi pentru recitalurile tematice dedicate lui John Coltrane, Sonny Rollins şi proiectul „Saxophone Summit” – puse „în pagină scenică” la mai multe cluburi, filmate, difuzate de Televiziune. Şapte inspirate compoziţii ale sale au apărut înscrise în albumul de autor „Armine” (2018). În ziua în care împlinea 60 de ani – 24 aprilie 2019 –, lui Garbis Dedeian i s-a înmânat Premiul pentru jazz al revistei „Actualitatea Muzicală”.

Florian Lungu
3 februarie 2020