JAZZ DIVIN LA FEMININ (III)

În două cronici anterioare subsumate aceluiaşi titlu generic, mă străduiam să-mi exprim scriptic evaluări jazzologice asupra unor trecute apariţii în faţa publicului, având drept personaje centrale două meritorii reprezentante ale sexului frumos.

Şi a venit seara de 28 octombrie, când în serialul recitalurilor de ţinută găzduite de Clubul Green Hours din Bucureşti, mai precis în grădina acestui Club, a evoluat pe podium o a treia prezenţă feminină, de incontestabil prestigiu: cântăreaţa, compozitoarea, lidera de grup Luiza Zan, concertul fiind organizat cu implicarea Institutului Cultural Maghiar din Bucureşti. Artista, care cu douăzecişiuna de zile înainte tocmai serbase „schimbarea prefixului” vârstei proprii (căci s-a născut la 7 octombrie 1980 în Tulcea, din părinţi – unul maramureşan şi altul moldovean), a oferit odată în plus măsura peremptorie, pilduitoare a valorii sale multiplu manifestate căreia i se cuvine mereu prinosul nostru de admiraţie, de gratitudine, inclusiv pentru acea seară absolutamente memorabilă!

Născută – şi nu făcută – pentru scenă, fericită întrupare a firescului confesiv, Luiza Zan a încredinţat asistenţei de la Green Hours imaginea vie a reuşitei celui mai recent proiect muzical al ei, aşa numitul „Jazzpar Trio” cu care solista a interacţionat intens în ultimii ani, aplaudată fiind în această ipostază în mai multe cluburi, concerte, festivaluri. Neobosită căutătoare de noi formule de agregare sonor-creative, vocalista şi-a aflat în chip surprinzător trei talentaţi coechipieri din localitatea unde trăieşte împreună cu familia, Sfântu Gheorghe: doi interpreţi cu nume comun, fără a fi rude, Gáspár (de unde şi acronimul „Jazzpar”) – ne referim la violonistul & cântăreţul Gáspár Csaba, la ghitaristul Gáspár Álmos, precum şi la basistul Vitályos Lehel. Am utilizat sintagma „în chip surprinzător” întrucât, sub raport valoric, cei trei tineri muzicieni stimulaţi de ea pe treptele notorietăţii, se dovedesc a fi acum cu nimic mai prejos decât instrumentişti de liga întâi ai jazzului autohton.

Exuberantă, deosebit de charismatică, lipsită de oricare afectare, protagonista s-a impus deopotrivă ca inspirată prezentatoare a programului din 28 octombrie – şi acesta, la rându-i, admirabil conceput, atractiv, de o relevabilă diversitate. Neşovăielnică în convingerea că jazzul adevărat va găsi mereu calea spre inima auditorului, lacomă de sinceritate, Luiza Zan a dovedit şi de astă dată un apetit investiţional nedrămuit pe coordonate ale interdependenţei expresive spontane între ea şi colegii de grup, trăsătură definită în jazz prin termenul interplay. Astfel că, iată-ne privilegiaţii martori auditivi ai eflorescenţei celor treisprezece momente muzicale, le-am numi tot atâtea incursiuni în emoţie, unind preferinţele într-o râvnită alchimie atotcuprinzătoare.

Pentru început, chemarea socială – „SOCIAL CALL” – a lui Gigi Gryce a rezonat măiestru în soloul vocal scat şi de vioară a lui Gáspár Csaba, apoi în improvizaţia Luizei Zan în care ea a procedat şi la o tentativă de sugerare a trompetei cu surdină... Nelipsit din repertoriul curent al solistei, hit-ul lui Cole Porter numit „NIGHT AND DAY” i-a prilejuit acesteia intenţia insolită a imixtiunii unor măsuri compuse de nouă timpi (9 / 8) specifice geamparalei noastre, ca un mod de indigenare metro-ritmică a notoriului standard jazzistic american. Urmând soloului plin de inventivitate al Luizei Zan şi premergând reuşitului moment solistic al contrabasistului Vitályos Lehel, demersul improvizatoric virtuoz al violonistului a inclus implantări ale unor inflexiuni modale româneşti; toate aceste intervenţii s-au instituit ca elemente de travaliu dezvoltător aplicat cunoscutei compoziţii a lui Juan Tizol şi Duke Ellington „CARAVAN”. Cea de a patra secvenţă a programului a fost chiar „FOUR” (Miles Davis), în care Luiza & Csaba reuniţi în duet vocal au expus tema, în continuare solista împreună cu violonistul susţinând fără ezitare, pe de rost, un realmente performant, complex chorus special la unison! Drept episod baladesc al recitalului, piesa „MY ONE AND ONLY LOVE” (compusă în anul 1952 de Guy Wood pe versurile lui Robert Mellin) l-a avut drept liric, sensibil tălmăcitor / prelucrător pe Gáspár Csaba la vioară. Beneficiind de o pulsaţie swing autentică, redimensionarea expresivă a temei lui Billy Mayhew intitulată „IT’S A SIN TO TELL A LIE” (înregistrată pentru prima dată de grupul Ink Spot în data de 17 noiembrie 1941) a fost concretizată cu sesizabile accente patetice de Quartetul Luizei Zan, revelând solouri avântate datorate succesiv vocalistei şi vocalistului (acesta a încercat cu glasul o imitare a trombonului cu surdină), în continuare aceluiaşi interpret, la vioară.

A existat şi un moment-surpriză al serii ce a constat în invitarea pe podium a ghitaristului cântăreţ argentinian José Almar. Cum Luiza Zan şi José Almar au mai cântat împreună şi cum ei se preţuiesc reciproc, a fost prilejul oportun de a se aventura în formulă de duo ca promotori ai vitalităţii specifice muzicii latino-americane: amândoi au trăit cu autenticitate zvâcnetul ritmic şi prospeţimea melodică fremătătoare, caracteristice bossanovei „RETRATO EM BRANCO E PRETO” datorată cuplului de creatori brazilieni Antônio Carlos Jobim / Chico Buarque şi cântecului argentinian „VOLVER” – autori Carlos Gardel / Alfredo Le Pera.

José Almar a rămas în scenă doar ca al doilea ghitarist alături de cel din quartet, în interpretarea ultimelor cinci secvenţe ale programului, marcat de solistica strălucitoare a Luizei Zan: „IT HAD TO BE YOU” de Isham Jones, tema fiind prezentată de Gáspár Álmos la ghitară, „CHINA BOY” (autori Boutelje şi Winfree), în prelucrarea căreia Gáspár Csaba şi-a dovedit încăodată agilitatea în mânuirea viorii, „WHAT A MOONLIGHT CAN DO” (purtând autograful componistic al lui Harry Woods), temă fructificată inventiv în solourile celor doi Gáspár, apoi celebra creaţie a lui George Gershwin „OH, LADY BE GOOD” în travaliul variaţional al căreia şi-au impus frenetic aportul creativ, pe rând, într-un tempo deosebit de alert, toţi membrii quartetului; şi, la cererea insistentă a publicului, ca „encore” (bis), a fost preferată  agreabila melodie „SOMETHING STUPID” (Carson Parks); vocalista Luiza Zan – entuziastă, bucuroasă şi fiindcă tocmai a fost editat noul său album în conlucrare cu Big band-ul Radio – şi-a adjudecat cu brio colaborarea spontană a tuturor spectatorilor prezenţi la concert, contribuţia lor constând în rostirea cântată a trei sunete / trei silabe din compunerea cuvintelor „I Love You”...

Un recital încălzindu-ne inimile în fapt de toamnă cu doar câteva grade în termometru... mai mult decât o cântare – o încântare!

Florian Lungu
8 decembrie 2020

Captură foto: Marius G. Mihalache